Biblia online

1. (O cîntare de jale a lui David. Cîntată Domnului din pricina cuvintelor Beniamitului Cuş.) Doamne, Dumnezeule, în Tine îmi caut scăparea! Scapă-mă de toţi prigonitorii mei şi izbăveşte-mă,

2. ca să nu mă sfîşie ca un leu, care înghite fără să sară cineva în ajutor.

3. Doamne, Dumnezeule, dacă am făcut un astfel de rău, dacă este fărădelege pe mînile mele,

4. dacă am răsplătit cu rău pe cel ce trăia în pace cu mine, şi n-am izbăvit pe cel ce mă asuprea fără temei,

5. atunci: să mă urmărească vrăjmaşul şi să m-ajungă, să-mi calce viaţa la pămînt, şi slava mea în pulbere să mi-o arunce! (Oprire).

6. Scoală-Te, Doamne, cu mînia Ta! Scoală-Te împotriva urgiei protivnicilor mei, trezeşte-Te ca să-mi ajuţi, şi rînduieşte o judecată!

7. Să Te înconjure adunarea popoarelor, şi şezi mai sus decît ea, la înălţime!

8. Domnul judecă popoarele: fă-mi dreptate Doamne, după neprihănirea şi nevinovăţia mea!

9. Ah! pune odată capăt răutăţii celor răi, şi întăreşte pe cel neprihănit, Tu, care cercetezi inimile şi rărunchii, Dumnezeule drepte!

10. Scutul meu este în Dumnezeu, care mîntuieşte pe cei cu inima curată.

11. Dumnezeu este un judecător drept, un Dumnezeu care Se mînie în orice vreme.

12. Dacă cel rău nu se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeu îşi ascute sabia, Îşi încordează arcul, şi-l ocheşte,

13. îndreptă asupra lui săgeţi omorîtoare şi-i aruncă săgeţi arzătoare!

14. Iată că cel rău pregăteşte răul, zămisleşte fărădelegea, şi naşte înşelăciunea:

15. face o groapă, o sapă, şi tot el cade în groapa pe care a făcut-o.

16. Fărădelegea pe care a urzit-o, se întoarce asupra capului lui, şi silnicia pe care a făcut-o, se pogoară înapoi pe ţeasta capului lui.

17. Eu voi lăuda pe Domnul pentru dreptatea Lui, şi voi cînta Numele Domnului, Numele Celui Prea Înalt.

Capitolul

Biblia online este punctul de plecare perfect pentru oricine dorește să aibă acces facil și constant la Cuvântul lui Dumnezeu. Această categorie a fost creată special pentru cei care caută surse de încredere, rapide și ușor de utilizat, fără a fi nevoiți să descarce aplicații sau să caute prin mai multe site-uri. Totul este organizat într-un singur loc, astfel încât lectura Scripturii să devină o experiență plăcută, clară și profundă. Pe pagina noastră de Biblia online, utilizatorii pot găsi versiuni fidele ale textului biblic, traduse corect și atent verificate. Accesul este gratuit și neîntrerupt, indiferent de dispozitivul folosit – fie că e vorba de telefon, tabletă sau calculator. În plus, navigarea intuitivă ajută la găsirea rapidă a cărților, capitolelor sau versetelor dorite, economisind timp și oferind o experiență fluentă de lectură. Un alt avantaj major al secțiunii Biblia online este actualizarea constantă a conținutului, care asigură o experiență modernă și adaptată nevoilor de astăzi. Fie că ești în căutarea unei lecturi zilnice sau vrei să studiezi în profunzime, totul este pregătit pentru a susține un parcurs spiritual echilibrat și coerent. Toate textele sunt optimizate pentru citire ușoară, cu un design aerisit și structurat, astfel încât să nu obosească ochii și să permită o concentrare mai bună asupra mesajului divin. Alegând această categorie, faci un pas important spre o relație mai profundă cu Scriptura, având mereu la îndemână resursele necesare pentru a înțelege și a trăi învățăturile biblice. Explorează această pagină și bucură-te de avantajele unei platforme care îmbină tehnologia modernă cu nevoia autentică de spiritualitate. Ai ajuns în locul potrivit pentru a accesa Biblia online oricând simți nevoia de alinare, inspirație sau îndrumare.