Interviu cu Valentin Popovici - "La ordinea zilei cu Ioan Ciubota"

Categorie: Baptist

Rubrica „La ordinea zilei”, cu Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timișoara

INTERVIU CU VALENTIN POPOVICI, SUA

BISERICA NU ESTE O ADRESĂ!

Ce se întâmplă în vremurile pe care le trăim? Încotro merge lumea? Care este mesajul pe care vrea să ni-l transmită Dumnezeu prin oprirea planetei? Acestea sunt unele din întrebările adresate de Ioan Ciobotă, redactor la RVE Timișoara, păstorului Valentin Popovici din SUA, în data de 19 Mai 2020.

IOAN CIOBOTĂ: Frate păstor, ce mesaj credeți că vrea Dumnezeu să transmită omenirii în aceste vremuri tulburi?

VALENTIN POPOVICI: Eu cred că timpurile pe care le trăim nu sunt la întâmplare, sunt timpuri pregătite de Dumnezeu pentru ultimul act al istoriei. Cred că Dumnezeu are ceva de spus pentru Biserică, aleasa Lui, dragostea Lui, cea răscumpărată de El, și are de asemenea un mesaj pentru lume, o lume care a ajuns să trăiască într-o mândrie și o stricăciune ca și pe vremea lui Noe, ca pe vremea Sodomei și Gomorei. Mesajul acesta este de altfel mesajul lui Ioan Botezătorul și al Domnului Isus Cristos: „Întoarceți-vă la pocăință!”. Este vremea să ne întoarcem la Domnul și atunci vor veni și vremurile de înviorare.

I. C. : Credeți că la întâmplare a venit această nenorocire peste lume? Nu știm de unde a pornit virusul, sunt tot felul de teorii, dar vedem ce s-a întâmplat: s-a oprit planeta! La întâmplare s-a oprit?

V. P. : Sunt atâtea teorii în legătură cu virusul acesta, probabil că toate au și un miez de adevăr pentru că dacă e fum undeva trebuie să fi fost foc. Aș spune că pe lângă acestea, care sunt interesante dar nu neapărat importante, pe Dumnezeu nimic nu-L ia prin surprindere. Nimic nu e la întâmplare, toate se fac după voia și cunoștința deplină a lui Dumnezeu. Nu s-a mai întâmplat în istorie așa ceva, așa cum spui, s-a oprit planeta. Străzile sunt goale, magazinele sunt goale, maii-urile sunt prăsite. Trebuie să ne punem întrebarea: de ce avem stările acestea? Pentru că Domnul vrea să ne învețe ceva!

I. C. : Care este mesajul, vă rog.

V. P. : Dumnezeu ne ia ceva ca noi să vedem mai bine cât de mult ne lipsește. Pentru Biserică este acum dorința de părtășie. Când nu o avem, parcă atunci ne prinde dorul. Biserica apostolică, Biserica primară, stăruia în această părtășie frățească. Avem nevoie unii de alții, oricât de slabi suntem, avem nevoie să ne alipim de cei tari, cei aproape de Dumnezeu, ca astfel și noi să ne aprindem dorul după Dumnezeu. Poate pocăința a slăbit în Bisericile noastre. Ar trebui să ne fie dor să mai plângem în Biserică, „Cine vrea o pocăință în batjocurile lumii? / Cine caută poteca spre grădina rugăciunii? / Unde-i inima zdrobită, cea plăcută lui Cristos? / Unde-i strigătul: «Ai milă, sunt un mare păcătos»?”. Ne e dor după rugăciunile care se înalță, cu lacrimi, către Dumnezeu. Și lucrul acesta, iarăși, ni l-a luat Dumnezeu ca să ne cercetăm și să ne întoarcem pe poteca bună la calea pocăinței. Pe lângă părtășie și pocăință mai avem nevoie de mărturie. Mărturia pentru noi este ca și antrenamentul pentru sportivi. Dacă nu ne mișcăm, ne anchilozăm. Mărturia întărește Biserica. Poate că venirea la Biserică a devenit ceva fără importanță, și Dumnezeu ne-a luat pentru o vreme harul acesta. Să ne întoarcem la rădăcinile de viață ale credinței: El e suprem, Biserica nu este a noastră, El este Stăpânul. Timpul acesta trebuie să fie un timp de cercetare personală, de apropiere a familiei.

I. C. : În România au fost două luni când nimeni nu a ieșit din casă și, așa cum spune ultima Carte din Vechiul Testament, inimile părinților s-au întors spre copii și inimile copiilor spre părinți.

V. P. : Da, așa se încheie Vechiul Testament și așa începe Noul Biserica nu este o adresă! 7 8 Speranța - Melbourne - Australia, Iulie 2020 Testament. Dumnezeu vrea să ne strângă laolaltă în familie. Într-un fel suntem așa legați de o clădire. Mergem acolo și uităm că BISERICA NU ESTE O ADRESĂ, și nu sunt niște cărămizi. Parcă ni s-a luat adresa și suntem amețiți, nu știm ce să facem... Trei sute de ani Biserica nu a avut adresă, era în casele oamenilor, în casa lui Acvila și Priscila, în casa lui Gaiu; da, avea o adresă, dar erau casele oamenilor. Și poate că Dumnezeu vrea să scuture puțin structura aceasta bisericească de care ne-am legat noi așa de mult, și să ne aducă înapoi la Cel care este Harul, Puterea noastră, Mântuirea noastră, la Domnul, singurul care ne strânge și ne întărește.

I. C. : Ce gând aveți pentru unii care poate chiar au suferit de Covid, ei sau rude, alții care au pierdut pe cei dragi, alții au fost foarte loviți din punct de vedere financiar, alții au rămas șomeri, cum să privească toți aceștia strâmtorarea prin care trecem?

V. P. : Îndemnul meu poate e prea obișnuit, prea comun, dar eu cred că e important să se încreadă în Domnul. Dumnezeu, ca să aducă o trezire, întâi aduce focul de sfințire. Aș lua ca exemplu pe Ilie. Oamenii așteptau de trei ani și jumătate ploaie. Ilie, când vine pe multele Carmel, fără multe cuvinte, aduce nu ploaie din cer, ci focul care aduce sfințirea, după care vine trezirea. Noi ne aflăm acum în prima fază, să nu o irosim degeaba. Este faza de întărire a familiei. Pentru toți îndemn să se încreadă în Domnul și încercările să le fie pentru întărirea lor, pentru apropierea mai strânsă de Domnul. Dumnezeu să ne ajute să deschidem și noi, ca și Daniel, ferestrele către Ierusalim ca să cerem de la Domnul îndurare, binecuvântare pe pământ și o pocăință adevărată tuturor oamenilor.

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/