text Baptist

"Pagubele unui temperament rău"

Categorie: Baptist

 

Temperamentul rău a fost numit „defectul celor vârtoşi”. Femeia care nu joacă la jocuri de noroc, nici nu frecventează locuri de distracţii lumeşti, poate totuşi să dea dovadă de un temperament îndărătnic şi să-şi tiranizeze familia cu limba ei veninoasă. Un om care luptă pentru credinţa dată sfinţilor poate fi aşa de impasibil, că familia sufere pre puţin sau deloc prin lipsa lui.

Obiceiul rafinat de-a da vina pe diavol pentru starea dintr-o biserică este prea bătător la ochi, pentru a nu trezi suspiciuni. Nu subestimăm iscusinţa diavolului în a cauza probleme, nici nu credem că şi-a îmblânzit atitudinea faţă de urmasşii lui Hristos. Dar puterea lui este limitată în mod concret. Este îndoielnic că el are vre-o putere reală dacă noi nu i-o dăm. Diavolul nu are nici o putere asupra sufletului smerit şi ascultător. Nu poate face rău numai atunci când noi, umblând pe căi nespirituale şi necreştineşti, îi dăm voie să intervină în viaţa noastră.

Păcatele de temperament sunt la fel de dăunătoare cauzei creştine ca şi acţiunile făţişe de ticăloşie. Ca să nu existe riscul unei interpretări greşite, voi enumera câteva dintre ele: sensibilitatea, iritabilitatea, bădărănia, vânarea greşelilor altora, supărarea, nervozitatea, ranchiuna, cruzimea şi altele. Acestea ucid duhul bisericii şi încetinesc orice progres pe care l-ar putea avea în lucrare.

Se pare că una din necesităţile spirituale, este eliberarea de păcatele lăuntrice. Sfinţii nesfinţi sunt tragedia creştinismului. Temperamentele nesfinte printre cei care mărturisesc a fi creincioşi constituie o plagă, o ciumă. Starea joasă a religiei din zilele noastre se datorează în bună parte lipsei de încredere a oamenilor în cei care mărturisesc că sunt credincioşi.

Este timpul ca noi creştinii, să încetăm să ne mai scuzăm atitudinile necreştineşti şi să recunoaştem deschis eşecul nostru de a trăi aşa cum trebuie. Există un remediu pentru răul lăuntric? Există în Hristos o putere care ne poate face în stare, chiar şi pe cei mai răi dintre noi, să trăim vieţi curate şi pline de dragoste. Trebuie doar să o căutăm şi să ne-o însuşim prin credinţă. Dumnezeu nu ne va dezamăgi.

Pastor Pavel Gag


 

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/

Cele mai recente resurse scrise - Baptism religie

"Pasiunea celui transformat"
Categorie: Baptist Viata evanghelistului MarcuMarcu s-a nascut din parinti evrei, care se trageau din neamul lui Levi. Se crede ca Marcu a fost convertit de apostolul Petru, pe care apoi l-a ajut... Citeste mai mult >>
"De ce suferinta?"
Categorie: BaptistIn aceste zile cuvantul suferinta a revenit mai multa ca altadata in vocabularul romanilor. Stam si privim inmarmuriti la lacrimile si suspinele celor care au pierdut apropiati ai lo... Citeste mai mult >>
"Cum depistezi un pocait?"
Categorie: Baptist Sucit mai este și numele „pocăit”. Modificat în matca autohtonă, asociat cu unele secte „periculoase”, vorbă peiorativ-caustică, confuzie de termeni, imagini ambigue – cam asta... Citeste mai mult >>
"Crestinul si depresia"
Categorie: Baptist Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.Ps. 42:5Fiecare dintre noi exp... Citeste mai mult >>
"Atitudini, actiuni si fapte de Craciun"
Categorie: BaptistȘi Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl...Și noi toți am primi... Citeste mai mult >>
"Fii un misionar de Craciun!"
Categorie: Misionari Sarbatoarea Intruparii Domnului Isus ne aduce aminte de felul in care Fiul lui Dumnezeu Si-a inceput misiunea de mantuire a omenirii. O misiune motivata de dragostea nemargin... Citeste mai mult >>
"Sindromul lui Irod"
Categorie: BaptistIn toiul iernii odata cu asternerea frigului si ghetii, incep sa isi faca simtita prezenta guturaiele, racelile si gripele. Impreuna cu ele a inceput sa isi faca loc un nou sindrom i... Citeste mai mult >>
"Urare de Craciun"
Categorie: Baptist Dacă Dumnezeu ar fi dorit să facă un act măreț, dacă ar fi vrut să îmbrace cu slavă un anume eveniment din istoria Sa cu omenirea, nu ar fi fost altul mai mare decât Întruparea... Citeste mai mult >>
"Misiunea iertarii"
Categorie: Misiune Primul colind a fost cantat de ingeri si contine un mesaj in care Dumnezeu este slavit, iar oamenii placuti Lui sunt indemnati sa traiasca in pace. In Evanghelia dupa Luca, 2:1... Citeste mai mult >>
"Implicarea in lucrarea Imparatiei Domnului Cristos"
Categorie: MisiuneNu poţi să te implici în lucrarea lui Dumnezeu dacă nu eşti călăuzit de Dumnezeu în această privinţă. Fie că este vorba de o lucrare de misiune, de implicare într-o formaţie muzicală... Citeste mai mult >>