text Baptist

"Alege cu intelepciune"

Categorie: Baptist

 

Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viaţa, ca să trăiești, tu și sămânţa ta iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui și lipindu-te de El, căci de aceasta atârnă viaţa ta și lungimea zilelor tale și numai așa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac și Iacov.” Deuteronom 30:19-20

A alege este cea mai grea acțiune pe care o poate întreprinde omul. Omul este abilitat de Dumnezeu cu capacitatea de a alege. Datorită rațiunii pe care Dumnezeu a pus-o în om, a capacității de a discerne binele de rău, ceea ce este bine, de ceea ce este și mai bine, omul poartă pe umeri o capacitate pe care o exercită în momentele cele mai ușoare ale vieții, precum îmbrăcămintea pe care să o poarte într-o zi sau hrana pe care să o consume, dar și în cele mai dificile precum alegerea unei case sau cariera pe care să o urmeze. Capacitatea de a alege este un dar dat omului, este specială și unică la om, dar în același timp, grea și uneori plină de pericole. Poporul Israel la sfârșitul călătoriei lor prin pustie, este adus de Moise în fața unor decizii care vor modela viitorul lor apropiat dar și cel îndepărtat. Moise a fost înștiințat de Dumnezeu că nu v-a intra în Țara Promisă, de aceea el adună întregul popor a lui Israel pentru a le aduce aminte de Legea pe care Dumnezeu a dat-o pe Muntele Sinai și pentru a-i pregăti de intrarea în Canaan. În fața lui Dumnezeu și în fața naturii întregi, Moise cere poporului să ia anumite decizii cu privire la viitorul lor în Canaan. Alegerile sunt importante și grele, dar de ce spun că alegerile sunt grele? Ce anume dau alegerilor greutate în a fi luate?

În primul rând alegerile sunt grele datorită consecințelor cunoscute. În urma fiecărei alegeri ai parte de consecințe care le urmează. Parte din acestea sunt cunoscute. Moise vorbește poporului și spune în Deuteronom 28 că deciziile pe care le iau cu privire la poruncile Domnului vor avea fiecare un set de consecințe; ascultarea va aduce binecuvântări, în timp ce neascultarea va aduce blesteme. Moise spune că acestea se vor petrece întocmai. Nu doar față de poporul Israel este valabil acest set de binecuvântări și blesteme, ci și în dreptul nostru sunt binecuvântări pe care Dumnezeu le dă celor ce ascultă, și blesteme și consecințe negative față de cei ce nu ascultă. Binecuvântările lui Dumnezeu se revarsă față de copiii Săi în fiecare zi și în fiecare moment. Binecuvântarea de a avea un Tată care așteaptă să vorbești cu El în fiecare dimineața, indiferent de starea vremii, de starea inimii tale sau de nevoile pe care le ai, El este gata să te asculte și să aducă rezolvare conform înțelepciunii și voii Sale; binecuvântarea de a avea pace și bucurie în inimă indiferent de uraganele care mătură sufletele noastre, pentru că bucuria noastră își are originea în Cel ce este de nestrămutat. Acestea sunt doar două binecuvântări de care doar un copil a lui Dumnezeu se poate bucura. Pe de altă parte, Dumnezeu promite să stea împotriva celor ce Îl nesocotesc, iar împotrivirea Sa te frânge și te apasă...face aceasta pentru că El îl iubește și pe cel nelegiuit și dorește să-și schimbe calea, dar de multe ori o alegere greșită este urmată de o alta.

În al doilea rând, alegerile sunt grele datorită consecințelor necunoscute. În viața, fiecare alegere făcută este urmată de consecințe de care erai conștient, dar acestea vin la pachet cu altele la care nu ai ajuns să te gândești. Adevărul este că niciodată nu ne putem gândi la toate consecințele care pot apărea în urma unei decizii datorită dinamicii societății și a relațiilor cu care ne înconjurăm. De exemplu, când alegi să-ți întemeiezi o familie, această alegere va fi însoțită de consecințe pe care le cunoști (schimbarea anumitor obiceiuri, modificări în comportamentul față de prieteni, un alt statut), dar și consecințe pe care nu le cunoști în viața prietenilor și a apropiaților, precum bucurie sau ură, dragoste sau respingere, consecințe pe care nu le poți controla și care se nasc din alegerea ta de a-ți întemeia o familie. Nu putem controla consecințele, dar putem controla atitudinea noastră față de ceea ce urmează. Când vrei să asculți de Dumnezeu, întotdeauna vei avea partea de reacții pe care nu le-ai prevăzut pentru că oamenii sunt imprevizibili. Cu toate acestea, în ciuda necunoscutului, trebuie făcute alegeri!

