Duhul Sfânt - În Vechiul Testament şi în zilele noastre

Care a fost rolul Duhului Sfânt în Vechiul Testament?

Rolul Duhului Sfânt în Vechiul Testament nu a fost foarte diferit de rolul Duhului Sfânt în Noul Testament. Deşi există unele diferenţe, există o unitate de substanţă între cele două Testamente.

Duhul Sfânt a fost activ în multe feluri în vremea Vechiului Testament. Prima şi cea mai de căpătâi a fost partea pe care a avut-o în cadrul Trinităţii la lucrarea de creaţie. În actul creaţiei au fost implicaţi Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Duhul Sfânt a plutit deasupra apelor şi a adus ordine şi structură într-un univers încă neorganizat, aşa cum vedem în primele capitole ale Genezei. Oamenii au fost regeneraţi în Vechiul Testament la fel cum sunt regeneraţi în Noul Testament, şi nimeni nu poate fi regenerat altfel decât prin influenţa lui Dumnezeu Duhul Sfânt. David a avut nevoie de puterea regeneratoare a lui Dumnezeu în aceeaşi măsură în care a avut nevoie de ea Apostolul Pavel în Noul Testament.

Mai ştim şi că Duhul Sfânt a fost foarte activ în ce priveşte darurile; adică, a dat daruri anumitor oameni în Vechiul Testament şi i-a echipat pentru sarcini specifice. De exemplu, împăratul lui Israel a fost uns cu ulei, simbolizând ungerea lui de către Duhul Sfânt pentru a fi împuternicit să îşi împlinească vocaţia într-un mod după voia lui Dumnezeu. La fel au stat lucrurile în cazul preoţilor. Profeţii lui Israel, care au fost agenţii revelaţiei, au fost inspiraţi de Dumnezeu Duhul Sfânt şi echipaţi să fie mesagerii lui Dumnezeu înaintea poporului, şi să ne lase sfintele Scripturi în acelaşi fel fundamental în care apostolii din Noul Testament au fost înzestraţi şi conduşi de Duhul Sfânt. Vedem deci că Duhul Sfânt a fost activ - regenerând, sfinţind, păstrând, mijlocind - făcând în Vechiul Testament toate aceste lucruri pe care le face în Noul Testament.

Care e diferenţa? În cartea Numeri din Vechiul Testament, atunci când Moise se plânge că povara conducerii întregului popor a devenit atât de grea încât e gata să-l strivească, el apelează la Dumnezeu pentru ajutor. Dumnezeu îi spune să adune şaptezeci de bărbaţi dintre bătrânii lui Israel, ca să ia din Duhul care era peste Moise şi să îl pună peste cei şaptezeci, astfel încât aceştia să-l poată ajuta să conducă poporul lui Israel. Textul ne spune că exact aşa s-a şi întâmplat. Dumnezeu a dat această împuternicire, acest dar deosebit, celor şaptezeci de oameni, nu doar lui Moise, ca să poată lua parte cu toţii la această lucrare. Nu a fost vorba de regenerare sau sfinţire, a fost o împuternicire pentru lucrare dăruită doar unor oameni aleşi. Rugăciunea lui Moise a fost, "Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din prooroci, şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!" (Num. 11:29). Lucrul pentru care s-a rugat Moise a devenit o profeţie sub pana profetului Ioel, care a spus că în zilele din urmă exact aşa se va întâmpla. Iar în Ziua Cincizecimii s-a şi întâmplat. Apostolul Petru a spus că despre acest lucru scria proorocul Ioel, de-acum Duhul care împuterniceşte biserica pentru slujire este dat tuturor, nu doar conducătorilor.

În Galateni 5, Pavel face următoarea afirmaţie: "Umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti." Sună atât de simplu, dar oare ce înseamnă de fapt?
Ori de câte ori vedeţi Duhul şi firea pământească împreună în acelaşi pasaj ("Duhul este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă" sau "Duhul pofteşte împotriva firii pământeşti", aşa cum spune Pavel aici), nu e vorba de un război între trupul fizic al omului şi înclinaţiile sale interioare, mentale sau spirituale, ci mai degrabă de un conflict pe care fiecare creştin îl experimentează, între vechea sa natură - natura sa decăzută, care e coruptă şi plină de dorinţe ce nu-I sunt pe plac lui Dumnezeu - şi noua natură dinăuntrul său care a fost adusă la viaţă de puterea Duhului Sfânt ce locuieşte în el.

Viaţa se complică odată ce suntem reînnoiţi de către Duhul Sfânt (când devenim creştini); avem acum două principii care se războiesc înăuntrul nostru: vechile înclinaţii şi noile înclinaţii. Vechea înclinaţie e împotriva lui Dumnezeu, iar noua înclinaţie este să-L asculte pe Dumnezeu şi să facă ce-I este plăcut. În pasajul din Galateni, Pavel scrie despre lupta continuă pe care o experimentează toţi creştinii. El ne mustră la un moment dat, spunându-ne: "Urmaţi noul principiu, urmaţi noul spirit, nu vechiul mod de viaţă care era caracteristic vechii voastre stări decăzute." El nu spune că trupul vostru fizic este în război cu sufletul vostru, ci că înclinaţiile voastre naturale sunt în război cu transformarea spre care Duhul Sfânt vă poartă ca şi copii ai lui Dumnezeu. Iar aceasta implică într-adevăr o decizie şi un act de voinţă.