Categorie: Viata de credinta
În urmă cu aproximativ două secole, cei care se strângeau în numele Domnului „s-au ridicat ca un singur om” împotriva oricărei participări la sărbătorirea Crăciunului. Între ei exista o înţelegere cu privire la originea şi caracterul unor astfel de sărbători şi ei au refuzat orice complicitate la aceasta. Vai, acum, o astfel de despărţire de rău pentru Domnul lipseşte din ce în ce mai mult. Este oportună o nouă reflecţie asupra acestui subiect.
Sunt conştient că sunt încă mulţi care doresc să Îi placă Domnului şi care preţuiesc ajutorul cu privire la astfel de subiecte şi, prin urmare, doresc să aduc înaintea voastră un îndemn din Cuvântul lui Dumnezeu, având încredere că acele afecţiuni de mireasă din voi, care răspund cuvintelor Preaiubitului nostru cu „Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22:20 ), vor răspunde de asemenea în ascultare de Cuvântul Său, „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli!” (1. Ioan 5:21 ).
Mai înainte de a trece la subiectul nostru, permiteţi-mi să adaug că scriu acestea înţelegând repercusiunile emoţionale cu care se confruntă cineva în despărţirea de ritualurile idoleşti. Am crescut într-un cămin creştin, în care se sărbătorea Crăciunul, cu variatele lui detalii nostalgice ... . Nu putem decât să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru eliberarea din această capcană şi robie. Şi alţii, de asemenea, şi-au exprimat sentimentul eliberării din robie, odată ce au fost eliberaţi din ea. Domnul nostru să ne facă să ne adâncim privirea în „legea desăvârşită, aceea a libertăţii” (Iacov 1:25 ); de exemplu, libertatea naturii celei noi de a face doar ce îi place, şi anume, să-I placă Lui. Aceasta este într-adevăr eliberare din robie şi este o libertate creştină autentică.
Citările de mai jos, din câţiva dintre fraţii care au trăit în urmă cu două secole, arată pe deplin faptul că ne-am abătut. Creştinătatea a cedat în faţa acestor ritualuri idoleşti şi, spun cu tristeţe, şi unii dintre cei care se adună doar în vrednicul Lui nume, s-au asociat cu acestea. Faptele nu s-au schimbat, fraţii mei. Cuvântul nu s-a schimbat. Atunci, ce anume s-a schimbat? Noi. Noi am renunţat, şi renunţăm, la principiile sfântului Cuvânt al lui Dumnezeu. Renunţăm la ascultare. Suntem mult mai preocupaţi de reputaţia noastră, caracterul nostru plăcut, plăcerea noastră, confortul nostru, activităţile noastre, „pacea” noastră, decât să ascultăm de „glasul Cuvântului Său” (Psalmul 103:20 ). Glasul Lui nu ne mişcă aşa cum ar trebui. Mireasa spunea „Glasul preaiubitului meu!”. Ea fremăta! Şi gândiţi-vă, Preaiubitul nostru ne vorbeşte în Cuvântul Său. Ce privilegiu să avem parte de astfel de cuvinte. Şi făcând parte din mireasa Lui, căreia El îi spune „Iată, Eu vin curând”, putem oare să spunem din inimă „Vino, Doamne Isuse!”, când ne înfăşoară lucruri pe care Cuvântul Lui le condamnă? Este aceasta o afecţiune de mireasă? Este aceasta o anticipare fericită a venirii Sale? Vom fi noi oare găsiţi asociindu-L cu Belial, atunci când El va veni pentru noi?
Următoarea citare a lui J.N. Darby nu lasă niciun dubiu cu privire la atitudinea lui faţă de „obiceiurile Crăciunului”:
„Aşa-numiţii creştini au sărbători, şi le-au ataşat nume creştine celor păgâne. Marele Augustin ne spune că „biserica” a întemeiat această practică, anume ca dacă oamenii se îmbată (lucru pe care îl făceau chiar în biserici), măcar să o facă în onoarea sfinţilor, nu a demonilor. Unul dintre papii cu numele de Grigorie era renumit pentru acest lucru, şi prin aceasta, în dioceza lui au mai rămas doar şaptesprezece sărbători păgâne. Iar un alt Grigorie, trimiţând un alt Augustin în Anglia, i-a poruncit să nu distrugă templele idolilor, ci să le transforme în biserici; şi după cum păgânii erau obişnuiţi să aibă o sărbătoare aniversară a zeului lor, să o înlocuiască cu una a unui sfânt. Astfel au fost creştinate în cele din urmă Europa, Africa şi Asia Mică. Sicilia, care în ciuda tuturor eforturilor rămăsese păgână, a acceptat ca toate templele ei să fie transformate în biserici, de îndată ce s-a decis, la ceea ce trebuie să numesc ruşinosul şi josnicul consiliu de la Efes, că Maria era mama lui Dumnezeu.
