text Baptist

"Afaceri cu Dumnezeu"

Categorie: Baptist

 

AFACERI CU DUMNEZEU

Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi (Apoc. 3.17,18).

Poate că titlul sună cam laic, dar unde se vorbește de vânzare, acolo trebuie să fie afacere. Probabil că pentru noi, românii ideea de afaceri este ceva dubios, necurat, nepotrivit pentru creștini, însă dacă ne vizitează un credincios din SUA și se prezintă businessman nu ne surprinde prea tare.

I. Aroganța în afaceri este periculoasă. Când ai impresia că ești cineva, avertismentul Domnului sună așa: și nu știi că ești…

Intră în afacere cu Dumnezeu și cumpără:

1. Aur curațit prin foc… – suferința. Trăim astăzi într-o lume care caută cu orice preț să se elimine suferința. Nimănui nu-i place să sufere. Ba unii predicatori le promit celor ce se pocăiesc o viață fără probleme, vindecare și prosperitate materială (teologia prosperității). Dar această învățătură nu este biblică, este falsă. Domnul Isus a spus: ”în lume veți avea necazuri…” Uitați-vă la eroii credinței din Biblie: Iov, Iosif, David, Daniel, Maria - mama Domnului Isus, Pavel, samd. Psalmul 23 spune: …chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Pavel vorbește și el de încercări: Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare (Rom. 5.3). El nu spune că ne bucurăm de necazuri ci în necazuri. Apostolul neamurilor continuă: Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrază pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă (2Cor. 4.17).

Așa că nu trebuie să cerem suferința ci să o acceptăm cu mulțumire și să ne rugăm să primim putere ca să trecem biruitori prin ea.

2. Haine albe… Neprihănirea lui Dumnezeu: Apoc. 7.13,14. Şi unul din bătrâni a luat cuvântul, şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?” „Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu ştii”. Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului. Petru ne explică modul în care am fost mântuiți: ”… căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. Trăim într-un context cultural-religios în care faptele, meritele noastre, sunt considerate necesare pentru mântuire. Dar noi nu facem fapte bune pentru ca să fim mântuiți ci pentru că am fost mântuiți! Motivația este total diferită. Prima îți dă un sentiment de neputință, nu știi câte fapte ar fi suficiente pentru ca să treci linia… Pe când, atunci când ai înțeles că ai fost declarat neprihănit când ai crezut, începi să te bucuri și această stare te motivează la fapte bune.

Se spune despre un om că a avut un vis în care se făcea că a ajuns la poarta cerului. Când a vrut să intre, arhanghelul i-a arătat că pe frontispiciu era scris „Aici intră doar cei care acumulează 1000 de puncte”. A fost întrebat ce fapte bune a făcut. Omul răspunse: „am fost un credincios serios, am mers în fiecare duminică la biserică (de la ora 9), am contribuit financiar la lucrarea bisericii, am avut toți copiii întorși la Domnul.” „Bun, ai 4 puncte. Ce-ai mai făcut?” Omul a amuțit și apoi a exclamat: „… o aici se intră doar prin harul lui Dumnezeu!” „Intră!” îi zise arhanghelul deschizând larg poarta.

Suntem declarați neprihăniți doar prin harul Lui Dumnezeu.

3. Doctorie pentru ochi…Iată ce scria o credincioasă, care a suferit mult: „Am simțit, în ultimii mei ani, suferința lipindu-se de trupul meu ca o haină rece și nedorită . Am cerut de sute de ori ca Domnul să mi-o ia, dar am putut vedea de fiecare dată că, în urma suferinței, ochii sufletului meu erau mai curați și vedeau mai bine lucrarea Domnului în viața mea.”

Toți avem probleme cu vederea și ar trebui să facem un control la oftalmolog. Ochiul face parte din grupa de mădulare foarte importante. Iată ce spune Mântuitorul: Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! (Mt. 6.22,23). Contextul acestor versete este în legătură cu banii, comorile, valorile, pe care le agonisim, zeul fiind Mamona. Sfaturile apostolului Pavel oferite lui Timotei sunt deosebit de importante. El vorbește ca un expert în domeniu: Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd, şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri (1Timotei 6:9-10).

Este o vorbă în popor: „Ochii văd, inima cere!”

Există și o altă boală a ochilor: să vezi deformat. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău (Matei 7.3-5).

Un cetățean s-a dus cu mașina la spălătorie. După ce băiatul termină de spălat, proprietarul îi arată o pată pe mașină. Omul de la spălătorie se duce repede și șterge locul repectiv. Însă, când omul băgă de vină și cu privire la alte locuri unde nu s-a spălat bine, soția i-a luat ochelarii de pe ochi spunându-i: ”Tu nu observi ce murdari îți sunt ochelarii?”

