Avem vreun rol în mântuirea celor de lângă noi?

După câteva zile, Isus S-a întors în Capernaum. S-a auzit că este în casă şi s-au adunat îndată aşa de mulţi, că nu putea să-i mai încapă locul dinaintea uşii. El le vestea Cuvântul. Au venit la El nişte oameni care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi. Fiindcă nu puteau să ajungă până la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus şi, după ce l-au spart, au coborât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul. Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: "Fiule, păcatele îţi sunt iertate!" (Marcu 2:1-5)

Vi s-a întâmplat vreo dată să fiți orbi spirituali? Unele texte vorbesc atât de clar dar se pare că noi nu vedem, ele au fost tot timpul acolo dar noi nu le-am văzut, nu ne-am aplecat asupra lor. Este cazul acestui text din Marcu.

Unul din lucrurile care trebuie noi să le facem este exact ce au făcut acești patru oameni, și-au adus prietenul înaintea singurului care putea să-i dea vindecare. Ceea ce mă fascinează cel mai mult este că spre deosebire de alte vindecări aceasta este făcută în primul rând datorită credinței altora, nu primordial a celui în cauză. Mai mult ca sigur că și slăbănogul a avut credință, însă ceea ce primează în cazul de față este credința celor patru. Cred că în această situație Hristos a fost bucuros când a văzut hotărârea lor, iar prin acțiunea lor ei certifică ce avea să afirme Duhul prin apostolul Iacov mai târziu: credința fără fapte este zadarnică. Din descrierea succintă care este făcută în această relatare ne dăm seama că testul credinței a fost pentru cei patru oameni, nu pentru slăbănog. În acea situație când toți se îmbulzeau în casă credeți că Isus nu știa că aduc la El un slăbănog să fie vindecat? Putea să spună: face-ți loc să îmi aducă în față un om plin de credință ca să îl vindec. Însă de data asta nu este despre cel bolnav ci despre cei care îl purtau, iar Isus s-a uitat la puterea credinței lor care a dărâmat trei obstacole pentru a-și vedea prietenul vindecat. Primul obstacol a fost multimea care era adunată în jurul lui Isus, și din cauza îmbulzelii nu au putut să ajungă la singurul care oferea vindecare. Dar nu s-au descurajat așa că s-au hotărât să îl coboare prin acoperiș, însă până acolo mai era un obstacol, trebuia ridicat pe casă; deși în Israel casele nu sunt atât de înalte ca la noi bolnavul trebuia ridicat pe casă la 3-4 m înălțime. După ce au ajuns pe casă al treilea obstacol a fost acoperișul care a trebuit îndepărtat; în Israel în vremea respectivă acoperișul era din frunze de palmier și lemn, așa că au trebuit să dea totul la o parte ca să îl poată coborâ pe cel bolnav. Ceea ce au făcut cei patru a fost o aplicare a celei mai mari porunci: Să iubești pe Domnul Dumnezeu tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău, și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Ei s-au uitat la ei, erau oameni în toată firea care puteau merge, puteau lucra, erau plini de putere în trupurile lor, și apoi s-au uitat la cel slabănog care poate trăia în casa cu ei, sau era vecin cu ei, iar apoi probabil au zis: pentru că ne pasă, pentru că îl iubim și ne dorim să fie și el ca noi – plini de putere fizică – îl ducem la singurul care poate vindeca. Au fost capabili să îl identifice pe singurul care putea da vindecare pentru că îl iubeau pe Dumnezeu, se încredeau în Dumnezeu și în Fiul Său; de unde ne dăm seama de asta? Din însăși faptul că și-au dus prietenul în fața lui Hristos; nu poți să duci pe cineva înaintea unuia în care nu crezi, numai eventul în situația în care vrei să îți bați joc de el, să îi creezi speranțe deșarte. Însă rezultatul deciziei lor a fost cu mult mai mare decât se puteau ei gândi. Ei căutau vindecarea slăbănogului dar acesta a primit iertarea de păcate, mântuirea sufletului său, iar ca un efect secundar și vindecarea trupului.

De aici trebuie să învățăm un prim principiu: când te duci înaintea lui Dumnezeu primești de multe ori mai mult decât ceri. Dumnezeu are această capacitate de a ne surprinde, când vede credință, El este gata să ne ia prin surprindere. Cei patru l-au dus pe slăbănog ca să fie vindecat, dar au primit vindecarea trupească și iertarea păcatelor.

Al doilea principiu: acțiunile noastre pot să ducă la mântuirea celui de lângă noi; este un aspect foarte important de care ar trebui să fim conștienți. Și în Vechiul Testament avem un astfel de exemplu; este vorba de Avraam care a mijlocit înaintea lui Dumnezeu pentru Lot. El a fost gata să treacă la acțiune când a aflat că cetatea unde era Lot avea să fie distrusă. În cazul lui Avraam, pentru a-l salva pe Lot s-a târguit cu Dumnezeu, a negociat salvarea nepotului său. La fel ca cei patru, el s-a dus înaintea lui Dumnezeu și a făcut tot ce i-a stat în putere ca să îl salveze, deși putea spune: acesta e rodul alegerii pe care a făcut-o, a ales să stea în câmpie unde sunt oameni răi, acum plătește pentru decizia lui. Dragostea lui pentru Lot era una reală, gata să treacă la fapte când a fost cazul.

Avem așadar în fața noastră exemplul celor patru, dar cu ce ne ajută pe noi, sau cum să îl transpunem în zilele noastre, cum să îl traducem pentru viețile noastre. Dacă stăm bine să ne gândim fiecare din noi avem în familiile noastre slăbănogi spirituali. Ce trebuie să facem este exact ce au făcut cei patru, să-i aducem în fața lui Dumnezeu; știu că sună simplist și ușor de zis, dar ce te faci când de atâtea ori te lovești parcă de un zid când vorbești cu ei și încerci să-i faci să înțeleagă ceea ce tu ai înțeles deja și este atât de evident? Aplici următoarea regulă: când nu mai poți vorbi cu un om despre Dumnezeu, vorbește cu Dumnezeu despre omul acela. La fel ca cei patru trebuie doar să ne trăim credința, iar cei care vor dori să vadă în noi altceva vor vedea, iar cei care nu vor dori poate vor fi orbi până la capăt. Dar oare mai este gata Dumnezeu să lucreze cum a lucrat în urma cu 2000 de ani? În unul din momentele critice ale poporului Israel, Dumnezeu intervine prin glasul profetului Isaia și le pune două întrebări menite să le aducă aminte că se închină în fața unui Dumnezeu puternic: Este mâna Mea prea scurtă ca să răscumpere? Sau n-am eu destulă putere ca să izbăvesc? (Isaia 50:2)

Suntem gata să îl punem pe Dumnezeu la încercare, avem atâta credință încât el să-i mântuie pe cei dragi ai nostrii?