"Vă voi da o gură sau A doua gură (I), Luca 21.14-15"

Categorie: Studiu biblic

„Ţineţi bine minte să nu vă gândiţi mai dinainte ce veţi răspunde ; căci vă voi da o gură şi o înţelepciune căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toţi potrivnicii voştri.” (Luca 21 : 14 – 15).

La fel cum sunt urechi de auzit, (care diferă de urechile fizice, pe care omul le are din naştere), aşa sunt şi ochii de văzut şi gura de vorbit.

O gură care vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu.

„ … vă voi da

o gură şi

o înţelepciune … ”. Am o gură, la ce îmi mai trebuie una ? Aş spune că îmi trebuie o altă inimă şi alte cuvinte pentru că „din prisosul inimii vorbeşte gura”. Şi apoi, nu trebuie mai întâi înţelepciunea ?

Fiindcă omul înţelept, întâi gândeşte şi-apoi vorbeşte … sau tace, depinde de împrejurări. Iov spunea :

„O, de aţi fi tăcut, ce înţelepciune aţi fi arătat !” (Iov 13 : 5). În cartea Iov la capitolul 2 : 11 – 13, însă este scris ce s-a întâmplat mai înainte :

„Trei prieteni ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Şuah, şi Ţofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile care-l loviseră. S-au sfătuit şi au plecat de acasă să se ducă să-i plângă de milă şi să-l mângâie. Ridicându-şi ochii de departe, nu l-au mai cunoscut.

Şi au ridicat glasul şi au plâns. Şi-au sfâşiat mantalele şi au aruncat cu ţărână în văzduh deasupra capetelor lor.

Şi au şezut pe pământ lângă el şapte zile şi şapte nopţi, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea”.

Nu ştiu câţi ar fi putut să tacă atât de mult … şi totuşi, după ce încep să vorbească … spun ce nu trebuie !

Câteva adevăruri din Luca 21 : 14 – 15 :

I. Confirmarea prezenţei Divine.

Ne putem întreba, de ce în promisiune, nu este pusă în primul rând înţelepciunea ? Domnul însă … dă întâi gura şi abia apoi înţelepciunea ! Dacă omul tace … tare, nu poate transmite ce este în mintea lui ! De aceea vorbind, se transmite mesajul care poate fi foarte înţelept.

Apostolul Pavel scria : „Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil ; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.” (I Corinteni 13 : 11). Copilul vorbeşte, se ia după ce simte, abia apoi gândeşte, analizează lucrurile. Omul mare întâi gândeşte şi abia după aceea vorbeşte !

De ce se dă gura şi înţelepciunea ? Fiindcă este nevoie de aşa ceva, la un moment dat. Întrebarea logică ar fi : De ce nu se dă odată pentru totdeauna ? Să fie în posesia deţinătorului, în aşa fel încât proprietarul să o poată avea non stop ! De ce se dă doar pentru momentele de criză ?

„Vă voi da”, aceasta înseamnă că Domnul Isus, ştie exact în ce moment copilul Lui are probleme şi intervine nu într-un mod supranatural, ci aparent, (pentru ascultătorul din acel timp), pare că el, credinciosul este cu totul deosebit. Sunt acele replici instant, care-l lasă pe ascultător împotrivitor, fără cuvânt ! Se blochează, aşa s-ar putea spune, folosind un termen actual !

II. Nevoia de inspiraţia Divină o avem, dar de obicei nu ne dăm seama …

„Vă voi da”. De ce ? Fiindcă avem nevoie de suprafiresc, în anumite momente, atunci când situaţiile din viaţă depăşesc capacitatea umană. Cel rău vine cu gânduri, cuvinte, sau planuri care aparent sunt omeneşti, deoarece lucrează prin oameni, dar în spatele lucrurilor vizibile, (care ni se întâmplă uneori), se află direct cel rău, prin cei care îşi pun gura la dispoziţia lui.

Scopul lui este să distrugă planul lui Dumnezeu pentru viaţa noastră. Un exemplu cunoscut este descris de către Matei :

„De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor ; că are să fie omorât şi că a treia zi are să învie.

