text Baptist

"Un fel de scrisoare a unui crestin simplu si de demult"

Categorie: Baptist

 

Dragă creștinule  modern,

Pentru că legăturile dintre noi s-au cam rupt, am găsit cu cale să-ți adresez cu dragoste câteva rânduri de scrisoare. Mă simt obligat să fac acest lucru, mai ales că toată familia de creștini simpli și smeriți se îngrijorează de starea ta spirituală.

După cum știi, noi, creștinii am format – la începuturi – o mică sectă pornită din Iudeea și care am fost mereu prigonită de barbari, greci și romani. Ei spuneau despre noi că suntem prea simpli; că nu avem decât un singur zeu, o singură carte, că nu avem școli, temple mari și luminoase, profesori și oratori străluciți...Este adevărat, nu am avut toate acestea, ba chiar și casele și holdele ne-au fost confiscate. Nu aveam aproape nimic, doar niște haine pe noi, niște merinde pe care o împărțeam în comunitățile noaste ilegale. Aveam în schimb ceva ce lumea nu înțelegea: aveam Cerul! Era singura nostră nădejde. Ne rugam sub cerul liber, noaptea ne făceam slujbele sub lumina lunii; eram puțini, săraci, simpli, dar plini de nădejdea vieții de apoi.

Acum noi privim spre voi și avem impresia că noi, creștinii simpli și de demult, nu mai semănăm cu voi. Deși vorbim de Cer și de Domnul, voi trăiți și sperați la lucruri ce nu au deloc de-a face nici cu Cerul, nici cu Domnul nostru.

 Munciți mult, mereu invocând lipsa lucrurile materiale, mereu obosiți de pământ și griji, aveți vise legate de lumea de jos, iar la cea de sus greu vă mai gândiți. Sunteți îmbrăcați frumos, dar fără seninătate, sunteți în case mari, dar fără dragoste de cămin, aveți de mâncare, dar sunteți mereu nemulțumiți, mofturoși, sunteți mereu curați și spălați, dar mereu cu mintea și gândurile întinate, aveți temple mari și aerisite, dar fără dragoste de frate, nimeni nu și-ar mai da viața pentru fratele lui, bogații nu mai știu de săraci, sănătoșii de bolnavi. Voi pregătiți copii pentru viața de aici, îi răsfățați cu lucruri materiale. Soțiile voastre sunt îngrijorate, bărbații voștrii sunt agitați iar pe bătrânii voștrii îi îngrijesc oameni străini. Știți să vorbiți frumos, dar fără curaj, știți să citiți, dar fără să înțelegeți, vedeți multe, dar treceți nepăsători unul pe lângă altul, aveți carte dar nu credincioșie, bani, dar nu dărnicie, bunuri, dar nu viață, pământ...o, da, aveți și dominați pământul, dar vă lipsește din ochi...Cerul!

Întoarceți-vă la simplitatea inimii, la bunăvoința reciprocă, la gândul veșniciei. Semnat: un creștin simplu.

Pastor Vasi Duma

 

https://www.baptisti-arad.ro/

Cele mai recente resurse scrise - Baptism religie

"Pasiunea celui transformat"
Categorie: Baptist Viata evanghelistului MarcuMarcu s-a nascut din parinti evrei, care se trageau din neamul lui Levi. Se crede ca Marcu a fost convertit de apostolul Petru, pe care apoi l-a ajut... Citeste mai mult >>
"De ce suferinta?"
Categorie: BaptistIn aceste zile cuvantul suferinta a revenit mai multa ca altadata in vocabularul romanilor. Stam si privim inmarmuriti la lacrimile si suspinele celor care au pierdut apropiati ai lo... Citeste mai mult >>
"Cum depistezi un pocait?"
Categorie: Baptist Sucit mai este și numele „pocăit”. Modificat în matca autohtonă, asociat cu unele secte „periculoase”, vorbă peiorativ-caustică, confuzie de termeni, imagini ambigue – cam asta... Citeste mai mult >>
"Crestinul si depresia"
Categorie: Baptist Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.Ps. 42:5Fiecare dintre noi exp... Citeste mai mult >>
"Atitudini, actiuni si fapte de Craciun"
Categorie: BaptistȘi Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl...Și noi toți am primi... Citeste mai mult >>
"Fii un misionar de Craciun!"
Categorie: Misionari Sarbatoarea Intruparii Domnului Isus ne aduce aminte de felul in care Fiul lui Dumnezeu Si-a inceput misiunea de mantuire a omenirii. O misiune motivata de dragostea nemargin... Citeste mai mult >>
"Sindromul lui Irod"
Categorie: BaptistIn toiul iernii odata cu asternerea frigului si ghetii, incep sa isi faca simtita prezenta guturaiele, racelile si gripele. Impreuna cu ele a inceput sa isi faca loc un nou sindrom i... Citeste mai mult >>
"Urare de Craciun"
Categorie: Baptist Dacă Dumnezeu ar fi dorit să facă un act măreț, dacă ar fi vrut să îmbrace cu slavă un anume eveniment din istoria Sa cu omenirea, nu ar fi fost altul mai mare decât Întruparea... Citeste mai mult >>
"Misiunea iertarii"
Categorie: Misiune Primul colind a fost cantat de ingeri si contine un mesaj in care Dumnezeu este slavit, iar oamenii placuti Lui sunt indemnati sa traiasca in pace. In Evanghelia dupa Luca, 2:1... Citeste mai mult >>
"Implicarea in lucrarea Imparatiei Domnului Cristos"
Categorie: MisiuneNu poţi să te implici în lucrarea lui Dumnezeu dacă nu eşti călăuzit de Dumnezeu în această privinţă. Fie că este vorba de o lucrare de misiune, de implicare într-o formaţie muzicală... Citeste mai mult >>