În al treilea rând, alegerile sunt grele datorită responsabilităților care urmează. Acestea sunt diferite de consecințe. Când fac distincția dintre consecințe și responsabilități, mă refer în special la faptul că responsabilitățile țin de ceea ce trebuie să facem noi datorită alegerilor noastre, de răspunderea pe care trebuie să o avem înaintea cuiva datorită unei alegeri, în timp ce consecințele țin de persoanele și reacțiile lor, a mediului înconjurător; acestea nu le putem controla și nu țin de acțiunile noastre. Când alegi să îți cumperi o mașină, ești responsabil înaintea statului ca acesta să fie întreținută și toate taxele plătite, dacă dorești să circuli cu ea. Dacă studiezi la școală, ai parte de un set de responsabilități care trebuiesc duse la îndeplinire.

În viața fiecăruia, vin momente ale deciziei; momente pe care ai vrea să le amâni, momente de care nu te-ai gândit vreodată că vei avea parte. În astfel de momente fiecare dorim să luăm decizia cea mai bună...dar cum să facem asta? În primul rând este nevoie de înțelepciune de la singurul care ne-o poate da. În al doilea rând, este nevoie de tăria de a fi gata să înfruntăm consecințele care vor veni în urma deciziilor. În al treilea rând, e nevoie de tărie pentru a ne duce la îndeplinire responsabilitățile, indiferent de circumstanțe sau de opoziție.

Binecuvântări și blesteme în urma unor alegeri grele. Aceasta este realitatea vieții noastre, de aceea, în deciziile noastre, când trebuie să cumpănim bine, chiar dacă alegerea ascultării este mai grea, aceasta este cea mai împlinitoare și mai plină de binecuvântări, pe când a trăi în neascultare înseamnă să lupți împotriva Aceluia care întotdeauna câștigă, adică împotriva lui Dumnezeu!

 

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Viața cu Domnul.
Viața cu Domnul.Toate le-am lăsat în urmăSub o mantie de ceațăAm pornit cu Domnul meuAstăzi într-o nouă viațăToate, toate mi le-a ștersCu a Lui sânge sfânt, curatCând cu lacrimi de căințăSub cruce m-a... Citeste mai mult >>
Eu spun atât
Eu nu spun dacă. Spun ca Ești.Te recunosc în tot suspinul meu.Din molecula harului mă creștiÎntru iertare, ca pe-un curcubeu.Eu nu spun poate. Spun că suntÎnveșmântat cu cel mai sacru rostȘi nu e unul... Citeste mai mult >>
Ziua voastră
Eu te cunosc, cum ştii, de multă vreme- Şi-oricine, ce ar îndrăzni să spună -Nu-mi schimb părerea şi nu mă voi temeC-am susţinut că eşti o fată bună!Ai fost dintotdeauna, cum se ştie,O veselă lumină,... Citeste mai mult >>
Astăzi este ziua
Astăzi este ziuaAlergăm în lumea-aceastaFără-a cugetaCă aici suntem o vremeCă mult nu vom sta,Fără-a știi că pe cărareNe putem gătiPentru lumea viitoareDacă vom dori. Astăzi este ziua-n care Domnului... Citeste mai mult >>
Isus este jertfa lumii dată
Isus este jertfa lumii dată,Jertfa fără nici-o pată,Găsită în toate privințele curată.Cum cere Cerescul Tată!Isus e Mielul fără cusur,În toate găsit vrednic, pur.Isus este Omul Dumnezeu,A șters tot pă... Citeste mai mult >>
Frumusețile dragostei Tale, Doamne
Din Împărăţia Ta de cânteceFără vreo mărginire,De la minunea şoaptelor ierbiiFoşnind a iubireŞi până la măreţia dreptăţiiRevărsată-n cascadă de tunete,Doamne, ai pus şi la îndemâna meaVreo şapte sunet... Citeste mai mult >>
Așteaptă
De trebuie s-aștepți, așteaptăDar nu oricum, ci-n voia Lui.Smerit, umil, în sus îndreaptăA tale cereri Domnului.Spune-I doar Lui ce te apasă,Descarcă-ți focul inimii,Iar Dumnezeu, iubitul Tată,La piep... Citeste mai mult >>
Vrem trezire
Vrem trezireMai adu Doamne trezireaPentru cei ce vor apropiereaDe Tine, să trăiască în neprihănire,Mai lasă în biserici iarăși o trezire.Vedem bine că ne-am îndepărtatȘi nu mai slujim cu foc Celui Pre... Citeste mai mult >>
Fericiți sunt fiii
Fericiți sunt fiii ce-i urmeazăVrednic pe părinții sfinți.Cei mai mulți sunt niște josnici,Nu-s pe calea sfântă rodnici.Prea puțini sunt cei cumințiCe fac cinste la părinți.Toate-s. deopotrivăOamenilo... Citeste mai mult >>
Nimic nu ne va despărți!
Nimic nu ne va despărți!Am îmbrăcat haină cernită,Mă simt atât de vinovat,N-am ales calea potrivităPe drumul Tău cel drept, n-am sta. tAzi plâng, sunt plin de supărare,Și mă rog Ție neîncetat,Isus iub... Citeste mai mult >>