Petru L-a luat deoparte şi a început să-L mustre, zicând : „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne ! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva !” Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru : „Înapoia Mea, Satano : tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine ! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” (Matei 16 : 21 – 23). Din acest exemplu putem înţelege că Isus avea gura şi înţelepciunea Divină !

III. Dependenţa de Dumnezeu.

Dacă am fi posesorii înţelepciunii de sus, nu am mai avea nevoie de Isus. Solomon este un exemplu pentru ceea ce se poate întâmpla când un om, are în posesie înţelepciune divină dar după primirea ei, alege să trăiască independent de Dumnezeu !

În I Cronici 22 : 12 sunt notate cuvintele pe care i le spune David, lui Solomon : „Numai să-ţi dea Domnul înţelepciune şi pricepere şi să te facă să domneşti peste Israel în păzirea Legii Domnului Dumnezeului tău !” Este clar că Solomon a cerut prin rugăciune înţelepciunea şi priceperea, datorită ascultării de tatăl lui !

În cartea II Cronici 1 : 10 este redată cererea lui Solomon : „Dă-mi, dar, înţelepciune şi pricepere, ca să ştiu cum să mă port în fruntea acestui popor ! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta atât de mare ?”.

Lui Solomon, Dumnezeu i-a promis : „Îţi voi da o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n-a fost nimeni înaintea ta şi nu se va scula nimeni niciodată ca tine.” (I Împăraţi 3 : 12).

Împlinirea promisiunii Divine la această cerere este scrisă în cartea I Împăraţi 4 : 29 – 30 : „Dumnezeu a dat lui Solomon înţelepciune, foarte mare pricepere şi cunoştinţe multe ca nisipul de pe ţărmul mării. Înţelepciunea lui Solomon întrecea înţelepciunea tuturor fiilor răsăritului şi toată înţelepciunea egiptenilor”.

Urmarea a fost că : „Veneau oameni din toate popoarele să asculte înţelepciunea lui Solomon, din partea tuturor împăraţilor pământului care auziseră vorbindu-se de înţelepciunea lui.” (I Împăraţi 4 : 34). Şi în I Împăraţi 5 : 12 , este accentuat faptul că : „Domnul a dat înţelepciune lui Solomon, cum îi făgăduise”.

În I Împăraţi 10 : 4 – 7 scrie că : „Împărăteasa din Seba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon şi casa pe care o zidise, şi bucatele de la masa lui, şi locuinţa slujitorilor lui, şi slujbele şi hainele celor ce-i slujeau, şi paharnicii lui, şi arderile de tot pe care le aducea în Casa Domnului. Uimită, a zis împăratului :

„Deci era adevărat ce am auzit în ţara mea despre faptele şi înţelepciunea ta ! Dar nu credeam, până n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Şi iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus. Tu ai mai multă înţelepciune şi propăşire decât am auzit mergându-ţi faima”.

Noi ştim, în special de împărăteasa din Seba, dar în Biblie scrie că : „Toată lumea căuta să vadă pe Solomon, ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.” (I Împăraţi 10 : 24).

Solomon era de mirat, pentru cei ce-l auzeau … şi a rămas de mirat pentru ceea ce-a ajuns după aceea, deşi logic ar fi ca omul, cu cât îmbătrâneşte, ar trebui să fie mai înţelept şi totuşi, în Cuvânt este scris :

„Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei ; şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său, David”. (I Împăraţi 11 : 4). Aşa s-a ajuns la situaţia ca Iosia să trebuiască să facă curăţenie, în urma lui Solomon. Despre Iosia scrie că :

„Împăratul a pângărit înălţimile care erau în faţa Ierusalimului, pe partea dreaptă a Muntelui Pierzării, şi pe care le zidise Solomon, împăratul lui Israel, Astarteii, urâciunea sidonienilor, lui Chemoş, urâciunea Moabului, şi lui Milcom, urâciunea fiilor lui Amon”. (II Împăraţi 23 : 13).

(Va continua)

sursa: https://www.cezareea.ro/