text Studiu biblic

Dumnezeu este cu noi [Matei 1.18-25]

Categorie: Studiu biblic

 

Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa : Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif ; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.

Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii ; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns.

Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis :

„Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.

Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice : „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă :

„Dumnezeu este cu noi.” Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevasta sa. Dar n-a cunoscut-o, până ce ea a născut un Fiu. Şi el I-a pus numele Isus”. (Matei 1 : 18 – 25)

Introducere

De fapt, ce Nume I-a fost pus ? Emanuel („Dumnezeu este cu noi”) sau Isus („Aducător de mântuire. Mântuitor. Salvator. Iehova este Mântuitor. Mântuire. Ajutor. Mântuirea lui Iehova”) ?

În Isaia 7 : 14 era proorocit că :

De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn : „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel.

Dar când a venit vremea împlinirii acestei promisiuni Divine, Dumnezeu a intervenit, iar Evanghelistul Matei notează că :

Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice : „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă : „Dumnezeu este cu noi.”

Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului ; şi a luat la el pe nevasta sa. Dar n-a cunoscut-o, până ce ea a născut un Fiu. Şi el I-a pus numele Isus”. (Matei 1 : 22 – 25)

Adevărul este acesta :

Dumnezeu este cu noi este sinonim cu Isus. Înseamnă că Dumnezeu este cu noi ca să ne salveze, să ne ajute atunci când suntem la necaz !

  1. EL este Atotcunoscător (şi ne cunoaşte frământările), dar
  2. este Atotputernic (are puterea de-a ne ajuta şi-a ne scoate din orice necaz),
  3. fiind şi Bun, (încât ne dă voinţa şi înfăptuirea, capacitatea de-a-I face voia).

I. Dumnezeu este Atotcunoscător

Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii ; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns.

Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis : „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt”. (Matei 1 : 19 – 20)

  • Isaia 65 : 24 (Aici este notat cum va fi în Împărăţia de O mie de ani) „Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde ; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta !
  • Matei 6 : 8 „Să nu vă asemănaţi cu ei ; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi”.

Dumnezeu ştie exact :

  1. ce gândesc, ce mă frământă, lucrurile pentru care mă consum şi de care mă tem !
  2. EL cunoaşte situaţia prin care trec acum, precum şi faptul că
  3. uneori interpretez greşit ceea ce mi se întâmplă.

În I Cronici 28 : 9 sunt scrise cuvintele pe care David i le spune fiului lui :

Şi tu, fiule Solomoane, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor ; căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine ; dar dacă-L vei părăsi, te va lepăda şi El pe vecie”.

II. Dumnezeu este Atotputernic

Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis : „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.

Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”. (Matei 1 : 20 – 21)

Să observăm câteva versete :

  • Isaia 42 : 9 „Iată că cele dintâi lucruri s-au împlinit, şi vă vestesc altele noi ; vi le spun mai înainte ca să se întâmple”.
  • Isaia 48 : 5 „ … ţi-am vestit demult aceste lucruri, ţi le-am spus mai înainte ca să se întâmple, ca să nu poţi să zici : „Idolul meu le-a făcut, chipul meu cioplit sau chipul meu turnat le-a poruncit !
  • Ioan 13 : 18 – 19 „Nu vorbesc despre voi toţi ; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura care zice : „Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea.” Vă spun lucrul acesta de pe acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu sunt”.
  • Luca 2 : 21 „Când a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur Pruncul, I-au pus numele Isus, nume care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pântece”.

Iosif a aflat adevărul abia când se gândea să ia o decizie care încurca planul Lui Dumnezeu. Dumnezeu nu i-a spus dinainte acest adevăr, aşa cum a procedat în cazul Mariei.

III. Dumnezeu este Bun

Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis : „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.

Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice : „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă :

„Dumnezeu este cu noi.” Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevasta sa. Dar n-a cunoscut-o, până ce ea a născut un Fiu. Şi el I-a pus numele Isus”. (Matei 1 : 20 – 25)”.

Dumnezeu a împiedicat destrămarea unei relaţii, vorbindu-i lui Iosif şi dându-i şi voinţa şi puterea de-a-I accepta voia ! În Efeseni 3 : 14 – 16, apostolul Pavel a scris :

Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ, şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru”.

Dumnezeu este Iniţiatorul şi Apărătorul familiei, de atacurile celui rău care vrea să introducă vrajba, neînţelegerile între soţ şi soţie, (ex. Adam, care după căderea în păcat a ajuns să dea vina pe cea de care cu puţin timp înainte s-a bucurat foarte mult).

Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea”. (Filipeni 2 : 13)

Nu întotdeauna ceea ce vrea Dumnezeu pentru noi, este pe placul nostru, dar Dumnezeu ne dă puterea de-a-I accepta voia (necazul, încercarea, suferinţa, boala), dar uneori EL nu intervine …

În Isaia 40 : 27 – 31 scrie :

Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele : „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu”?

