"Adevărata temelie a păcii"

Categorie:  Tineri crestini
 

“Eu voi vedea sângele şi voi trece peste voi” (Exod 12:13 ).

Sângele de pe uşiorii uşii asigura pacea lui Israel. Nu mai era nevoie de nimic altceva pentru a se bucura de o pace sigură, în privinţa îngerului nimicitor, decât aplicarea sângelui stropirii. Dumnezeu nu a adăugat nimic la sânge, pentru că nu mai era nevoie de nimic pentru a câştiga salvarea în faţa sabiei judecătorului. El nu a spus „Atunci când voi vedea sângele şi azimile nedospite, sau ierburile amare, atunci voi trece peste voi“. În nici un caz. Toate aceste lucruri îşi aveau locul lor stabilit, şi valoarea lor, dar nu puteau nicidecum să fie privite ca temelia păcii în prezenţa lui Dumnezeu.

Este extrem de necesar să ştim clar şi simplu ce constituie temelia păcii. Atât de multe lucruri sunt amestecate cu lucrarea lui Hristos, că sufletele sunt aruncate în întuneric şi nesiguranţă în ce prieveşte primirea lor înaintea lui Dumnezeu. Ei ştiu că nu există o altă cale pentru a fi mântuit decât sângele lui Hristos, dar şi diavolii ştiu aceasta, şi nu le foloseşte la nimic. Ceea ce este necesar este să ştim că suntem mântuiţi – mântuiţi etern, absolut şi desăvârşit. Nu există nimic de genul a fi parţial mântuit, şi parţial pierdut, parţial îndreptăţit şi parţial vinovat, parţial viu şi parţial mort, parţial născut din Dumnezeu şi parţial nu. Există doar două stări, şi trebuie să fim într-una sau în cealaltă dintre ele.

Israelitul nu era parţial adăpostit de sânge şi parţial expus sabiei nimicitorului. Ştia că este în siguranţă. Nu spera că este aşa; nu se ruga să fie adăpostit, ci era deja perfect în siguranţă. Şi de ce? Pentru că Dumnezeu spusese “Eu voi vedea sângele şi voi trece peste voi”. Israelitul se odihnea pur şi simplu pe mărturia lui Dumnezeu despre sângele vărsat. El pecetluia că Dumnezeu este adevărat (Ioan 3:33 ). Credea că Dumnezeu este credincios în ceea ce spune, şi aceasta îi dădea pace. Putea să îşi ia locul la masa pascală cu încredere, linişte şi siguranţă, ştiind că nimicitorul nu avea să îl atingă, pentru că o victimă fără cusur murise în locul său.

Dacă un israelit ar fi fost întrebat dacă se bucură de pace, care ar fi fost răspunsul său? Ar fi zis el: “Ştiu că nu există altă scăpare decât sângele mielului; şi ştiu că este o cale divină şi desăvârşită; şi mai mult, ştiu că sângele a fost vărsat şi stropit pe uşorii uşii mele; dar, cumva, nu sunt foarte liniştit. Nu sunt foarte sigur că sunt în siguranţă. Mă tem că nu preţuiesc sângele aşa cum ar trebui, că nu Îl iubesc pe Dumnezeul părinţilor mei aşa cum ar trebui”? Aşa ar fi sunat răspunsul său? Cu siguranţă nu. Şi totuşi, sute de creştini mărturisitori vorbesc astfel atunci când sunt întrebaţi dacă au pace. Ei pun gândurile lor despre sânge în locul sângelui însuşi, şi astfel fac mântuirea să depindă de ei la fel de mult cum ar fi fost dacă ar fi fost mântuiţi prin fapte.

Israelitul era salvat doar prin sânge, şi nu pe baza gândurilor sale despre acest sânge. Gândurile sale vor fi fost mai adânci, sau mai superficiale, dar nu aveau nimic de a face cu siguranţa sa. Nu era mântuit pe baza gândurilor sau a sentimentelor sale, ci pe baza sângelui. Dumnezeu nu spunea: “Când vei vedea sângele, voi trece peste voi”. Nu; ci “Când Eu voi vedea…”. Ceea ce îi dădea pace israelitului era faptul că ochiul lui Dumnezeu se odihnea asupra sângelui. Aceasta îi liniştea inima. Sângele era afară, iar israelitul înăuntru, astfel că el nu îl putea vedea; dar Dumnezeu îl vedea, şi aceasta era îndeajuns.

