Stingerea Duhului... greșeală de exprimare sau de traducere?

Păstori și învățători îi avertizează pe ascultători de pericolul stingerii Duhului. Intențiile lor sunt totdeauna bune. De cele mai multe ori ni se spune ce trebuie să facem: Dacă am fost botezați cu Duhul Sfânt și am primit vorbire în alte limbi, ea trebuie folosită sau chiar împrospătată - deoarece în caz contrar Duhul Sfânt s-ar putea stinge - dacă nu este înflăcărat. Cât de fals sună!

În primul rând: nu limbile îl „țin” pe Duhul Sfânt ci invers, Duhul Sfânt activează darul „felurite limbi”.

În al doilea rând: nu eu sau tu trebuie să-L înflăcărez pe Duhul Sfânt, ci invers, El ne înflăcărează pe noi (Ieremia 20/9b) Este o ofensă la adresa Duhului Sfânt să spunem că noi am fi capabili de așa ceva.

Darul ce trebuia înflăcărat, (2Tim. 1/6) la care făcea referire apostolul Pavel este slujba de evanghelist (Fapte 12/3; 2Tim. 4/5)). Iar punerea mâinilor însemna împuternicire în slujire (conf. 2Cor. 5/20; 1Tim 5/22.

Putem însă spune fără teama de a greși că:

Duhul Sfânt este ca un „foc” sau o sursă de lumină - dar nu este ca și un bec să-l pot stinge (Rom 9/1)

- se aseamănă cu un porumbel - dar nu este un porumbel (Matei 3/16)

- se aseamănă cu vântul, dar nu este vânt.

Dar cine este Duhul Sfânt?

Duhul Sfânt este o persoană.

a) - să nu întristați pe Duhul Sfânt (Efes. 4/30)

b) - să nu mințiți pe Duhul Sfânt (Fapte 5/3)

c) - El ne vrea cu gelozie (Iacov 4/5)

d) - El stă la ușă și bate (Apoc. 3/20)

e) - mijlocește cu suspine (Rom. 8/26b)

Toate aceste stări sufletești sunt specifice unei persoane, numai că Duhul Sfânt este o persoană dumnezeiască, făcând parte din Sfânta Treime. Plăcut la vorbă era fratele Costân, din biserica „Betel” Botoșani ce își începea totdeauna slujirea astfel:

„Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl: binecuvântat să fie Dumnezeu Fiul și binecuvântat să fie Dumnezeu Duhul Sfânt”.

Așadar Duhul Sfânt este Dumnezeu. Ar putea cineva „stinge” pe Dumnezeu? Niciodată.

În dicționarul limbii române cuvântul „stins” însemnând „a-și înceta existența sau a înceta din viață”

De aceea am considerat că punerea acestui cuvânt alături de Duhul Sfânt este nepotrivită.

Forma corectă o găsim în 1Samuel 16/14: Duhul Domnului s-a depărtat de Saul, sau Slava Domnului s-a depărtat de Templu. Când ajungem în impas și nu ne iese la socoteală, dar vrem numai decât să explicăm acest verset căutăm variante convenabile restrângându-L doar la o sursă de lumină sau la un foc, ceea ce nu este corect...

Revenim: Duhul Sfânt este „trimisul” sau „ambasadorul cerului” pentru a intermedia relația cu credincioșii cât și cu necredincioșii. .

Să urmărim acest raționament: (Relația dintre două țări se întreține prin intermediul ambasadorului. Când relația se tensionează și imposibil de menținut, țara afectată își retrage ambasadorul)

Când relația dintre un credincios și Dumnezeu devine deficitară, (Duhul Sfânt nu se stinge), ci Dumnezeu îl retrage pe Duhul Sfânt. Exemplu:

Când David a păcătuit, el s-a rugat preventiv: „nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt”. Dar pentru a se ajunge aici este un traseu mai lung și câteva trepte pe care credinciosul le coboară. Este bine să le urmărim: (dar să le evităm )

În primul rând: vorbim despre întristarea Duhului Sfânt.

Aceasta se datorează creștinului care începe să păcătuiască într-o formă aparent ușoară (vezi contextul: Efes. 14/25-31) cât și lipsa de ascultare (Isaia 63/10)

În aceste condiții ce face Duhul Sfânt? Mijlocește cu suspine negrăite. De ce? Pentru că ne vrea cu gelozie pentru Sine (Iacov 4/5). Dacă credinciosul se reabilitează scopul Duhului Sfânt este atins, dar dacă persistă se ajunge la:

Împotrivire față de Duhul Sfânt (Fapte 51b).

Ștefan le-a reproșat evreilor: „Voi întotdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt” (Fapte 7/51). împotrivirea conduce la pierderea călăuzirii (Romani 8/14). Pierderea călăuzirii conduce la rătăcire. (Conform 1 Timotei 6/10b)... „unii au rătăcit de la credință”

Rătăcirea este una, căderea este alta.

Deși „ghidul” era cu ei nu-i de mirare că într-un moment de absență și ucenicii s-au „rătăcit” dar Domnul le-a spus: „Dacă nu vă veți întoarceți cu nici un chip nu veți intra în Împărăția” cerurilor” (Matei 18/3)

Rătăcind însă ca „niște oi fără păstor” (Matei 9/36) Duhul Sfânt îți iese înainte ca și lui Balaam înarmat cu „sabia” care este Cuvântul lui Dumnezeu - în dorința de a te întoarce din drum. Numai că oamenii își vor astupa urechile să nu-l audă. În acest mod rătăcirea continuă, neștiind Scripturile și nici Puterea lui Dumnezeu. Rătăcirea poate fi remediată doar dacă mai este interes de a regăsi calea, însă oamenii refuză și răspund: „Nu vrem să mai umblăm pe ea” (Ieremia 6/16)

Sfârșitul? - „Pentru că n-au căutat să păstreze pe Duhul Sfânt în cunoștința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minților lor blestemate să facă lucruri neîngăduite, așa că au ajuns plini de orice nelegiuire”... (Rom. 1/28)

Din oameni (poate) plini de Duhul Sfânt au ajuns plini de nelegiuire.

Un traseu care trebuie evitat...

Concluzie finală:

Cât de dăunătoare poate fi pentru unii concepția că Duhul Sfât s-ar putea stinge în urma nefolosirii unui anume dar?

(Cu ani în urmă o soră în vârstă ce și-a dedicat toată viața Domnului, a venit în localitatea noastră de la mare distanță să ceară disperată ajutor. „Liderul” din biserica unde bătrâna frecventa a înștiințat-o că în lipsa „vorbirii în felurite limbi” Duhul Sfânt s-a stins din inima ei, iar mântuirea este sub semnul întrebării... Dar cu ce putea fi ajutată? Este o mentalitate bolnăvicioasă o asfel de gândire care ii aduce pe semenii noștri în pragul disperării. Oare poți lua în calcul toate spusele unora?)

Câtă vreme inima credinciosului este bună și curată (conf. Luca 8/15) Duhul Sfânt nu se va „stinge” niciodată chiar dacă anumite daruri nu mai sunt active. În schimb El părăsește locația dacă cineva nu mai dă semne de pocăință persistând în păcat. Când nu mai sunt mustrări de cuget casa este deja goală...