text Adventist

Ce fel de obiceiuri au adventistii de ziua a saptea?

Cateva obiceiuri si convingeri profunde ale adventistilor de ziua a saptea

• Au convingeri profunde cu privire la Dumnezeu

De aceea, in dragostea si loialitatea lor lor pentru El sunt sunt gata mai degraba sa-si piarda serviciul, examenele, chiar si libertatea, decat sa-L tradeze prin neascultare. Interpretata ca fanatism aceasta atitudine reflecta mai degraba faptul ca adventistii nu doar vorbesc, nu sunt adventisti doar in anumite perioade ci chiar cred si aplica aceste principii pe care si le-au asumat.

• Cred si traiesc ceea ce cred

 Adventistii cred invataturile Bibliei si socotesc ca aceasta credinta isi atinge scopul atunci cand conduce la ascultare, ca forma a inchinarii si recunostintei. Credinciosia, statornicia si corectitudinea ce rezulta din aceasta binecuvantata preocupare de a se supune voiei lui Dumnezeu, asa cum este ea exprimata in Cartea Sfanta, ii califica pe adventisti pentru responsabilitati care implica seriozitate, corectitudine, principialitate si loialitate.

• Iubesc oamenii.

Sunt atenti la nevoile semenilor si preocupati sa dezvolte o relatie speciala cu ei, bazata pe deschidere si sinceritate.

Lucreaza cu devotament pentru binele comunitatii

Intotdeauna, adventistii au fost cunoscuti ca raspunzand prompt la solicitarile de voluntariat in interesul comunitatii. Multe scoli, camine culturale, poduri si alte obiective au fost realizate prin munca voluntara prestata de ei. Tot mai frecvent veti intalni localitati cu sau fara prezenta adventista, in care adventisti tineri si adulti isi ofera experienta, expertiza si mai ales disponibilitatea de a contribui la binele social fara ca prin aceasta sa incerce sa prezinte nici macar unul dintre principiile adventismului. In Biserica Adventista aceste activitati nu trebuie combinate si sunt vazute ca activitati disticte.

• Pretuiesc sanatatea

 Bazandu-se pe ajutorul lui Dumnezeu, sunt preocupati de dezvoltarea potentialului lor fizic la fel de mult ca si de cel intelectual, social si spiritual. Tocmai de aceea cele mai mari actiuni in domeniul prevenirii fumatului cum ar fi inaugurarea singurului monument din lume dedicat victimelor fumatului in Parcul Tineretului din Bucuresti si campania „Pe 31 mai Romania renunta la fumat” ca sa le numim doar pe cele mai recente. De asemenea tot adventistii au fost cei care au initiat, fapt copiat si de alte organizatii ulterior, efectuarea de teste medicale gratuite si oferirea de sfaturi practice cu privire la dieta si stil de viata

• Au un mesaj

Coplesiti de bogatia darurilor pe care le primesc de la Dumnezeu, le impartasesc cu generozitate semenilor. Ei nu se socotesc destinatarii binefacerilor, ci canale prin care acestea ajung la toti cei care au nevoie de ele.

Pacea, un puternic sentiment interior, este o caracteristica a adventistilor devotati. Locuitorii din Timis, Vrancea si Teleorman, sau din Florida, Iran, Filipine, Somalia si din mii de alte locuri, au descoperit aceeasi pace in vietile adventistilor care i-au ajutat dupa inundatii, incendii, cutremure, tornade si alte dezastre.

Puteti observa aceasta pace in vietile adventistilor chiar si atunci cand le seaca fantana, cand le cade un copac peste casa sau cand masina le este furata din parcare. Pacea experimentata de ei nu este o atitudine de genul „fie ce-o fi !” Este o pace care vine din cunoasterea faptului ca Dumnezeu a castigat batalia impotriva raului, din credinta ca orice se intampla aici neplacut este nesemnificativ in comparatie cu bucuria de a trai vesnic, alaturi de Dumnezeu.

Tristetea? Da, este o emotie intalnita si la adventisti, dar ei cred ca dragostea lui Dumnezeu o poate alina.
Durerea? Da, si adventistii experimenteaza durerea, dar, dupa cum arata statisticile, stilul lor sanatos de viata ii ajuta ca riscul de imbolnavire sa fie mult mai redus si sa traiasca in medie cu 9-10 ani mai mult decat ceilalti. Iar atunci cand adventistii se imbolnavesc de cancer, de boli cardiovasculare sau ii pierd pe cei dragi, dragostea vindecatoare a lui Dumnezeu ii ajuta sa infrunte mai usor durerea.

Lauda, modalitatea de a multumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face in viata lor, este o alta caracteristica vizibila a adventistilor de ziua a saptea. Inchinarea individuala si in familie sunt la fel de importante ca si inchinarea publica. De aceea, de obicei dimineata, ei citesc din Sfintele Scripturi dorind sa inteleaga ce asteapta Dumnezeu de la ei si se roaga pentru ziua in curs, iar seara consacra timp pentru studiul Bibliei si rugaciuni de multumire.