Era uşor să o adori pe mama lui Dumnezeu ca fiind mama zeilor. Însă pretutindeni, şi chiar în biserici, beţia în onoarea sfinţilor a luat locul beţiei în onoarea semizeilor, marele Augustin şi alţi părinţi fiind martori la aceasta. Astfel erau sărbătorile aniversare, Crăciunul fiind cea mai rea dintre sărbătorile păgâne (şi încă este sărbătorit în ţările păgâne), prilej pentru a se sărbători întoarcerea soarelui din solstiţiul de iarnă, fără vreo pretenţie că Hristos s-a născut în acea zi, însă, neputând stopa desfrâul, au stabilit atunci naşterea lui Hristos. De fapt aşa sunt zilele sfinţilor şi sărbătorile aniversare ale bisericii. Aceasta reprezintă, cu siguranţă, ceea ce apostolul afirmă că era o întoarcere la păgânism, astfel încât îi era teamă că lucrarea lui era în zadar – transformarea cu bună ştiinţă a elementelor creştinismului, prin care Dumnezeu acţiona asupra sufletelor pentru a le aduce, individual sau colectiv, într-o binecuvântată şi divin lucrată relaţie cu El, în anumite evenimente sau acţiuni exterioare stabilite în mod exclusiv să aibă loc la o anumită dată. „Mă tem pentru voi” (Galateni 4:11 ).” Culegere de scrieri ale lui J.N. Darby, vol. 29, pag. 502, 503, ediţia Morrish.
Scriind despre epistola către Galateni, atât J.N. Darby cât şi William Kelly au prins prilejul să facă anumite observaţii cu privire la festivităţile păgâne care fuseseră „creştinate” de biserica primară.
În cartea sa despre epistola către Galateni, William Kelly scria:
„Voi respectaţi zile şi luni şi timpuri şi ani!” (Galateni 4:10 ). Ceea ce a devenit uimitor astăzi este a nu face aceasta! Vai! Răul care exista la galateni este privit astăzi ca o dovadă de religie, în timp ce Pavel semnalează această respectare de date nu ca pe o simplă eroare, ci ca pe o dovadă de idolatrie. În păgânism se făcea mare caz de aceste sărbători, şi Dumnezeu le îngăduia în iudaism, pentru că iudeii aveau un fel de religie adaptată stării lor şi sanctuarului pământesc. Dar acum totul este complet schimbat, şi respectarea sărbătorilor şi anotimpurilor speciale, ca mod de a-I plăcea lui Dumnezeu, este respins cu autoritate de Duhul Sfânt. „Mă tem pentru voi, ca nu cumva să mă fi ostenit în zadar pentru voi” (Galateni 4:11 ).”
Să îl ascultăm pe J.N. Darby, cu privire la Galateni:
„Totuşi aceşti sărmani creştini doreau acum să se reîntoarcă la cunoştinţele elementare slabe şi sărace de care fuseseră eliberaţi când erau păgâni, prin cunoştinţa mântuirii care este în Hristos Isus! Remarcaţi că toate ritualurile lor nu sunt altceva decât acelaşi lucru ca păgânismul, cunoştinţe elementare ale lumii. Chiar dacă cei care se supun acestora sunt creştini, totuşi principiile după care ei umblă sunt cunoştinţele elementare ale lumii, iar practicile lor sunt unele păgâne. Aici învăţăm aceasta ca doctrină, însă istoria bisericii ne-a arătat-o ca pe un fapt real. Au fost luate zile şi locuri sfinte de la păgâni, care aveau locuri şi zile sfinte în care ţineau sărbători în onoarea oamenilor zeificaţi, cum ar fi Tezeu, Hercule şi alţii. Numele sfinţilor au fost ataşate după aceea acestor locuri şi zile, iar în locul semizeilor au fost sărbătoriţi sfinţii.
Sfântul Augustin ne-a spus ce s-a întâmplat şi cum a început. El a încercat să pună capăt acestor obiceiuri rele, nu zilelor, ci lucrurilor care se întâmplau în aceste zile, căci oamenii se îmbătau în biserici. Aceasta se întâmpla în Africa şi acelaşi lucru era pretutindeni. Sărbătoarea Naşterii era cea mai rea dintre toate sărbătorile păgâne, şi încă este sărbătorită printre păgânii din Orient. Neputându-i împiedica pe cei care, venind din păgânism, se creştinau, să nu mai practice neorânduieli la această sărbătoare, conducătorii bisericii au decis să pună în locul ei Naşterea lui Hristos.
