"Caile omului in misiune"

Categorie: Baptist

”Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre 

nu sunt căile Mele zice Domnul.”  (Isaia 55:8)

Nu am întâlnit un credincios care să nu fie interesat în misiunea, sau să facă ceva pentru Dumnezeu. Mulți simt obligația de a face ceva, confruntați cu o obligație față de jertfa Crucii, de cea ce Dumnezeu a făcut și face pentru ei. Bogăția imaginației omului ajunge să elaboreze planuri și să inițieze lucrări care în percepția umană și-ar găsi validitate și o aprobare în fața copiilor lui Dumnezeu. Timpul ajunge să dea o validitate a misiunilor și lucrărilor care sau început de-alungul anilor, unele continuând și în zilele noastre pe când altele ajungând falimentare în scurtă perioadă de la inițierea lor.

Mulți au încercat să răspundă falimentelor misionare încercând să dea vina pe dezinteresul fraților față de lucrarea Domnului. Alți și-au justificat falimentul pe răcirea inimilor fraților față de misiune, însă nimeni nu a avut curajul să dea vina pe voia lui Dumnezeu si dezinteresul lui Dumnezeu în lucrările care își au originea în inimile noastre. În ultimă analiză, copii lui Dumnezeu nu ar trebui să facă voia Domnului? Și totuși mulți au ajuns să confunde voința inimilor lor cu voința lui Dumnezeu.

Cu puțin timp în urmă am avut o discuție cu un tânăr până la 40 de ani care avea dorința să fie bătrân al bisericii, să fie un presbiter. Un gând nobil care necesită un sacrificiu personal spre slava Domnului. Întrebarea pe care i-am pus-o și care rămâne valabilă pentru toți este următoarea: ”Ești chemat la aceată responsabilitate sau este inițiativa inimii tale?”

Mulți vor să fie înzestrați și capabili la lucrări speciale. Am cunoscut pe mulți care și-au dorit sa fie diaconi, prezbiteri, fără să fi luat în considerație chemarea lui Dumnezeu, darurile spirituale care au fost date spre zidirea adunării sfinților. Când am întrebat pe acest tânăr daca se califică a fi presbiter în baza textului Biblic, mi-a răspuns că în cea ce este deficitar v-a învăța pe parcurs, însă deocamdată el simte că comitetul bisericii are prea mulți bătrâni și nu ar fi nimeni care săi înlocuiască. El se simte obligat să ia inițiativa să fie pregătit pentru lucrare, slujind ca presbiter și învățând pe parcurs. Cu alte cuvinte acest tânăr dorea să conducă mașina fără să fi avut carnetul de conducere, sperând să învețe pe parcurs.

Oare adunarea sfinților este abandonată în mâinile și inițiativele unor gânduri nobile de serviciu? Care este rolul Cristosului în continuitatea și lucrarea de perpetuare a Evangheliei de la o generație la alta?

Cunoașterea căilor lui Dumnezeu determină apropierea și trăirea pe care o persoană o are în Domnul. Cunoașterea Scripturilor și maturizarea credinciosului ajută în înțelegerea căilor și principiilor lui Dumnezeu în misiune, indiferent dacă este vorba de o misiune de propovăduire sau de susținere a investițiilor divine. Înțelegerea Scripturile devine cheia succesului în lucrările la care unii dintre noi am fost chemați. În ultimă analiză toți am fost chemați la un nivel sau altul de slujire, însă un număr mai mic au fost chemați la o slujire și sacrificiu aparte.

În contextul misiuni, lucrurile devine mai problematice când ajungem să facem confuzii între gândurile noastre și gândurile lui Dumnezeu. Cea mai mare tragedie este când inițiativa gândurilor noastre ajung să fie prezentate frățietății ca venind din partea Domnului. Adunarea sfinților ajunge să fie dusă la o confuzie în care planurile personale de lucrare sunt prezentate ca și cum ar fi venit din partea Domnului. În aceste circumstanțe valori importante ajung să fie pierdute, risipite pe gânduri și planuri personale.

Un exemplu Biblic care ar clarifica distincția între gândurile omului și Cel a lui Dumnezeu se poate găsi pe paginile Noului Testament în contextul apostolului Pavel care se pregătea să continuă lucrarea misionară spre Bitinia:

”Ajunși la Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.” (Fapte 16:7)

Planurile lui Pavel au fost să continue lucrarea misionară spre Bitinia, însă planurile lui Dumnezeu l-au direcționat spre Macedonia. Este ușor să faci confuzie între planurile minții tale și planurile lui Dumnezeu. Dumnezeu îi aduce aminte lui Isaia să fie atent să facă distincție între gândurile lui Dumnezeu și a omului. Creativitatea minții umane duce pe om la idea ajutorării lucrării lui Dumnezeu, neglijind total prinicipiile prin care Dumnezeu lucrează. Uneori ajungem să întâlnim frați care se joacă cu chemarea la misiune, sugerând că necesitatea misiuni este un absolut al vieții credinciosului.  

Lucrarea lui Dumnezeu și în mod special misiunile își au o origine exclusivă în voia lui Dumnezeu. Copii lui Dumnezeu nu sunt abandonați în voia minții lor să facă misiune când vor și la voia întâmplării. Resurse monetare, materiale și umane au fost risipite pe ideile unora crezând că necesitatea misiuni este eminentă și Dumnezeu ar avea nevoie de ajutorul lor. Am ajuns să cunosc pe mulți care au inițiat misiuni care eventual au ajuns să fie eșecuri totale a plănuiri și organizării unor minți dibace.

Cum putem face distincție între lucrarea Domnului și inițiativa minții noastre?

Este greu să faci disctincții, mai ales când ești departe de o relație personală și intimă cu acel care este inițiatorul tuturor lucrurilor. Validitatea misiunilor poate fi găsită în roadele pe care le aduce, în prezența și lucrarea pe care Cristos o face ci nu invenția unei inimi creatoare. Scripturile sunt singura sursă de înțelegere a prinicipiilor lui Dumnezeu, cum a lucrat și lucrează în istoria umană. Cristos, Scripturile și frățietatea sfinților ne vor ajuta să înțelegem chemarea și validitatea chemări pe care unii dintre noi ajung să o aclameze.

Coram Deo! Shalom!

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/