Scopul, angajarea in atingerea unor tinte, este o alta trasatura a adventistilor. Nu isi traiesc viata la intamplare. Au acceptat chemarea lui Hristos de a se comporta ca niste ambasadori ai Sai, asa ca scopul lor este de a-L reprezenta atat de clar, incat cei din jur sa cunoasca dragostea Lui!

Observati acest scop atunci cand un prieten adventist va povesteste despre fiul sau plecat ca misionar voluntar pentru a participa la construirea unei biserici in tara sau in strainatate, sau pentru a aduce alinare semenilor. Il vedeti in multe seri in care vecinii vostri merg la biserica sa participe la o serie de conferinte in care se da marturie despre lucrarea harului lui Hristos in vietile oamenilor. Il vedeti in angajamentul lor pentru o traire sanatoasa, in grija pentru protejarea vietii si a planetei, ca si in dorinta de a stabili legaturi de prietenie cu cei din jur.

Adventistii cred ca Isus Hristos se intoarce in curand sa-Si ia credinciosii in ceruri, pentru a le oferi viata vesnica. Pentru ca Hristos le-a spus urmasilor Sai „mergeti si propovaduiti”, adventistii impartasesc acesta Veste Buna tuturor, incurajandu-i sa se pregateasca pentru intalnirea cu Domnul Isus. Acest comportament este crestinismul practic pe care adventistii de ziua a saptea inteleg ca trebuie sa-l manifeste ca urmare a lucrarii harului lui Dumnezeu in viata lor. Aceasta misiune rezulta din insasi cuvintele lui Isus Hristos: „Mergeti si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant, si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit”.

Speram sa ne simtiti aproape si sa va sprijiniti pe noi atunci cand zbuciumul vietii sau dificultatile sunt prea mari ca sa le puteti depasi singuri. Ne rugam lui Dumnezeu sa va ajute sa obtineti aceasta forta interioara si aceasta pace, si sa redescoperiti impreuna cu noi scopul si sensul vietii.

Ce fac Sambata adventistii?

Sambata, adventistii isi dedica intreaga atentie lucrurilor spirituale si odihnei. Odihna nu trebuie inteleasa neaparat ca un somn sau o lenevire saptamanala ci mai curand ca o focalizare a atentiei asupra lui Dumnezeu si asupra nevoilor celor din jur. Pentru multi oameni aceasta este singura zi in care pot avea activitati caritabile sau se pot intalni cu persoane care impartasesc aceleasi valori ca si ei. Deasemenea in aceasta zi, timpl este mai generos cu ei iar acesta este impartit cu familia in natura sau in activitati de inchinare.

Astfel, daca se intampla sa treceti intr-o sambata pe langa o biserica si sa auziti cantari de lauda, cel mai probabil acolo se inchina niste adventisti de ziua a saptea. Adventistii de ziua a saptea pazesc sambata ca zi de odihna si de inchinare, de vineri seara de la apusul soarelui pana sambata la apusul soarelui, conform Scripturii.

Ei folosesc aceasta zi pentru devotiune, partasie si crestere in Hristos. Obisnuiesc sa se intalneasca la biserica pentru inchinare publica in fiecare vineri seara, la inceputul Sabatului (nume biblic pentru sambata), sambata dimineata si dupa-amiaza. Ei obisnuiesc sa se intalneasca si in timpul saptamanii pentru partasie si studii biblice.

In cadrul Scolii de Sabat, sambata dimineata, impartiti in grupe mici de studiu, dezbat timp de o ora anumite subiecte pe care le-au studiat acasa, in timpul saptamanii. Copiii participa la Scoala de Sabat pe grupe de varsta, avand manuale adecvate. Daca veti participa la acest program, veti descoperi un timp de calitate, pe care va va face placere sa-l petreceti cu noi si cu Dumnezeu.

Partea centrala a inchinarii consta intr-un serviciu divin care cuprinde o predica practica, bazata pe Biblie, cu scopul de a-L descoperi cat mai clar pe Dumnezeu si voia Sa pentru viata noastra. In plus, la serviciul divin de sambata dimineata se inalta rugaciuni personale si publice, si se ofera ocazia pentru a darui lui Dumnezeu zecimea si darurile de multumire. Ca o nota, aceste daruri si zecimi nu sunt obligatorii iar calitatea de membru nu este conditionata de oferirea acestora. Mai multe despre acest subiect si despre destinatia acestor fonduri sunt publice si le gasiti in Manualul Bisericii.

Pentru adventisti, inchinarea este un mod de viata. Conduita lor deosebita se datoreaza pastrarii legaturii cu Dumnezeu prin studiu, meditatie si rugaciune. Dar aceste preocupari spirituale reprezinta numai o parte a inchinarii, esenta acesteia fiind un mod de viata care consta in ascultarea de voia Sa, din iubire si cu ajutorul Duhului Sfant.

Sursa: www.adventistnord.ro

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>