text Baptist

"Copiii nostri nu-s copiii lor"

Cât de meschin poți să fii ca să ataci cea mai vulnerabilă categorie din societate, formată din niște copii, inocenți, manipulabili și posibile marionete ale unui sistem care a crescut fără copii. Copiii sunt darurile pe care le-am primit și le păstrăm cu mare responsabilitate. Nu există ceva mai prețios ca ființele pe care le-am luat în brațe, noaptea, când termometrul măsura 40 de grade, le-am dus de urgență la spital când lucrurile s-au complicat, le-am dat hainuțe când le-a fost frig, le-am făcut micul dejun, i-am învățat primii pași, primele cuvinte, am asistat la primele căzături și lista poate continua pe pagini întregi. Sunt comorile noastre și nimeni nu ne-a întrebat despre ei când ne-a fost greu. Știm cum să ni-i creștem, suntem convinși că au nevoie de noi, așa cum și noi avem nevoie de ei.

Cineva dorește să-i deformeze și să le inducă alte teorii, progresiste și iluminate... Nu putem admite ca în mod fraudulos să ni-i otrăvească momindu-i cu ambalaje seducătoare. Pe copiii noștri vrem să-i creștem noi! Chiar dacă etichetele de fundamentaliști sau intoleranți ne sunt puse, contează mai puțin atâta vreme cât ne vedem copiii crescând într-o atmosferă normală, plăcută și sănătoasă. Ei nu sunt perfecți, și nici noi nu suntem, dar cel mai bine un părinte știe ce să îi ofere copilului său. Un copil căruia i se oferă totul, mai puțin dragoste, devine o victimă a singurătății, a dezechilibrului emoțional, a depresiei. Nu vrem să crească deformați și îndoctrinați cu o ideologie modernă toxică.

Copiii noștri nu au nevoie de spălarea creierului și nu vă permitem să le inoculați aberații contra firii. Ei au nevoie de o creștere sănătoasă. Îi trimitem la școală, avem încredere în dascălii care sunt competenți și nu marionetele Europei destrămate! Nu vrem profesori care de dragul de a nu-și pierde postul sau pentru foloase financiare injectează în mintea copiilor noștri tot felul de informații care îi debusolează și le rănesc sufletul sensibil.

Copiii noștri sunt ai noștri și nu permitem nimănui să treacă peste consimțământul părinților! Respectăm toate instituțiile, dar vrem să ni se respecte dreptul de a ne educa familiile așa cum ne dictează conștiința. Așadar, nu ne băgați copiii cu forța în mizeria așa-zisului progresism aducător de dezastru pe toate planurile!

Pastor Cigher Sorin

 

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/

Cele mai recente resurse scrise - Baptism religie

"Pasiunea celui transformat"
Categorie: Baptist Viata evanghelistului MarcuMarcu s-a nascut din parinti evrei, care se trageau din neamul lui Levi. Se crede ca Marcu a fost convertit de apostolul Petru, pe care apoi l-a ajut... Citeste mai mult >>
"De ce suferinta?"
Categorie: BaptistIn aceste zile cuvantul suferinta a revenit mai multa ca altadata in vocabularul romanilor. Stam si privim inmarmuriti la lacrimile si suspinele celor care au pierdut apropiati ai lo... Citeste mai mult >>
"Cum depistezi un pocait?"
Categorie: Baptist Sucit mai este și numele „pocăit”. Modificat în matca autohtonă, asociat cu unele secte „periculoase”, vorbă peiorativ-caustică, confuzie de termeni, imagini ambigue – cam asta... Citeste mai mult >>
"Crestinul si depresia"
Categorie: Baptist Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.Ps. 42:5Fiecare dintre noi exp... Citeste mai mult >>
"Atitudini, actiuni si fapte de Craciun"
Categorie: BaptistȘi Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl...Și noi toți am primi... Citeste mai mult >>
"Fii un misionar de Craciun!"
Categorie: Misionari Sarbatoarea Intruparii Domnului Isus ne aduce aminte de felul in care Fiul lui Dumnezeu Si-a inceput misiunea de mantuire a omenirii. O misiune motivata de dragostea nemargin... Citeste mai mult >>
"Sindromul lui Irod"
Categorie: BaptistIn toiul iernii odata cu asternerea frigului si ghetii, incep sa isi faca simtita prezenta guturaiele, racelile si gripele. Impreuna cu ele a inceput sa isi faca loc un nou sindrom i... Citeste mai mult >>
"Urare de Craciun"
Categorie: Baptist Dacă Dumnezeu ar fi dorit să facă un act măreț, dacă ar fi vrut să îmbrace cu slavă un anume eveniment din istoria Sa cu omenirea, nu ar fi fost altul mai mare decât Întruparea... Citeste mai mult >>
"Misiunea iertarii"
Categorie: Misiune Primul colind a fost cantat de ingeri si contine un mesaj in care Dumnezeu este slavit, iar oamenii placuti Lui sunt indemnati sa traiasca in pace. In Evanghelia dupa Luca, 2:1... Citeste mai mult >>
"Implicarea in lucrarea Imparatiei Domnului Cristos"
Categorie: MisiuneNu poţi să te implici în lucrarea lui Dumnezeu dacă nu eşti călăuzit de Dumnezeu în această privinţă. Fie că este vorba de o lucrare de misiune, de implicare într-o formaţie muzicală... Citeste mai mult >>