"Aceleasi suferinte, dar alta atitudine"

Categorie: Baptist

Nu putem avea atitudinea lor. Nu ne este permis şi nu ne putem permite. Nu avem voie să Îl acuzăm pe nedrept. Nu avem voie să afirmăm cu neobrăzare că lucrează cu demonii. Nu ne este permis să spunem că Şi-a ieşit din minţi. Nu avem voie să insinuăm că va dărâma Tamplul, că este împotriva lui Moise şi că ne va distruge naţiunea. Ce să mai vorbim de batjocuri, huiduieli, palme, injurii şi cunună de spini. Cum ne-am mai putea permite să Îl etichetăm pe placul nostru? Nu avem voie să nu Îl credem, să punem sub semnul întrebării afirmaţiile Lui. Nu avem voie să insinuăm că nu Îi pasă. Nu avem voie nici măcar să spunem că este un mare profet sau unul înviat din morţi. Categoric nu avem voie să Îl părăsim sau cu atât mai grav să ne lepădăm de El. Chiar dacă suntem uimiţi de ceea ce a spus ostaşul, nu avem voie să spunem nici măcar ce a spus el. El nu „a fost” Fiul lui Dumnezeu... El este Fiul lui Dumnezeu. Faptul că noi nu avem voie să adoptăm atitudini greşite, nu înseamnă că au avut voie alţii, că cei de atunci au procedat corect, biblic. Ei au avut suficiente dovezi să ştie cine este Isus şi să Îl creadă. Toţi cei ce au avut o atitudine nepotrivită, nu s-au putut scuza. Vinovăţia lor a fost evidenţiată de Domnul Isus în cuvintele de condamnare din timpul vieţii şi a fost confirmată în momentul în care de pe cruce se roagă pentru iertarea lor. Dar, dacă prin reducere la absurd, cineva ne-ar putea demonstra că ei au avut anumite scuze, noi nu avem niciuna. Domnul Isus a demonstrat prin viaţa şi prin moartea Sa că este Fiul lui Dumnezeu. Învierea Lui a demonstrat fără nicio tăgadă că este Alesul Tatălui. Cuvintele rostite după înviere, acţiunile Lui miraculoase, lucrările Lui în oameni şi în Biserică stau mărturie că El este Fiul lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că suferinţele de atunci rămân aceleaşi, ele nu se diminuează cu trecerea timpului. Nimeni nu are dreptul şi nu îşi poate permite să tăgăduiască necesitatea lor, grozăvia lor, semnificaţia lor şi rolul lor în planul divin pentru salvarea noastră. Nimeni nu îşi poate permite să spună că zilele dinaintea răstignirii, că ceasurile din Gheţimani şi orele de pe Golgota au fost suportabile. Nu, ce s-a întâmplat acolo întrece imaginaţia noastră. Suferinţele au fost reale, înspăimântătoare, dar necesare. Ele nu se schimbă. Numai că atitudinea noastră faţă de Fiul care a suferit pe cruce în locul nostru trebuie să fie alta. Când Fiul a venit pe pământ a fost anunţat ca Mântuitor, Salvator. La botez, El a fost mărturisit de Tatăl ca Fiul în care îşi găseşte toată plăcerea şi ne-a fost poruncit să ascultăm în tot ce ne va zice. Prin mesaje la nivelul înţelegerii oricui, Tatăl ne-a spus să Îl primim cu cinste, cu onoarea şi cu respectul cuvenit. Apoi, când ne uităm la locul în care a plecat, cum a fost primit acolo, la atitudinea celor din veşnicie, nu putem să avem o altă atitudine decât una de închinare, adorare, recunoştinţă şi ascultare deplină. Cine doreşte să adopte o atitudine corectă faţă de Cel veşnic viu trebuie să se uite la ucenici, la Toma, la Pavel şi la Ioan. Acesta trebuie să se inspire din viaţa primei biserici, dar mai ales din atitudinea celor din glorie, din ceruri. Să cercetăm atitudinile bune şi să le împrumutăm... Să ne uităm la cei cu atitudini nepotrivite şi să le respingem, să nu le repetăm. Dacă totuşi vrem să păstrăm ceva din vinerea mare, atunci să privim la femeile de la cruce şi la tâlharul de pe cruce. Probabil că singurele atitudini acceptabile faţă de suferinţele Lui au fost durerea femeilor exprimată în lacrimi şi pocăinţa hoţului care implora: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!”

Pastor Viorel Iuga

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/