La magazinul lui Dumnezeu găsești medicamentul potrivit. Și, uneori, cei care cred că nu au nevoie de tratament sunt în starea cea mai gravă. Medicamentul se eliberează fără rețetă și nu are contraindicații! Aplicați tratamentul potrivit! Boala netratată duce la agravarea situației.

II. Lipsa de strategie în afaceri duce la rezultate slabe! Aşa vorbeşte acum Domnul oştirilor: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre! Semănaţi mult, şi strângeţi puţin, mâncaţi, şi tot nu vă săturaţi, beţi, şi tot nu vă potoliţi setea, vă îmbrăcaţi, şi tot nu vă este cald; şi cine câştigă o simbrie, o pune într-o pungă spartă! (Hagai 1.5,6)

Uitați-vă cu băgare de seamă… sugerează plan, proiect. Nu lucrăm haotic. Simbria este plata minimă pentru un rob: probabil mâncare și un loc de dormit în grajd. Dacă nu asculți de voia lui Dumnezeu, chiar și această plată modestă o poți pierde (pune într-o pungă spartă). 2 Ioan v. 8 spune: Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.

Amația a fost considerat un împărat bun, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui. El a făcut o greșală:a mai tocmit cu plată din Israel o sută de mii de viteji, cu o sută de talanţi de argint. Prin profet, Dumnezeu îl mustră pentru această faptă, prin care nesocotea puterea Domnului. Profetul îi spune: „Dacă mergi cu ei, chiar dacă ai face la luptă fapte de vitejie, să ştii că Dumnezeu te va face să cazi înaintea vrăjmaşului. Căci Dumnezeu are putere să te ajute şi să te facă să cazi.” Împăratul își dă seama de greșeala făcută și-l întreabă ce să facă cu banii dați. Răspunsul profetului este uimitor: „Domnul poate să-ţi dea mult mai mult decât atât.” Și Domnul a dat o mare biruință! (2 Cron. 25. 2-11) Atunci când asculți de poruncile Domnului, paguba se poate transforma în câștig!

III. Afacerea cu Dumnezeu este întotdeauna profitabilă. „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată! De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă dar, şi veţi mânca ce este bun, şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Luaţi aminte, şi veniţi la Mine, ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi…” (Isaia 55.1-3)

Trebuie să subliniem faptul că Dumnezeu este Cel ce vrea să facă afaceri cu noi! Inițiativa Îi aparține, interesul este a Lui! Domnul spune că este un Dumnezeu gelos și nu împarte slava cu nimeni. Scopul suprem al lui Dumnezeu nu este să ne ducă în cer, ci El să fie glorificat. Dumnezeu se mândrește cu cei credincioși: Astfel, fie având în vedere pe Tit, care este părtaşul şi tovarăşul meu de lucru în mijlocul vostru; fie având în vedere pe fraţii noştri, care sunt trimişii Bisericilor şi fala lui Cristos:(2 Cor. 8.23). Când noi facem voia Lui Dumnezeu, Îi facem cinste, Îl slujim: Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Cristos (Colos. 3. 23, 24). Atunci când soțiile sunt supuse, barbații iubesc, copii ascultă, părinții… Dumnezeu este slăvit. Pavel spune: Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! (Rom. 11.36).

Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Cristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin (Ef. 3.20,21).

În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Cristos (Ef. 1.11,12).

Deci profitul este mai întîi a lui Dumnezeu! Dumnezeu este interesat de Gloria Lui!

Poate ne grăbim să spunem că avem de-a face cu un Dumnezeu egoist, interesat de Sine. Pavel ar răspunde: cine ești tu, ca să pui asemenea întrebări? Eu zic că mai degrabă avem de-a face cu un Dumnezeu bogat, decât capricios. Zice Vechiul Testament că Domnul așteaptă să se milostivescă de voi (Is. 30.18). În ecuația aceasta, în care este El slăvit intră și mântuirea noastră. The Westminster Shorter Catechism spune: Man's chief end is to glorify God, and to enjoy him forever” (Destinul suprem al omului este să Îl glorifice pe Dumnezeu și să-L îmbucure pentru eternitate).

Când eram copil circula o glumă: „tu, dacă ai fi în război ai lupta contra americanilor sau a rușilor? Păi contra americanilor. Mă americanii sunt prietenii noștri! Mai bine prizonier la americani.” Mai bine cu Dumnezeu.

David, atunci când trebuia să aleagă care dintre pedeapse să se abată asupra lui, alege: mai bine să cădem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite (2 Sam. 24.14).