Aplicaţia acestora la chestiunea păcii păcătosului este foarte simplă. Hristos, după ce Şi-a vărsat sângele ca ispăşire perfectă pentru păcat, L-a dus în prezenţa lui Dumnezeu şi L-a stropit acolo; şi mărturia lui Dumnezeu îl asigură pe credincios că totul este rezolvat în ce îl priveşte.

Toate cerinţele dreptăţii au fost pe deplin împlinite; păcatul a fost în mod desăvârşit îndepărtat, astfel că şuvoiul nestăvilit al dragostei răscumpărătoare se poate revărsa din inima lui Dumnezeu, pe făgaşul pe care jertfa lui Hristos l-a deschis pentru el.

Duhul Sfânt dă mărturie despre acest adevăr. El aduce mereu înainte aprecierea lui Dumnezeu faţă de sângele lui Hristos. El îndreaptă ochiul păcătosului către lucrarea împlinită la cruce. El declară că totul a fost împlinit; că păcatul a fost îndepărtat, şi că dreptatea a fost adusă aproape – atât de aproape că este “pentru toţi cei care cred”. Ce cred? Cred ceea ce spune Dumnezeu, cred pentru că El o spune, şi nu pentru că ei o simt.

Însă noi suntem întodeauna înclinaţi spre a căuta ceva în noi ca fiind necesar pentru a constitui temelia păcii. Suntem capabili să privim lucrarea Duhului în noi ca fiind temelia păcii, mai degrabă decât lucrarea lui Hristos pentru noi. Aceasta este o greşeală. Ştim că lucrările Duhului lui Dumnezeu îşi au locul lor bine stabilit în creştinism, dar lucrarea Sa nu este niciodată prezentată ca fiind lucrul de care depinde pacea noastră. Duhul Sfânt nu a făcut pace; ci Hristos a făcut-o. Nu se spune că Duhul Sfânt ar fi pacea noastră, ci Hristos este. Dumnezeu nu a trimis să “vestim Evanghelia păcii” prin Duhul Sfânt, ci “prin Isus Hristos” (vezi Fapte 10:36 , 2:14, 17 , 1:20 ).

Duhul Sfânt Îl descoperă pe Hristos; El ne determină să Îl cunoaştem, să ne bucurăm şi să ne hrănim cu Hristos. El mărturiseşte despre Hristos; ia din cele ale lui Hristos şi ni le descoperă. El este puterea părtăşiei, pecetea, martorul, arvuna, ungerea. Pe scurt, lucrările Sale sunt esenţiale. Fără El, nu putem nici vedea, nici auzi, cunoaşte, simţi, experimenta, gusta nici arăta în exterior nimic din Hristos. Aceasta este clar, şi înţeles şi acceptat de orice creştin adevărat şi învăţat după Scriptură.

Însă, cu toate acestea, lucrarea Duhului nu este temelia păcii, deşi El ne ajută să ne bucurăm de pace. Nu El este temeiul nostru, deşi El ne descoperă temeiul şi ne face în stare să ne bucurăm de el. Duhul Sfânt încă lucrează în sufletul credinciosului: “mijloceşte cu suspine de nespus”. El lucrează pentru a ne face tot mai asemănători cu Domnul Isus Hristos. Ţinta Sa este să “prezinte pe orice om desăvârşit în Hristos”. El este Autorul oricărei dorinţe bune, a oricărui dor sfânt, al oricărei afecţiuni curate şi cereşti, al oricărei experienţe divine; dar lucrarea Sa în şi cu noi nu va fi desăvârşită până nu vom fi părăsit lumea în care trăim acum, şi nu ne vom fi luat locul cu Hristos în glorie. După cum, în cazul robului lui Avraam, lucrarea sa nu a fost împlinită decât când a prezentat-o pe Rebeca lui Isaac.

