Sfânta Treime

este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață.”(Ioan 6:63)6)”Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt, și acești trei una sunt.”(1Ioan5:7) 7)”Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.”( Matei 28:19,20)Nicio învățătură nu este mai controversată decât dogma de bază a creștinismului, care a fost foarte des atacată, dar și cizelată, în primul mileniu de creștinism. Ea reflectă, cât de cât accesibil minții umane, realitatea Dumnezeirii care a creat lumea și pe om. Chiar și la ora actuală, mormonii, martorii lui Iehova, moslimii, hinduiștii și așa mai departe, contestă această învățătură pe care o etichetează drept diabolică. Aceia dintre ei care studiază frevent Scripturile remarcă faptul că în Biblie nicăieri nu se găsește expresia ”sfânta treime”. Este cu totul adevărat că Scripturile nu conțin sintagma ”sfânta treime”, însă conțin multe trimiteri la unitatea în diversitate a celor trei persoane divine: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt. Toți trei sunt veșnici, sfinți, atotputernici, având fiecare slava sa personală. Tatăl domnește pe tronul ceresc, Cuvântul s-a făcut om ca să recucerească pe oameni pentru Tatăl, Duhul domnește în lumea duhurilor. Cuvântul și Duhul se regăsesc atât în interiorul slavei Tatălui, cât și în afara ei. Cuvântul și Duhul nu încetează niciodată să aparțină organic Tatălui. Această realitate nu poate fi primită de omul firesc, căci pentru el este o nebunie. Taina Sfintei treimi n-a fost descoperită decât cărturarilor care au învățat tot ce trebuie despre Împărăția lui Dumnezeu. Ei aduc în continuu lucruri vechi și lucruri noi din din vistieria lor. (cf. Matei 13:52) Sfânta TreimeVersete de bază: 1)”Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul său. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaște lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot așa nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu.”(1Corinteni 2:10,11) 2)” La început Dumnezeu (Elohim în ebraică)a făcut cerurile și pământul. Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu se mișca deasupra apelor.” (Genesa 1:1,2) 3)”La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El, și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viața, și viața era lumina oamenilor.”(Ioan 1:1-4)4) ”Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui trebuie să se închine în duh și adevăr.”(Ioan 4:24) 5)”Duhul Oricine dorește să zugrăvească o imagine veridică despre Dumnezeu are nevoie mai înainte să fie plin de Duhul Sfânt, care cercetează lucrurile adânci ale Tatălui și ni le descoperă. Duhul lui Hristos se primește prin credința în Isus, iar după botezul în apă, Domnul Isus ne botează în Duhul Sfânt. Cei care citesc numai cărțile lui Moise au necurmat o năframă înaintea ochilor. (2Cor. 3:14)Dumnezeu ni se descoperă ca o trinitate chiar la începutul Genesei. În al doilea pasaj citat, în orginalul ebraic scrie Elohim, acolo unde tracucătorul român a folosit cuvântul Dumnezeu. Or, Elohim este o formă a pluralului care desemnează nu două, ci trei persoane. Duhul, care cercetează adâncimile lui Dumnezeu, se mișca deasupra apelor, la începutul creației. Cât despre Cuvânt, El a fost meșter ziditor, toate lucrurile au foste create de El, în colaborare cu Duhul. În Psalmul 33 stă scris.”Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului, și toată oștirea lor prin suflarea gurii Lui... . Căci El zice, și se face, poruncește și ce poruncește ia ființă.”(v. 6,9) Când Dumnezeu zice ceva, din gura Lui iese Cuvântul și împreună cu Cuvântul iese și suflarea, adică Duhul. Aceștia doi fac tot ce poruncește Tatăl. Când El a zis: Să fie lumină, s-a făcut lumină, mai înainte să fi apărut soarele pe Cer. (Genesa 1:3) ”Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.” (Evrei 11:3) Ioan ne învață că acest Cuvânt, care la început a fost cu Dumnezeu, este Dumnezeu. După ce scoată în evidență participarea Cuvântului la opera de creația, Ioan ne adeverește că acest Cuvânt s-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. (Ioan 1:12-14) Credința în numele Cuvântului întrupat (Isus) ne dă dreptul să ne facem copii ai lui Dumnezeu. Adevărata taină a Sfintei Treimi rezidă în faptul că Dumnezeu (Tatăl) este Duh. Duh este și Cuvântul său creator, și Duh este și Duhul Lui. Toți trei se regăsesc în slava Tatălui. Ar fi o blasfemie să zicem că ar fi existat o perioadă când Dumnezeu nu putea vorbi. Cuvântul este deci veșnic. Veșnic este și Duhul care este de fapt viața Tatălui, conform doctrinei hristice că ”duhul este acela care dă viață, carnea nu foloșește la nimic, cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață”. Viața divină se popagă deci prin Cuvântul Evangheliei, care este Cuvântul lui Hristos. Tatăl, Fiul și Duhul, având același Duh de viață, se regăsesc unul în altul, chiar și după ce Fiul și Duhul au căpătat o identitate și o slavă aparte. După răpirea sa la Cer, Ioan a văzut pe Tatăl pe tron, pe Fiul ca un Miel înjungheat, și pe Duhul Sfânt în chip de șapte lămpi arzătoare. (Apocalipsa, cap. 4,5) Întrupat pe pământ, Cuvântul a afirmat: ”Nimeni nu s-a suit în cer, afară de cel ce s-a pogorât din cer, adică Fiul Omului carte este în cer.”