text Baptist

"Ai pierdut gustul si mirosul in timpul bolii cu covid? Atunci aceste ganduri sunt pentru tine."

Categorie: Baptist

 

ACESTE GÂNDURI SUNT PENTRU TINE.

Iar dacă n-ai pierdut gustul și mirosul în timpul bolii cu Covid, citește aceste gânduri ca să nu pierzi gustul față de Dumnezeul tău.

Anul trecut, în 2020, în timpul bolii mele cu Covid, l-am rugat pe Domnul să-mi vorbească în zilele acelea de boală. Într-o dimineața mi-a venit un gând și verset din Scriptură: „Gustați și vedeți ce bun este Domnul!” Psalmul 34:8

Începând cu ziua de vineri am pierdut mirosul și gustul. Am mâncat usturoi având gust ca de plastic, fără niciun miros și gust. Este neplăcut, dar și înfiorător să pierzi gustul, să mănânci mâncarea și să nu simți nimic. Una dintre bucuriile pe care le dă Domnul oamenilor este să simtă mirosul și gustul mâncării. Ce se întâmplă când se pierde gustul și mirosul? Se pierde bucuria de a gusta bucate. După experiența mea pot să spun că pierzi chiar atracția spre mâncare.

Dar... privind la viața spiri [1] tuală a omului, putem observa o paralelă cu viața fizică.

Când Dumnezeu spune: „Gustați și vedeți ce bun este Domnul”, înseamnă că există o importanță în aceasta.

Simțul mirosului și al gustului în viața spirituală este partea importantă în viața fie [1] cărui om. Pe Dumnezeu trebuie să-L simțim, trebuie să-L gustăm. Altfel nu se poate... La fel cum în viața fizică, în viața spirituală mirosul și gustul ne va conferi o viață deplină, din belșug. A trăi o viață din belșug înseamnă să-L simți, să-L guști pe Dumnezeu așa cum este El.

Știți câți creștini încă nu L-au simțit, nu L-au gustat pe deplin pe Dumnezeu așa cum este El? Viața unor creștini este o pură minciună. Fără să-L simtă în viață, pierd atracția spre El. Sunt „creștini” care au un virus ce anulează gustul și mirosul specific al lui Dumnezeu. Starea de plâns a multor „creștini” este aceea că nici nu simt că sunt în [1] tr-o stare de plâns. Ei și-au făurit în mintea lor un dumnezeu după chipul și asemănarea lumii și trăiesc o viață întreagă avându-l în fața ochilor lor și niciodată nu simt și nu gustă un Dumnezeu adevărat.

Cât de important este să simți gustul și mirosul lui Dum [1] nezeu ca să ai bucuria în El și atracția spre El. Pierzând gustul pentru Dumnezeu, pierdem și atragerea spre El. Să ne binecu [1] vinteze Domnul cu acea dorință de a-L gusta pe Domnul în fiecare zi. Să ne vindece Domnul de acel virus care anihilează gustul adevărat pentru Dumnezeul adevărat.

Profesor Vladimir Cusursuz

 

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/

Cele mai recente resurse scrise - Baptist

"Pasiunea celui transformat"
Categorie: Baptist Viata evanghelistului MarcuMarcu s-a nascut din parinti evrei, care se trageau din neamul lui Levi. Se crede ca Marcu a fost convertit de apostolul Petru, pe care apoi l-a ajut... Citeste mai mult >>
"De ce suferinta?"
Categorie: BaptistIn aceste zile cuvantul suferinta a revenit mai multa ca altadata in vocabularul romanilor. Stam si privim inmarmuriti la lacrimile si suspinele celor care au pierdut apropiati ai lo... Citeste mai mult >>
"Cum depistezi un pocait?"
Categorie: Baptist Sucit mai este și numele „pocăit”. Modificat în matca autohtonă, asociat cu unele secte „periculoase”, vorbă peiorativ-caustică, confuzie de termeni, imagini ambigue – cam asta... Citeste mai mult >>
"Crestinul si depresia"
Categorie: Baptist Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.Ps. 42:5Fiecare dintre noi exp... Citeste mai mult >>
"Atitudini, actiuni si fapte de Craciun"
Categorie: BaptistȘi Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl...Și noi toți am primi... Citeste mai mult >>
"Intruparea: mic exercitiu imaginativ"
Categorie: Isus Hristos Era din vremi fără de timp. Nu era timpul mort ce îşi întinde haina şi devine veşnicie, ci era chiar veşnicia, infinitul, fiinţa eternă fără ceas pe pereţii cerului. Stăte... Citeste mai mult >>
"Fii un misionar de Craciun!"
Categorie: Misionari Sarbatoarea Intruparii Domnului Isus ne aduce aminte de felul in care Fiul lui Dumnezeu Si-a inceput misiunea de mantuire a omenirii. O misiune motivata de dragostea nemargin... Citeste mai mult >>
"Sindromul lui Irod"
Categorie: BaptistIn toiul iernii odata cu asternerea frigului si ghetii, incep sa isi faca simtita prezenta guturaiele, racelile si gripele. Impreuna cu ele a inceput sa isi faca loc un nou sindrom i... Citeste mai mult >>
"Urare de Craciun"
Categorie: Baptist Dacă Dumnezeu ar fi dorit să facă un act măreț, dacă ar fi vrut să îmbrace cu slavă un anume eveniment din istoria Sa cu omenirea, nu ar fi fost altul mai mare decât Întruparea... Citeste mai mult >>
"Misiunea iertarii"
Categorie: Misiune Primul colind a fost cantat de ingeri si contine un mesaj in care Dumnezeu este slavit, iar oamenii placuti Lui sunt indemnati sa traiasca in pace. In Evanghelia dupa Luca, 2:1... Citeste mai mult >>