De asemenea, Augustin a spus, cu privire la amintirea sfinţilor care au luat locul lui Tezeu, etc., că biserica a crezut că este mai bine pentru oameni să se îmbete în onoarea unui sfânt decât în onoarea unui demon. Este un fapt cert că Hristos nu s-a născut în Decembrie. Timpul în care Maria a mers în vizită la Elisabeta dovedeşte aceasta, dacă se compară cu ordinea celor douăzeci şi patru de cete ale preoţilor. Zaharia era din ceata a opta.
Preluând din nou de la iudei cunoştinţele elementare ale lumii, galatenii se reîntorceau la practicile lor păgâne anterioare. Până la venirea lui Hristos, aceste lucruri aveau un înţeles important; ele erau imagini a ceea ce a fost Hristos, sau ce este acum, iar pe lângă aceasta, ele l-au pus pe om la încercare şi au arătat că el nu poate umbla cu Dumnezeu ca om în carne. Însă când Hristos a venit odinioară, esenţa era acolo, iar imaginile nu mai aveau vreun rol, testul avusese deja loc. Ce s-a făcut pentru împlinirea legii nu a fost altceva decât negarea împlinirii tuturor lucrurilor în Hristos, cunoştinţele elementare păgâne ale lumii, în care umblaseră galatenii atunci când trăiau ca păgâni în lume.”
Remarcăm de asemenea că în articolul intitulat „Aluatul”, din scrierea sa „Minunile şi parabolele Domnului nostru”, W.W. Fereday spunea:
„Însă o biserică necredincioasă, pentru a face creştinismul pe gustul maselor, a compromis adevărul lui Dumnezeu în cel mai jalnic mod. Aşadar, pe măsură ce păgânii fuseseră obişnuiţi secole de-a rândul să facă petreceri la anumite momente de timp din an, în onoarea zeilor lor, au acceptat să le continue în numele lui Hristos. Aceasta este originea stricată a sărbătorilor de Crăciun, a priveghiurilor, etc.”
Vai, pe măsură ce anii au trecut, s-a alunecat în ţinerea Crăciunului, după cum reiese în mod evident din următoarea scrisoare:
„Atunci când am intrat pentru prima oară în părtăşie cu aşa-numiţii „fraţi”, în 1877, ei erau în mod practic una în a se ţine departe de orice participare la sărbătorirea Crăciunului şi la alte urâciuni similare ... au fost scrise tractate împotriva lor ... Însă acum, toţi acei martori ai adevărului divin fiind plecaţi la Domnul, au apărut alte generaţii, iar acum sunt puţini cei care privesc cu dezgust aceste lucruri păgâne, da, chiar satanice, căci cine altul decât satan, marele vrăjmaş al Domnului nostru, ar îndrăzni să înfăptuiască acest apogeu al acestei răutăţi atroce, de a asocia Numele Lui unei minciuni?
Însă, preaiubiţi fraţi, nu aţi „ţinut” voi Crăciunul? V-aţi urat voi unii altora să fiţi „fericiţi”, chiar dacă prin aceasta L-aţi asociat pe Hristos cu Belial? Aceasta mi se pare nespus de groaznic, greşesc cumva, fraţii mei?”. F.C.J. „O scrisoare deschisă”
Doresc să vă atrag atenţia asupra spuselor lui J.N. Darby, citate mai sus. Acolo am văzut precizate următoarele:
Originea păgână a Crăciunului fiind asociată cu cea mai rea dintre sărbătorile păgâne.
Faptul că închinarea la demoni era în legătură cu sărbătoarea din care derivă Crăciunul.
Adorarea Mariei făcea parte din respectarea sărbătorii Crăciunului, în forma lui „creştinată”. Maria „Crăciunului” este zeiţa mamă, împărăteasa cerurilor, adorată de cei din vechime.
Pentru cei care nu cunoşteau adevărul, aceste informaţii sunt suficiente. Ei vor fugi de idolatrie (1. Corinteni 10:14 ), se vor supune Cuvântului din Galateni 4 , şi vor conştientiza că un curent moral nu se poate ridica deasupra izvorului său, şi că nici trecerea timpului nu poate să schimbe caracterul moral al sărbătorilor religioase păgâne care poartă numele lui Hristos.
2. Corinteni 6:16,17 spune: „Şi ce înţelegere are templul lui Dumnezeu cu idolii? ... „fiţi despărţiţi“, spune Domnul; şi „nu atingeţi ce este necurat”.
sursa: https://comori.org/