(Ioan3:13) Fiind pe pământ în trup, Isus se regăsea, cât privește Duhul, în Tatăl Lui. Tot pe baza identității în Duh între persoanele divine, Pavel ne dă o revelație pe care nimeni dintre cei ce neagă Sfânta Treime, și asfel se exclud din mântuire, n-o poate înțelege: ”Dumnezeu (Tatăl) era în Hristos, împăcând lumea cu sine. (2Corinteni 5:20) Tot ce intreprindea Isus, o împlinea prin Duhul Sfânt. El s-a adus jertfă fără pată lui Dumnezeu prin Duhul cel veșnic. (Evrei 9:14)Tatăl, Fiul și Duhul sunt una în tot ce intreprind, în mărturisire, în planuri, în fapte. Unul nu poate să facă fără ceilați doi nimic. Fiind jos pe pământ, Isus făcea exact ceea ce vedea pe Tatăl făcând. (Ioan 5:19) Aici se vede unitatea lor. Totuși, cât privește autoritatea, Fiul a afirmat: ”Tatăl este mai mare decât mine.”(Ioan 14:28) Neglijând acest fapt, că Tatăl este mai mare decât Fiul, unii exegeți au adus un mare deservicii imaginii lui Dumnezeu și doctrinei despre Sfânta Treime. S-a ajuns pănă acolo ca Maria să se numească Maica lui Dumnezeu, ceea ce este o blasfemie. Maria nu este mama Dumnezeului Tată, ea este maica Dumnezeului Fiu. După întrupare Cuvântul a devenit om, păstrându-și totuși Divinitatea în Duh. Apoi nu este oare normal ca fiecare să aibă autoritate asupra cuvântului său? La fel și Dumnezeu se expimă și se manifesrtă prin Cuvântul său, prin care a creat și veacurile. Domul Isus a menționat cele trei persoane ale Dumnezeirii în marea sa trimitare, adresată ucenicilor săi: ”Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” El și-a formulat astfel fraza ca oricine să înțeleagă că aici nu este vorba de trei nume, ci de un singur nume, purtate de cele trei persoane. Vorbind în numele lui Jahveh, numele ebraic al lui Dumnezeu, Zaharia a proorocit astfel: ”Atunci voi turna peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare și de rugăciune, și își vor întoarce privirie spre Mine, pe care l-au străpuns.”(Zaharia 12:10) Această persoană către care vor întoarce privirile locuitorii Ierusalimului în timpul necazului celui mare, nu este altul decât Isus din Nazaret, pe care l-a străpuns sulița romană la incitarea Judeilor. El poartă deci dintotdeauna numele de Iahveh. Adversarii Sfintei Treimi contestă mai înainte Divinitatea lui Hristos, apoi personalitatea Duhului Sfânt. Pentru ei, a te închina lui Hristos este idolatrie. Dar cei ce se închină în cer lui Hristos, oare ce fac, slujesc unui dumnezeu străin? (Apocalipsa 5:12-14) Îngeri sfinți nu primesc rugăciunile oamenilor, nici apostolii. (Apoc. 19:10; Fapte 14:14-18) Însă Isus-Domnul a primit adorația orbului din naștere, pe care-l tămăduise. (Ioan9:38) La înălțarea sa, toți ucenicii i s-au închinat. (Luca 24:52) Astăzi, unii știu mai bine decât ucenicii contemporani cu Isus dacă este voie sau nu să ne închinăm Fiului, care este singurul mijlocitor între Dumnezeu și oameni. (1Tim. 2:5) Este bine să ne închinăm Tatălui în numele Fiului său, Mesia, dar putem să ne adsucem cererile și mulțumirile direcr Domnului Isus, care le va transmite mai departe. Însă închinarea la Duhul Sfânt nu este exemplificată nicăieri în Scripturi. Închinarease face, prin Duhul Sfânt. Duhul Sfânt nu este numai puterea divină, prin care se fac toate lucrările în Casa lui Dumnezeu, ci și o persoană divină, care poate să fie întristată, și care ne călăuzeștepe calea pocăinței și în tot adevărul Cuvântului Evangheliei, ne învață cum să-l aplicăm acest cuvânt zilnic în viața noastră. (Efeseni 4:29,30; Ioan 16:7-13) Unii predicatori afirmă că expresiile de mai sus, referitoare la Duhul Sfânt, sunt metaforice și n-au nimic a face cu identitatrea Duhului Sfânt. Ei mai spun că Dumnezeu nu are cap, n-are inimă, n-are mâini și picioare, și rătăcesc pe cei ce caută pe Creatorul lor. Le recomand acestor predicatori să citească descrierea lui Dumnezeu din capitolul întâi al cărții lui Ezechiel. Profetul a văzut un chip de om pe un tron de safir. Aceștia sperie pe oameni ca să n-aibă curajul să revină la Tatăl lor din Ceruri. Sighișoara, 16 decembrie 2015