Dragostea nu se poartă necuviincios!

Pe măsură ce continuăm studiul nostru având ca subiect dragostea şi folosind textul oferit de 1Corinteni 13 ajungem la următoarea descriere a ceea ce este dragostea sau, mai degrabă, ceea ce nu este dragostea. Versetul 5 începe cu afirmaţia că dragostea "...nu se poartă necuviincios...". Cuvântul "necuviincios" înseamnă "indecent". Când Pavel a scris aceasta, e posibil să se fi referit la capitolul 5 unde relatează despre cineva din biserică care avusese o relaţie imorală cu soţia tatălui său. Astfel, Pavel mustră biserica pentru neluarea niciunei atitudini faţă de acest păcat. Oricum, indiferent de ce anume îl motivează pe Pavel, el descrie aici comportamentul cuiva care umblă în dragoste.

Psihiatri, psihologi şi filozofi au studiat de secole comportamentul uman încercând să determine ce anume ne face să acţionăm în modul în care o facem. Concluziile au fost tot atât de diferite şi variate precum modurile de comportament însele. Unii cred că purtarea nu reprezintă altceva decât un set de răspunsuri învăţate cu privire la diferite împrejurări şi că nu are nimic de-a face cu gândurile sau sentimentele. Alţii cred că genetica joacă un important rol în determinarea comportamentului uman. Există şi unii care presupun că mediul înconjurător contribuie hotărâtor la formarea comportamentului. În vreme ce toate aceste aspecte joacă probabil un rol mai mic sau mai mare cu privire la comportament, aş dori să fac totuşi o observaţie. Cred că în mare parte, comportamentul nostru e determinat de dorinţa noastră de a fi iubiţi şi acceptaţi. Această nevoie se manifestă, din păcate de multe ori într-un mod egoist şi egocentrist. Un citat dintr-un articol intitulat "Etică şi Moralitate" din Enciclopedia lui Compton e semnificativ: "filozofii afirmă de mii de ani că oamenii nu îşi cauzează rău voit dar sunt în stare să cauzeze rău altora dacă prin aceasta ar putea cumva profita." Cu alte cuvinte avem tendinţa să punem nevoile şi dorinţele noastre deasupra acelora ce aparţin altora. Aceasta intră în contradicţie flagrantă cu ceea ce Biblia ne învaţă în Filipeni 2:3-4, cum că ar trebui să privim pe ceilalţi ca fiind mai presus decât noi. Acest comportament egocentric este, cred, un rezultat al naturii păcătoase cu care ne-am născut.

Unii ar putea replica cum că nu există un standard comportamental care să poată fi aplicat oricui. Se spune că fiecare situaţie trebuie evaluată pentru a determina atitudinea corectă ce trebuie adoptată. Ceea ce este bine într-o situaţie

ar putea fi rău în alta. Fără acest standard al binelui, noi, ca nişte păcătoşi egoişti ce suntem avem tendinţa să alegem ce este bine pentru noi, în vreme ce alţii suferă consecinţele. Totuşi, ca şi Creştini, recunoaştem că există un standard universal al binelui care este amănunţit prezentat în Biblie. De fapt, Biblia şi Creştinismul au fost timp de secole fundamentul etic al societăţii, deşi, în majoritatea cazurilor, compromisurile şi o coborâre a standardelor a intervenit. Totuşi, pentru un Creştin, standardul biblic reprezintă turnul de control pentru purtarea sa în orice situaţie.

Dar care este exact acest standard biblic? Gândul te-ar putea duce imediat la cele 10 porunci. Acest fragment al Legii date de Dumnezeu evreilor a ocupat odinioară un loc de seamă pe zidurile din interiorul şcolilor de-a lungul şi de-a latul Americii. Aceste cuvinte au fost predate de către părinţi şi şcoli duminicale şi au fost memorate de copiii din întreaga lume. Este într-adevăr un standard admirabil dar totodată şi foarte ridicat. În plus, în Noul Testament, Isus pare să ridice acest standard chiar mai sus, când spune:

"Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: 'Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea supt pedeapsa judecăţii.' Dar Eu vă spun că ori şi cine se mâine pe fratele său, va cădea supt pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: 'Prostule!' va cădea supt pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: 'Nebunule', va cădea supt pedeapsa focului gheenei." (Matei 5:21-22)

"Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: 'Să nu preacurveşti.' Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui." (Matei 5:27.28)

