text Studiu biblic

Pilda celor zece fecioare I 7.3 Scoate lumea din tine! [Matei 25.1-13]

Categorie: Studiu biblic

 

Pilda celor zece fecioare

II. Ieşirea (scoaterea) lumii din noi (sinonimul fiind botezul în Duhul Sfânt, urmat de trăirea în sfinţire)

„La miezul nopţii, s-a auzit o strigare : „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare !” Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele … cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa”. (Matei 25 : 6 – 7, 10)

Este evident că prima ieşire (care poate fi sinonimă cu întoarcerea la Dumnezeu din ziua mântuirii) a fost urmată de-o intrare într-un anumit loc, de aceea fecioarele sunt chemate să iese pentru a doua oară.

Prin naşterea din nou, omul intră într-o nouă dimensiune a relaţiei cu Dumnezeu … în care are de făcut alegeri, fie pentru a-i face pe plac Lui Dumnezeu, fie pentru a trăi cum îi place lui.

Apostolul Pavel a scris :

„Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu. Căci El zice :

„La vremea potrivită, te-am ascultat ; în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită ; iată că acum este ziua mântuirii.”

Noi nu dăm nimănui niciun prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată.

Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi ; prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare pe care le dă neprihănirea ; în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine.

Suntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul ; ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi ; ca unii care murim, şi iată că trăim ; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi ; ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli ; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi ; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile … Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi.

  • Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege ? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul ? 
  • Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial ? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios ?
  • Cum se împacă templul lui Dumnezeu cu idolii ?

Căci noi suntem templul Dumnezeului celui Viu, cum a zis Dumnezeu : „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor ; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” De aceea :

„Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul ; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi”. (II Corinteni 6 : 1 – 10, 14 – 17 )

În Coloseni 3 : 5, apostolul Pavel scrie ce trebuie să facă toţi creştinii :

„ … omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ : curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli”.

Ştefan spunea :

„Acest Moise a zis fiilor lui Israel : „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica dintre fraţii voştri un Proroc ca mine : de El să ascultaţi.”

El este acela care, în adunarea israeliţilor din pustiu, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă. Părinţii noştri n-au vrut să-l asculte, ci l-au nesocotit : şi, în inimile lor, s-au întors spre Egipt …

Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei şi i-a dat să se închine oştirii cerului, după cum este scris în cartea Prorocilor :

„Mi-aţi adus voi vite înjunghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustiu, casă a lui Israel ?…

Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea pe care le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor !

De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon”. (Faptele Apostolilor 7 : 37 – 39, 42 – 43)

 

Sursa: CEZAREEA

Cele mai recente resurse scrise - Studiu biblic

Mântuirea nu se oprește la iertarea păcatelor
Jertfa de la cruce face parte din planul lui Dumnezeu și are un loc bine definit. Nu putem diminua importanța jertfei de la cruce pentru că fără de ea omul nu poate ajunge la mântuire. Planul lui Dumn... Citeste mai mult >>
Confesiunea de la Augsburg (1530)
Prefață adresată împăratului Carol al V-lea. 1] Prea invincibil Împărat, Cezar Augustus, prea Clement Domn: întrucât Majestatea Voastră Imperială a convocat o Dietă a Imperiului aici, la Augsburg, pen... Citeste mai mult >>
Lucrarea lui Hristos în oglinda ritualului nunții - logodna
De multe ori, barierele culturale pot limita mult capacitatea noastră de a înțelege unele lucruri. Aceasta este valabil în multe domenii ale vieții și inclusiv a modului în care citim și înțelegem sc... Citeste mai mult >>
Micul Catehism (1529)
Secțiunea 1. CELE ZECE PORUNCI. Așa cum capul familiei trebuie să le predea celor din casa sa într-un mod simplu. Prima Poruncă. Să nu ai alți Dumnezei. Ce înseamnă acesta? Noi trebuie să ne temem de... Citeste mai mult >>
Cel mai complex plan întocmit vreodată
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm mai mult sau mai puțin de această viață iar apoi, totul se termină la mormânt. Se pare că aceasta este tot ce viața ne p... Citeste mai mult >>
Întrebări de cercetare pentru o adunare de consumatori
Dacă suntem într-o adunare unde marea majoritate a membrilor au doar slujba de consumatori de programe religioase, să ne întrebăm: Așa a plănuit Domnul să fie doar un așezământ în care se adună enoria... Citeste mai mult >>
Cronicile din Târgu Jiu Capitolul 19
CRONICILE DIN TÂRGU JIU Volumul al II-lea – Exilul Regelui Capitolul al VII-lea – Un nou început Au trecut doi ani de când Nicolae ajunsese în Regatul Joseon. Pentru oamenii acelui ținut, el nu mai er... Citeste mai mult >>
Cronicile din Târgu Jiu Capitolul 17
CRONICILE DIN TÂRGU JIU Volumul al II-lea – Exilul Regelui Capitolul al V-lea – Înțelepciunea care vine de la Dumnezeu Soarele dimineții lumina acoperișurile albastre ale Palatului Regal din Joseon. G... Citeste mai mult >>
Cronicile din Târgu Jiu Capitolul 18
CRONICILE DIN TÂRGU JIU Volumul al II-lea – Exilul Regelui Capitolul al VI-lea – Marele Consiliu al Joseonului Au trecut câteva luni de când Nicolae locuia în Palatul Regal din Joseon. În acest timp,... Citeste mai mult >>
Cronicile din Târgu Jiu Capitolul 14
CRONICILE DIN TÂRGU JIU Volumul al II-lea – Exilul Regelui Capitolul al II-lea – Căderea Regatului Noaptea de 14 octombrie a fost una dintre cele mai întunecate din istoria Regatului Olteniei de Nord.... Citeste mai mult >>