Nu tot aşa este cu lucrarea lui Hristos pentru noi. Aceasta este absolut şi pentru veşnicie desăvârşită. El a putut spune: “Am sfârşit lucrare pe care mi-ai dat-o să o fac” (Ioan 17:4 ). Şi din nou: “S-a sfârşit”. Binecuvântatul Duh Sfânt nu poate spune încă faptul că ar fi sfârşit lucrarea. El a lucrat cu răbdare şi credincioşie de-a lungul ultimilor 1800 de ani (articolul a fost scris acum aproape 200 de ani, n. tr.), ca şi Înlocuitorul divin, şi adevărat al lui Hristos pe pământ. El încă lucrează în mijlocul atâtor influenţe vrăjmaşe care înconjoară câmpul Său de lucru. El încă lucrează în inimile oamenilor lui Dumnezeu, pentru a-i creşte, practic şi în experienţă până la standardul divin. Dar El nu învaţă niciodată pe vreun suflet să se bazeze pe lucrarea Sa pentru pace în prezenţa sfinţeniei divine. Lucrarea Sa este să vorbească despre Isus. El nu vorbeşte despre Sine Însuşi, “Acela”, spune Hristos, “va primi din ce este al Meu şi vă va face cunoscut”. El poate prezenta doar lucrarea lui Hristos ca temelia stabilă pe care sufletul trebuie să se odihnească pentru veşnicie. Da, pe baza ispăşirii desăvârşite a lui Hristos El îşi poate face locuinţa şi poate lucra în cel credincios. “ În care, de asemenea, crezând, aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al promisiunii”. Nicio putere sau energie a Duhului Sfânt nu a putut anula păcatul. Sângele a făcut aceasta. “Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat”.

Este extrem de important să facem diferenţa între lucrarea Duhului în noi, şi lucrarea lui Hristos pentru noi. Acolo unde acestea sunt confundate, rareori există pace în ce priveşte problema păcatului. Imaginea Paştelui ilustrează foarte simplu această diferenţă. Pacea israelitului nu se baza pe azimile nedospite sau pe ierburile amare, ci pe sânge. Nu era, în nici un caz, problema a ceea ce el credea despre sânge, ci a ceea ce Dumnezeu credea despre el. Aceasta dă o uşurare imensă şi mângâiere inimii. Dumnezeu a găsit o răscumpărare, şi El ne descoperă acea răscumpărare nouă, păcătoşilor, pentru ca noi să ne odihnim pe ea, pe baza autorităţii Cuvântului Său, şi prin harul Duhului Său. Şi deşi gândurile şi sentimentele noastre nu trebuie niciodată să uite valoarea infinită a acestei răscumpărări, cu toate acestea, în măsura în care Dumnezeu ne spune că El este perfect satisfăcut cu privire la păcatele noastre, putem şi noi să fim satisfăcuţi. Conştiinţa noastră poate să găsească odihnă temeinică acolo unde sfinţenia lui Dumnezeu se poate odihni.

Iubite cititor, dacă încă nu ai găsit pacea în Isus, te rugăm să te gândeşti foarte serios la aceasta. Vezi cât de simplu este temeiul pe care se poate odihni pacea ta. Dumnezeu este satisfăcut de lucrarea împlinită a lui Hristos – “s-a desfătat în el datorită dreptăţii lui”. Dreptatea nu este întemeiată pe sentimente sau experienţă, ci pe sângele vărsat al Mielului lui Dumnezeu; şi deci pacea ta nu depinde de sentimentele sau experienţele tale, ci de acelaşi sânge preţios care este de o eficacitate şi de o valoare de neschimbat înaintea lui Dumnezeu.

Atunci, ce rămâne pentru cel credincios? La ce este el chemat? Să ţină sărbătoarea fără aluat, îndepărtând orice este contrar cu curăţia sfântă a poziţiei sale înălţate. Este privilegiul său să se poată hrăni cu acel preţios Hristos al cărui sânge a anulat vinovăţia sa. Fiind sigur că sabia nimicitorului nu îl poate atinge, pentru că a căzut asupra lui Hristos în locul său, pentru el rămâne să sărbătorească în odihnă sfântă înăuntrul uşii stropite cu sânge, sub adăpostul desăvârşit pe care dragostea lui Dumnezeu l-a pus la dispoziţie prin sângele vărsat la cruce.

Fie ca Dumnezeu Duhul Sfânt să conducă fiecare inimă care se îndoieşte şi se clatină să îşi găsească odihna în mărturia divină cuprinsă în aceste cuvinte: “EU VOI VEDEA SÂNGELE ŞI VOI TRECE PESTE VOI”.

sursa: https://comori.org/