Nu ştii? N-ai auzit ? Dumnezeul cel Veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte ; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.

El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină ; dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc ; umblă, şi nu ostenesc”.

Dumnezeu ne dă puterea de-a trece prin situaţiile grele, dar nu curmă suferinţa ! Acelaşi adevăr îl regăsim şi în Psalmul 41 : 1, 3 unde găsim scris :

Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac ! … Domnul îl sprijină, când este pe patul de suferinţă : îi uşurezi durerile în toate bolile lui”. De ce uneori Dumnezeu doar uşurează boala, dar nu ne vindecă ?

În Iov 36 : 15 – 16 scrie : „Dar Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, şi prin suferinţă îl înştiinţează. Şi pe tine te va scoate din strâmtorare, ca să te pună la loc larg … ”.

Prin durere Dumnezeu ne poate transforma caracterul, ne apropie de EL, ne face mai asemănători cu Isus. Despre El scrie că a fost :

Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă”. (Isaia 53 : 3)

Ce trebuie să reţin ? Faptul că Dumnezeu :

  1. cunoaşte situaţia prin care trec,
  2. are puterea de-a mă ajuta şi
  3. bunătatea de-a interveni,

deoarece El este cu mine ca Mântuitor şi Ajutor, care nu lipseşte în nevoi !

Slavă Lui Dumnezeu !

 

Sursa: CEZAREEA

Cele mai recente resurse scrise - Studiu biblic

Micul Catehism (1529)
Secțiunea 1. CELE ZECE PORUNCI. Așa cum capul familiei trebuie să le predea celor din casa sa într-un mod simplu. Prima Poruncă. Să nu ai alți Dumnezei. Ce înseamnă acesta? Noi trebuie să ne temem de... Citeste mai mult >>
Cel mai complex plan întocmit vreodată
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm mai mult sau mai puțin de această viață iar apoi, totul se termină la mormânt. Se pare că aceasta este tot ce viața ne p... Citeste mai mult >>
Întrebări de cercetare pentru o adunare de consumatori
Dacă suntem într-o adunare unde marea majoritate a membrilor au doar slujba de consumatori de programe religioase, să ne întrebăm: Așa a plănuit Domnul să fie doar un așezământ în care se adună enoria... Citeste mai mult >>
Cronicile din Târgu Jiu Capitolul 19
CRONICILE DIN TÂRGU JIU Volumul al II-lea – Exilul Regelui Capitolul al VII-lea – Un nou început Au trecut doi ani de când Nicolae ajunsese în Regatul Joseon. Pentru oamenii acelui ținut, el nu mai er... Citeste mai mult >>
Cronicile din Târgu Jiu Capitolul 18
CRONICILE DIN TÂRGU JIU Volumul al II-lea – Exilul Regelui Capitolul al VI-lea – Marele Consiliu al Joseonului Au trecut câteva luni de când Nicolae locuia în Palatul Regal din Joseon. În acest timp,... Citeste mai mult >>
Cronicile din Târgu Jiu Capitolul 17
CRONICILE DIN TÂRGU JIU Volumul al II-lea – Exilul Regelui Capitolul al V-lea – Înțelepciunea care vine de la Dumnezeu Soarele dimineții lumina acoperișurile albastre ale Palatului Regal din Joseon. G... Citeste mai mult >>
Cronicile din Târgu Jiu Capitolul 15
CRONICILE DIN TÂRGU JIU Volumul al II-lea – Exilul Regelui Capitolul al III-lea – Epistola lui Ieremia Iarna se apropia de sfârșit când Nicolae, însoțit de Radu și Vladimir, ajunse în casa bunicului s... Citeste mai mult >>
Cronicile din Târgu Jiu Capitolul 14
CRONICILE DIN TÂRGU JIU Volumul al II-lea – Exilul Regelui Capitolul al II-lea – Căderea Regatului Noaptea de 14 octombrie a fost una dintre cele mai întunecate din istoria Regatului Olteniei de Nord.... Citeste mai mult >>
Cronicile din Târgu Jiu Capitolul 16
CRONICILE DIN TÂRGU JIU Volumul al II-lea – Exilul Regelui Capitolul al IV-lea – Regele din Joseon În cea de-a treizeci și una zi a călătoriei, Nicolae, Radu și Vladimir au ajuns în fața porților impu... Citeste mai mult >>
Cronicile din Târgu Jiu Capitolul 11
CRONICILE DIN TÂRGU JIU Volumul I – Nașterea unui Rege Capitolul al XI-lea – Întoarcerea Moștenitorului În zorii unei dimineți răcoroase de primăvară, o ceață deasă acoperea potecile Munților Parâng.... Citeste mai mult >>