text Ascultarea de Dumnezeu

"Vieti paralele – Introducere"

Categoria: Ascultarea de Dumnezeu

 

Introducere

Goethe spunea ca “istoria este un tainic atelier al lui Dumnezeu”, in care, pe langa nenumaratele lucruri banale, obisnuite care se petrec zilnic, exista si niste clipe unice prin importanata lor, clipe care au schimbat complet cursul ei ulterior.

In cartea sa,”Orele astrale ale omenirii”, Stefan Zweig incearca sa surprinda cateva din aceste momente unice care au schimbat cursul istoriei: compunerea oratoriului “Mesia” de Handel, cucerirea Bizantului, descoperirea Oc. Pacific, batalia de la Waterloo s.a. Poate putin prea pretentios, autorul a numit aceste momente decisive ale istoriei – “ore astrale”.

Trebuie sa recunoastem ca, oricat de importante au fost aceste clipe sau ore “astrale” pentru istorie, ele nu au influentat-o decat temporar; in cel mai fericit caz-atat cat va dura istoria acestui pamant. Si dupa aceea?…

Spre deosebire de acestea, Biblia ne vorbeste despre altfel de clipe din viata unor oameni, clipe cu adevarat “astrale”prin urmarile lor. Este vorba de clipe din viata unor oameni obisnuiti, “banali” in ochii semenilor lor, anonimi pentru majoritatea celor din jur. Viata acestor oameni a cunoscut insa, o intorsatura cu efecte vesnice pentru ei personal, pentru societatea in care traiau, dar si pentru intreaga lume.

Ceea ce a produs aceasta schimbare cu efecte vesnice in vietile lor a fost unul si acelasi lucru-intalnirea lor cu Mantuitorul lumii.

In matematica se spune ca dreptele paralele nu se intalnesc niciodata. Sau, altfel spus, se intalnesc…la infinit…In viata lucrurile nu stau la fel. Paralelele se pot intalni. Mai mult decat atat, ele se pot uni. Trebuie doar sa existe dorinta.

Mantuitorul a trait, in cele peste trei decenii de viata pe acest pamant, intre mii de oameni din toate categoriile sociale: saraci si bogati, intelectuali si oameni simpli, anonimi si personalitati…Vietile lor au fost si  au ramas paralele cu viata Sa. Asemenea dreptelor paralele din matematica, vietile celor mai multi din contemporanii lui Isus nu s-au intalnit cu viata Sa niciodata. Nu in sensul ca nu L-au vazut, nu L-au auzit sau nu au beneficiat niciodata de vreuna din minunile Sale, ci pentru simplul motiv ca nu au dorit ca vietile lor sa se uneasca cu a Sa.

Au existat insa, si oameni care, desi straini de Dumnezeu pana la un moment dat, atunci cand L-au intalnit pe Mantuitorul, si-au unit pentru vesnicie viata lor cu viata Sa.

Clipa intalnirii lor cu Domnul Iisus a fost cu adevarat o clipa “astrala”.

Ne vom intalni, pe parcursul acestor prelegeri, cu oameni din diferite categorii sociale: un orb, un sutas roman, un lepros, un tanar evreu bogat, un vames, un demonizat . un paralitic. Acestia nu sunt toti cei a caror viata a fost schimbata prin intalnirea cu Mantuitorul, insa , cred eu, sunt reprezentativi.

Un singur caz din cele enumerate confirma teoria matematica a dreptelor paralele ce nu se intalnesc niciodata…Va rog pe voi sa trageti concluziile…

Oricum, lista clipelor “astrale” care au schimbat destine de oameni ramane deschisa. Atata vreme cat harul lui Dumnezeu este inca deschis!

Cine va fi urmatorul? A cui viata se va schimba pentru vesnicie in urma intalnirii cu Mantuitorul?

Ramane de vazut…

 

sursa: https://www.loribalogh.ro/

Cele mai recente resurse scrise - Ascultarea de Dumnezeu

"IOSIF: Un model al ascultării de Dumnezeu"
Categorie: Ascultarea de Dumnezeu O familie obișnuia să aranjeze scena nașterii în jurul pomului.  Puneau oi, miei, aranjau ieslea, pe Maria pe Magi și pe păstori. Întotdeauna după ce aranja... Citeste mai mult >>
"Vieti paralele – Introducere"
Categoria: Ascultarea de Dumnezeu IntroducereGoethe spunea ca “istoria este un tainic atelier al lui Dumnezeu”, in care, pe langa nenumaratele lucruri banale, obisnuite care se petrec zilnic, exi... Citeste mai mult >>
"Zacheu"
Categoria: Ascultarea de Dumnezeu Viata Mantuitorului nu s-a desfasurat asemenea unei flori solitare, asezata intr-un ghiveci. El a trait in mijlocul oamenilor, identificandu-se cu nevoile, necaz... Citeste mai mult >>
"Falimentul unui tanar…bogat"
Categoria: Ascultarea de Dumnezeu Suntem impresionati atunci cand auzim ca falimenteaza o firma cu renume, o companie nationala sau multinationala. Ceva nu merge bine un timp, apoi totul se prabu... Citeste mai mult >>
"Soldatii de la cruce"
Categoria: Ascultarea de Dumnezeu Una din cele mai calduroase invitatii rostite vreodata, insotita si de o fagaduinta pe masura, este cea pe care o gasim in Evanghelia lui Matei 11, 28: “Veniti l... Citeste mai mult >>
"Matei – Vamesul"
Categoria: Ascultarea de Dumnezeu “Evanghelia Imparatiei”Cine ar fi crezut acum doua milenii ca un perceptor de taxe evreu, vandut autoritatilor romane de ocupatie, va ajunge sa scrie cea mai cit... Citeste mai mult >>
"Iuda – ucenicul pierdut"
Categoria: Ascultarea de Dumnezeu “Noaptea in care a fost vandut”In dramatica istorie a omenirii au existat nopti unice, in care s-au petrecut evenimente care au schimbat radical mersul ei. Au fo... Citeste mai mult >>
"Samson – invins sau invingator ?"
Categoria: Ascultarea de Dumnezeu In pregatirea noastra pentru viata viitoare, o viata traita alaturi de un Dumnezeu sfant si intre fiinte sfinte, legile lui Dumnezeu, normele, regulile, poruncil... Citeste mai mult >>
"Vindecarea lui Naaman privita din diferite perspective"
Categoria: Ascultarea de Dumnezeu      Vindecarea leprei comandantului sirian Naaman ( vezi 2 Imparati 5,1-18 ) este una dintre cele mai rasunatoare minuni relatate pe paginil... Citeste mai mult >>
Legalism şi Ascultare
Există o dilemă în biserica creştină de astăzi care nu va fi deloc limpezită cu uşurinţă. Această dilemă este dată de oameni care afirmă lucruri de genul "Noi suntem o biserică nou-testamentală" sau "... Citeste mai mult >>