Biblia online

1. (Un psalm al lui Asaf.) Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.

2. Totuş, era să mi se îndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii!

3. Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, cînd vedeam fericirea celor răi.

4. Într'adevăr, nimic nu-i turbură pînă la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.

5. n-au parte de suferinţele omeneşti, şi nu sînt loviţi ca ceilalţi oameni.

6. Deaceea mîndria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care-i înveleşte.

7. Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decît le-ar dori inima.

8. Rîd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,

9. îşi înalţă gura pînă la ceruri, şi limba le cutreieră pămîntul.

10. Deaceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin,

11. şi zice: “Ce ar putea să ştie Dumnezeu, şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?”

12. Aşa sînt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile.

13. Degeaba dar mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mînile în nevinovăţie:

14. căci în fiecare zi sînt lovit, şi în toate dimineţile sînt pedepsit.

15. Dacă aş zice: “Vreau să vorbesc ca ei,” iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi.

16. M-am gîndit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zădarnică mi-a fost truda,

17. pînă ce am intrat în sfîntul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta dela urmă a celor răi.

18. Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, şi-i arunci în prăpăd.

19. Cum sînt nimiciţi într'o clipă! Sînt perduţi, prăpădiţi printr'un sfîrşit năpraznic.

20. Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!

21. Cînd mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie,

22. eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.

23. Însă eu sînt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mîna dreaptă;

24. mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.

25. Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pămînt nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decît în Tine.

26. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stînca inimii mele şi partea mea de moştenire.

27. Căci iată că ceice se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi ceice-Ţi sînt necredincioşi.

28. Cît pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.

Capitolul

Biblia online este punctul de plecare perfect pentru oricine dorește să aibă acces facil și constant la Cuvântul lui Dumnezeu. Această categorie a fost creată special pentru cei care caută surse de încredere, rapide și ușor de utilizat, fără a fi nevoiți să descarce aplicații sau să caute prin mai multe site-uri. Totul este organizat într-un singur loc, astfel încât lectura Scripturii să devină o experiență plăcută, clară și profundă. Pe pagina noastră de Biblia online, utilizatorii pot găsi versiuni fidele ale textului biblic, traduse corect și atent verificate. Accesul este gratuit și neîntrerupt, indiferent de dispozitivul folosit – fie că e vorba de telefon, tabletă sau calculator. În plus, navigarea intuitivă ajută la găsirea rapidă a cărților, capitolelor sau versetelor dorite, economisind timp și oferind o experiență fluentă de lectură. Un alt avantaj major al secțiunii Biblia online este actualizarea constantă a conținutului, care asigură o experiență modernă și adaptată nevoilor de astăzi. Fie că ești în căutarea unei lecturi zilnice sau vrei să studiezi în profunzime, totul este pregătit pentru a susține un parcurs spiritual echilibrat și coerent. Toate textele sunt optimizate pentru citire ușoară, cu un design aerisit și structurat, astfel încât să nu obosească ochii și să permită o concentrare mai bună asupra mesajului divin. Alegând această categorie, faci un pas important spre o relație mai profundă cu Scriptura, având mereu la îndemână resursele necesare pentru a înțelege și a trăi învățăturile biblice. Explorează această pagină și bucură-te de avantajele unei platforme care îmbină tehnologia modernă cu nevoia autentică de spiritualitate. Ai ajuns în locul potrivit pentru a accesa Biblia online oricând simți nevoia de alinare, inspirație sau îndrumare.