text Baptist

"De ce au confiscat curcubeul?"

Categorie: Baptist

 

Istoria curcubeului este una interesanta. Curcubeul a apărut după primul ciclu de dispariție a civilizației de pe fața pământului. După ce paharul mâniei divine s-a umplut, cu imoralitate și practici anormale, a fost nevoie de o revărsare a apelor și o purificare a lumii. Apele i-au înecat pe oamenii răzvrătiți împotriva Creatorului lor, iar astăzi, fosilele stau mărturie pentru existența potopului din vremea lui Noe. Furtuna a trecut, iar pe cer a apărut curcubeul, ca semn al promisiunilor divine. Un legământ pe care Dumnezeu l-a făcut cu omul și de care noi ne bucurăm, fiindcă Dumnezeu se ține de cuvânt și o va face indiferent de vremuri!

Dar ce s-a întâmplat cu acest simbol? Atunci a apărut după dezastru, ilustrând promisiunea lui Dumnezeu că nu va mai nimici prin apă. Însă folosirea lui într-un mod clandestin, în aceste vremuri tulburi, de minoritățile care își cer drepturile, denotă un tupeu exagerat. Apariția lui pe strazi, în stegulețe fluturate ostentativ tot mai des, confiscarea lui ne face să strigăm cu vocea înfundată și stinsă, dar nu ne aude nimeni... Vorbim fără să fim auziți: „Doar Dumnezeu are dreptul acesta, dreptul de a-l arbora pe cer, curcubeul este al Lui.”

Ce a făcut omul?  Și l-a însușit într-un mod abuziv! Ce nu știe omul este că va fi bătut cu armele lui în final. Acest curcubeu prevestește iminenta distrugere a oamenilor de pe fața pământului, de data asta prin foc. De fapt, vorbim de al doilea ciclu de dispariție a civilizației neascultătoare. Întotdeauna când oamenii au călcat în picioare răbdarea lui Dumnezeu înfăptuind lucruri scârboase, a sosit și pedeapsa divină. Parcă acest flagel mondial nu mai poate fi oprit, coboară cu viteză pe tobogan; țară după țară îngenunchează în fața curcubeului confiscat și falsificat de grupările minoritare. Liderii mondiali, sub pretextul eradicării discriminării, au ajuns să aprobe manifestări greu de priceput de mintea unui creștin practicant.

Cititorii Scripturii știu că zile bune nu vor mai fi, ele au apus, vremurile de libertate religioasă sunt pe sfârșit, conflicte inter-religioase vor fi cu grămada, creștinii vor fi acuzați de primivism, subcultură și o întoarcere în timp. Devenin paria societății și vom fi acuzați de tot răul ce ni se întâmplă, precum au fost creștinii din timpul domniei lui Nero.

Da, creștinii trebuie să se întoarcă în timp. Să privească la Creatorul care a așezat lucrurile într-un mod normal. Creștinii trebuie să conștientizeze că trăiesc într-o lume anormală, care grăbește potopul mâniei divine! Așadar, să rămânem de neclintit când e vorba de principii și valori. Nu negociem cu nimeni, nimic. Curcubeul este al Domnului, el ne vorbește de pace și siguranța prin ascultarea de El. Așa trebuie să rămână! Pentru noi, curcubeul este finalul catastrofelor, pentru ei este prevestirea unui dezastru iminent. Au transformat legământul de pace într-un blestem, fiindcă și-au permis să aducă blasfemie divinității.

Noi să rămânem la curcubeul Domnului, semnul folosit și astăzi de Dumnezeu, elementul care leagă cerul de pământ și apare după o furtună, după o ploaie, ca o certitudine a binecuvântărilor! Păstrați în suflet semnificația originală a curcubeului!

Dumnezeu e singurul care are dreptul să-l arboreze!

Pastor Sorin Cigher

 

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/


 

 

Cele mai recente resurse scrise - Baptism religie

"Pasiunea celui transformat"
Categorie: Baptist Viata evanghelistului MarcuMarcu s-a nascut din parinti evrei, care se trageau din neamul lui Levi. Se crede ca Marcu a fost convertit de apostolul Petru, pe care apoi l-a ajut... Citeste mai mult >>
"De ce suferinta?"
Categorie: BaptistIn aceste zile cuvantul suferinta a revenit mai multa ca altadata in vocabularul romanilor. Stam si privim inmarmuriti la lacrimile si suspinele celor care au pierdut apropiati ai lo... Citeste mai mult >>
"Cum depistezi un pocait?"
Categorie: Baptist Sucit mai este și numele „pocăit”. Modificat în matca autohtonă, asociat cu unele secte „periculoase”, vorbă peiorativ-caustică, confuzie de termeni, imagini ambigue – cam asta... Citeste mai mult >>
"Crestinul si depresia"
Categorie: Baptist Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.Ps. 42:5Fiecare dintre noi exp... Citeste mai mult >>
"Atitudini, actiuni si fapte de Craciun"
Categorie: BaptistȘi Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl...Și noi toți am primi... Citeste mai mult >>
"Fii un misionar de Craciun!"
Categorie: Misionari Sarbatoarea Intruparii Domnului Isus ne aduce aminte de felul in care Fiul lui Dumnezeu Si-a inceput misiunea de mantuire a omenirii. O misiune motivata de dragostea nemargin... Citeste mai mult >>
"Sindromul lui Irod"
Categorie: BaptistIn toiul iernii odata cu asternerea frigului si ghetii, incep sa isi faca simtita prezenta guturaiele, racelile si gripele. Impreuna cu ele a inceput sa isi faca loc un nou sindrom i... Citeste mai mult >>
"Urare de Craciun"
Categorie: Baptist Dacă Dumnezeu ar fi dorit să facă un act măreț, dacă ar fi vrut să îmbrace cu slavă un anume eveniment din istoria Sa cu omenirea, nu ar fi fost altul mai mare decât Întruparea... Citeste mai mult >>
"Misiunea iertarii"
Categorie: Misiune Primul colind a fost cantat de ingeri si contine un mesaj in care Dumnezeu este slavit, iar oamenii placuti Lui sunt indemnati sa traiasca in pace. In Evanghelia dupa Luca, 2:1... Citeste mai mult >>
"Implicarea in lucrarea Imparatiei Domnului Cristos"
Categorie: MisiuneNu poţi să te implici în lucrarea lui Dumnezeu dacă nu eşti călăuzit de Dumnezeu în această privinţă. Fie că este vorba de o lucrare de misiune, de implicare într-o formaţie muzicală... Citeste mai mult >>