În preajma lui Dumnezeu ai parte de binecuvântările Lui!

În Isaia 53.11 ni se spune despre Domnul Isus: Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

În final, să revenim la ideea de cumpărare din Isaia 55.1: Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată. De ce să cumpărăm dacă este gratis? Putea proorocul să spună veniți și luați pe gratis. În general lucrurile primite pe gratis nu sunt apreciate.

Am văzut nu de mult niște cărți pe gratis. Doar pentru că erau pe gratis, nu m-au interesat.

Când studenții își cumpără bilet pentru tren, nu plătesc nimic, dar trec pe la casierie și primesc bilet. Biletul are valoare, statul sponsorizează, oferă banii.

Este aici ideea de valoare. Este fără bani, dar asta nu înseamnă lipsit de valoare. Investiția este imensă: chiar Fiul Său!!! Noi beneficiem, dar cineva a plătit mult! (Ioan. 3.16). Petru spune:…căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană. (1Pt. 1.18,20)

Versetul mai spune: Ascultaţi-Mă dar, şi veţi mânca ce este bun, şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Luaţi aminte, şi veniţi la Mine, ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi…” (Isaia 55.3)

Este îngrozitor să mănânci și să nu te saturi. În Africa oamenii mănâncă și nu se satură.

Cei câștigați suntem noi! Când ascultăm: vom mânca ce este bun, sufletul se va desfăta,… sufletul nostru va trăi!

Să acceptăm oferta de afaceri a lui Dumnezeu!

”Și nu uita că ești plătit cu sânge,/ că nimenea de-atâția ani nu plânge/ mai mult de dragul tău/ ca Dumnezeu!” (Costache Ioanid)

”De ce nu vrei să vii cu mine-n slavă/ să colindăm alaturi ceru-ntreg/ din flori de rai, din veșnica dumbravă / cu mâna Mea cunună să-ți aleg!” (Traian Dorz)

Pastor Sorin Aioanei

 

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/


 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Urari de Nasterea Domnului
Urări de Nașterea Domnului care nasc decizii pentru veșnicie   Crăciunul este sărbătoarea care ne atinge cele mai adânci corzi ale sufletului. Este timpul colindelor, al lumânărilor aprinse și al...
Citeste mai mult >>
Versete biblice explicate
Versete biblice explicate – Cuvântul care luminează pașii noștri   Biblia este cel mai citit și tradus volum din toate timpurile, însă nu întotdeauna cel mai înțeles. Mulți oameni se apropie de S...
Citeste mai mult >>
Versete biblice pentru zile de nastere
 Versete biblice pentru zile de naștere – Cuvinte care aduc lumină și speranță   Ziua de naștere este un moment special, marcat nu doar de bucuria unui nou început, ci și de recunoștință pen...
Citeste mai mult >>
Versete biblice pentru copii
  Versete biblice despre copii – comoara cerească în mâinile noastre   Copiii sunt o binecuvântare neprețuită, un dar ceresc ce reflectă dragostea și înțelepciunea Creatorului. De-a lun...
Citeste mai mult >>
Versete biblice pentru copii
 Versete biblice pentru copii – O comoară pentru sufletul celor mici   Biblia nu este doar o carte pentru adulți. Ea este o comoară de adevăruri, povești și promisiuni care pot hrăni și sufl...
Citeste mai mult >>
Versete biblice de incurajare scurte
 Versete biblice de încurajare scurte: Sprijin divin în momentele de încercare   Într-o lume marcată de incertitudine, schimbare și presiune constantă, sufletul uman tânjește după liniște și...
Citeste mai mult >>
Versete biblice de incurajare
Versete biblice de încurajare: Cuvinte de speranță pentru vremuri dificile  În viață, cu toții trecem prin momente de încercare: pierderi, eșecuri, boli sau perioade de confuzie spirituală. În as...
Citeste mai mult >>
Cele mai frumoase versete biblice
Cele mai frumoase versete biblice: cuvinte care ating sufletul și transformă viața  Într-o lume în care veștile se schimbă de la o zi la alta, în care inima omului este tot mai tulburată de nesig...
Citeste mai mult >>
Imagini cu versete biblice de dragoste
 Imagini cu versete biblice de dragoste – O punte vizuală către inima lui Dumnezeu   Într-o lume în care suntem constant expuși la mesaje vizuale, puterea unei imagini care poartă un verset...
Citeste mai mult >>
Versete biblice despre nasterea de copii
Versete biblice despre nașterea de copii: o binecuvântare divină și un plan sfânt   Nașterea de copii a fost dintru început o parte esențială a planului lui Dumnezeu pentru omenire. Nu este doar...
Citeste mai mult >>

Donez prin banca