text Baptist

"Ce am adaugat astazi?"

Categorie: Baptist

 

Sunt lucruri pe care le contabilizăm cu precizie. Sunt aspecte sau domenii pe care le omitem, le neglijăm intenţionat, nu vrem să ştim de ele şi ne-am bucura să rămână ascunse. Din nefericire nu se poate. Ele sunt consemnate de istorie şi sigur sunt cunoscute şi consemnate de Dumnezeu. Mi-am adus aminte astăzi de Irod. El a făcut lucruri bune şi istoria le-a consemant. Tot istoria ne spune că Irod a făcut şi multe lucruri rele, multe păcate. La cele cunoscute şi consemnate de contemporani, Duhul lui Dumnezeu îl obligă pe doctorul Luca să scrie că într-o zi, Irod şi-a îmbogăţit arsenalul şi a mai adăugat un păcat: încarcerarea lui Ioan Botezătorul (Luca 3:20). Probabil că Irod a fost mândru de el. Sunt sigur că mulţi oficiali l-au apreciat şi felicitat. Dar consecinţele? Ştiţi cât l-a costat pe Irod şi naţiunea condusă de el comiterea acestui păcat?

Toţi am făcut greşeli şi păcate. Unele le-am făcut în ascuns, altele pe faţă. De unele ne-a fost ruşine, cu altele ne afişăm şi ne mândrim. România, ca naţiune, a făcut multe lucruri bune, dar şi multe păcate. CCR a făcut multe lucruri bune, dar a făcut şi unele greşeli. Astăzi? Chiar dacă nu este exact ce ne-am dorit, CCR a făcut astăzi un lucru bun. A amânat luarea unei decizii pentru a treia oară. Personal, nu cred că era nevoie de aşa ceva. Din punctul meu de vedere, decizia CCR a fost determinată în mod evident de politic. Din dorinţa de a fi bine şi cu UE şi cu noi, românii, au consemnat amânarea nr. 3. Ce să spun? Privesc partea pozitivă şi Îl laud pe Dumnezeu că nu a permis să se ia o decizie antinormalitate. Mulţumim frumos celor care s-au implicat în post, rugăciune şi informare. Sper ca evenimentul acesta să întărească convingerea că postul, rugăciunea, acţiunile biblice şi democratice îşi au rostul. Pentru că nu a fost uşor, mulţumim frumos şi fiecărui membru CCR. Ne rugăm bunului Dumnezeu să continue să lucreze la inima domniilor lor şi indferent care va fi răspunsul CJUE, în viitor ei să decidă pro România şi pro normalitate.

Apropos? Tu ce ai adăugat astăzi la viaţa ta? Doar o zi? Mai multă oboseală şi chin? Ai adăugat bucurie? Ai adăugat o faptă bună? Ai adăugat un cuvânt de mulţumire sau o decizie de dedicare, pentru frumos, bine şi sănătos? Încă nu este târziu să adaugi ceva frumos. Dacă nu poţi face altceva, încheie ziua adăugând Domnului un cuvânt de mulţumire. El continuă să ne demonstreze că ţine cont de dorinţele copiilor Săi. El încă iubeşte România!

Pastor Viorel Iuga


sursa: https://www.baptisti-arad.ro/

Cele mai recente resurse scrise - Baptism religie

"Pasiunea celui transformat"
Categorie: Baptist Viata evanghelistului MarcuMarcu s-a nascut din parinti evrei, care se trageau din neamul lui Levi. Se crede ca Marcu a fost convertit de apostolul Petru, pe care apoi l-a ajut... Citeste mai mult >>
"De ce suferinta?"
Categorie: BaptistIn aceste zile cuvantul suferinta a revenit mai multa ca altadata in vocabularul romanilor. Stam si privim inmarmuriti la lacrimile si suspinele celor care au pierdut apropiati ai lo... Citeste mai mult >>
"Cum depistezi un pocait?"
Categorie: Baptist Sucit mai este și numele „pocăit”. Modificat în matca autohtonă, asociat cu unele secte „periculoase”, vorbă peiorativ-caustică, confuzie de termeni, imagini ambigue – cam asta... Citeste mai mult >>
"Crestinul si depresia"
Categorie: Baptist Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.Ps. 42:5Fiecare dintre noi exp... Citeste mai mult >>
"Atitudini, actiuni si fapte de Craciun"
Categorie: BaptistȘi Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl...Și noi toți am primi... Citeste mai mult >>
"Fii un misionar de Craciun!"
Categorie: Misionari Sarbatoarea Intruparii Domnului Isus ne aduce aminte de felul in care Fiul lui Dumnezeu Si-a inceput misiunea de mantuire a omenirii. O misiune motivata de dragostea nemargin... Citeste mai mult >>
"Sindromul lui Irod"
Categorie: BaptistIn toiul iernii odata cu asternerea frigului si ghetii, incep sa isi faca simtita prezenta guturaiele, racelile si gripele. Impreuna cu ele a inceput sa isi faca loc un nou sindrom i... Citeste mai mult >>
"Urare de Craciun"
Categorie: Baptist Dacă Dumnezeu ar fi dorit să facă un act măreț, dacă ar fi vrut să îmbrace cu slavă un anume eveniment din istoria Sa cu omenirea, nu ar fi fost altul mai mare decât Întruparea... Citeste mai mult >>
"Misiunea iertarii"
Categorie: Misiune Primul colind a fost cantat de ingeri si contine un mesaj in care Dumnezeu este slavit, iar oamenii placuti Lui sunt indemnati sa traiasca in pace. In Evanghelia dupa Luca, 2:1... Citeste mai mult >>
"Implicarea in lucrarea Imparatiei Domnului Cristos"
Categorie: MisiuneNu poţi să te implici în lucrarea lui Dumnezeu dacă nu eşti călăuzit de Dumnezeu în această privinţă. Fie că este vorba de o lucrare de misiune, de implicare într-o formaţie muzicală... Citeste mai mult >>