Da, putem să fim cu toţii de acord că standardul comportamental dat de Dumnezeu nouă este sfânt, neprihănit şi bun (Romani 7:12). Dar mai devreme sau mai târziu descoperim aşa cum Pavel a făcut-o: "căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac!" (Romani 7:19). Din cauza eşecului nostru lamentabil în a ne alinia standardului lui Dumnezeu, Pavel numeşte Legea lui Dumnezeu "slujba aducătoare de moarte" şi "slujba aducătoare de osândă" (2Corinteni 3:7,9). Motivul? Pentru că Biblia declară: "Fiindcă plata păcatului este moartea..." (Romani 6:23) şi "Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă." (Galateni 3:10; Deuteronom 27:26). În ce situaţie ne aduc aceste afirmaţii? Într-adevăr, ajungem într-un punct de criză în umblarea noastră Creştină, la fel cum Pavel a ajuns în Romani capitolul 7. Vedem şi înţelegem limpede standardul de comportament pe care Dumnezeu l-a aşezat în faţa noastră. Ştim că nu se presupune să ne comportăm într-o manieră indecentă, şi nici măcar să cultivăm astfel de lucruri în inima şi mintea noastră. Totuşi dacă suntem cinstiţi cu noi înşine, majoritatea dintre noi vom admite că păcătuim în continuare, ratând astfel standardul sfânt al lui Dumnezeu. Ne regăsim, de multe ori, cu foarte puţină putere pentru a face ceea ce ştim că este bine.

Acum se naşte întrebarea: este Dumnezeu nedrept să ne ceară ceva ce pare imposibil de atins? Ne lasă el să ne târâm prin viaţă depinzând doar de abilităţile şi puterea noastră? Este trist, dar aceasta este situaţia în care de multe ori ne aflăm. Dar totuşi, nu cred că Dumnezeu, în dragostea Lui, ne-ar trasa nişte cerinţe, fără să ne dea şi mijloacele de a le îndeplini.

Intelectualii societăţii noastre încearcă să vină cu propriile lor soluţii, numite "modificarea comportamentală" şi "modelarea comportamentului." Ca şi cu un căţel, ei încearcă să schimbe comportamentul prin recompensă în cazul unei purtări bune sau prin pedeapsă în cazul unei purtări rele. Nu încerc să discreditez rostul disciplinei. Este important pentru părinţi să-şi strunească copiii şi pentru autorităţi să pedepsească răufăcătorii. Dar rezolvă aceste măsuri cu adevărat problema? Cred că ceea ce se petrece de multe ori este că în vreme ce atitudinea exterioară se poate schimba pentru o anumită perioadă inima noastră, sursa neascultărilor noastre, rămâne neschimbată. Creştem astfel învăţând cum să devenim ipocriţi de profesie; în timp ce pe dinafară ne manifestăm într-un anumit fel, pe dinăuntru domneşte răutatea. Şi nu e nevoie decât de o împrejurare propice pentru ca aceasta să răbufnească în afară în toată urâţenia ei.

Aşadar, oricât de importantă ar fi disciplina, ea singură nu este în măsură să ne schimbe comportamentul dacă continuăm să ne bazăm pe propriile noastre eforturi. Avem nevoie de o putere mult mai mare. Este vorba de puterea dragostei. "Dragostea nu se poartă necuviincios". Este dragostea lui Isus Cristos care sălăşluieşte în fiecare credincios. Avem astfel posibilitatea şi puterea să trăim la înălţimea chemării lui Dumnezeu - este Cristos Însuşi care este întruparea dragostei în noi. Trebuie să ne recunoaştem neputinţa şi să-L chemăm pe El să ne schimbe comportamentul prin dragostea Lui. Avem nevoie să ne dăm seama că o mare parte din purtarea noastră izvorăşte din egoism, şi să privim spre Cristos care e exemplul perfect de negare de sine şi dragoste altruistă. Aceasta ne va motiva să iubim aşa cum ne-a iubit El.

Vedem, aşadar că dragostea este standardul comportamentului nostru. "Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: 'Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi'" (Galateni 5:14). De asemenea observăm că dragostea trebuie să fie motivaţia comportamentului nostru. "Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi" (1Ioan 4:19). Şi, finalmente vedem că dragostea este puterea comportamentului nostru. "Ştiu în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac." (Romani 7:18). "Pot totul în Hristos, care mă întăreşte" (Filipeni 4:13).

Dar totuşi, nu cred că Dumnezeu, în dragostea Lui, ne-ar trasa nişte cerinţe, fără să ne dea şi mijloacele de a le îndeplini.