text Studiu biblic

"Studiu biblic - Raspuns la intrebarile dumneavoastra"

Categorie: Studiu biblic

 

1. A fost Sabatul pierdut de-a lungul secolelor?
Exodul 16,13-30 – Cand Israel a parasit Egiptul si a calatorit 40 de ani in pustie inainte de a intra in Canaan, Dumnezeu i-a hranit cu “painea din cer”, sau mana. De Duminica pana Joi cadea mana pe pamant suficienta pentru fiecare zi. Daca surplusul se tinea pana a doua zi, mana se strica. Vineri, Dumnezeu ploua o dubla cantitate de mana, iar ei trebuiau sa stranga si pentru Sambata (Sabat). Aceasta cantitate de mana pastrata pentru Sabat nu se strica. In dimineata de Sabat nu cadea mana pe pamant. Aceasta era o minune ce s-a petrecut in fiecare saptamana timp de 40 de ani, spre a invata pe Israel care zi era Sabatul. in timpul lui Moise Sabatul nu a fost pierdut. Daca Sabatul ar fi fost pierdut de la vremea lui Moise pana in zilele lui Isus, cu siguranta ca Isus ar fi facut cunoscut aceasta si ar fi corectat, dar nu exista nici o indicatie ca ar fi fost pierdut. Isus a tinut Sabatul in aceeasi zi a saptamanii cand L-au tinut si Iudeii si ei au socotit bine zilele. Obiceiul lui Isus era sa tina Sabatul zilei a saptea, adica Sabatul tinut de poporul Israel, care era ziua Lui. Nu exista nici o dovada ca Sabatul a fost pierdut in zilele lui Isus.
In vremea lui Isus se folosea calendarul Iulian. Saptamana folosita atunci era cu siguranta aceeasi saptamana pe care o folosim noi astazi sub calendarul prezent (sau Gregorian), care a inceput in 1582. Calendarul Iulian era cu 11 minute mai lung in fiecare an, asa ca in 1582 d.H. el era cu 10 zile in urma calculului astronomic. Calendarul Gregorian a remediat eroarea prin adaugarea a 10 zile. Ziua de Joi, 4 Octombrie era urmata de ziua de Vineri 15 Octombrie. Dar notati ca ciclul saptamanal al zilelor n-a fost modificat. Zilele saptamanii au ramas neschimbate in ordinea lor. Ziua de Sabat (Sambata) a fost si inca este aceeasi a saptea zi a batranei saptamani. Astazi Sabatul este acelasi ca si Sabatul din zilele lui Isus. Sabatul din zilele noastre este acelasi Sabat al creatiunii. Niciodata n-a fost pierdut.

2. Dupa inviere, a aparut Hristos totdeauna in ziua intaia a saptamanii?
Hristos a aparut in fata ucenicilor in ziua invierii Sale, Duminica, prima zi a saptamanii. (Ioan 20,19). Dupa 8 zile el a aparut iarasi in fata lor. (Ioan 20,26). Ziua inaltarii a venit dupa 40 de zile de la inviere si nu ar fi fost posibil sa se intample Duminica. Cei care pretind ca dupa inviere, Hristos S-a intalnit cu ucenicii Sai totdeauna Duminica, ignora textele din Ioan 21,1-6. Daca aceasta intalnire a avut loc Duminica, atunci este clar ca ucenicii considerau pescuirea o ocupatie potrivita pentru acea zi si nici Isus nu i-a dezaprobat. Isus i-a invatat cum sa prinda peste si El a fript peste pentru ei in acea zi. Hristos a aparut in fata ucenicilor si in alte zile nu numai Duminica. Identitatea zilei sfinte a lui Dumnezeu nu depinde de astfel de adunari la intervale neregulate, ci este bazata pe porunca specifica a lui Dumnezeu din Exodul 20,8-11.

3. O zi nu este tot asa de sfanta ca si celelalte?
Omul pacatos nu poate sfinti, nu poate face nimic sfant. Numai Dumnezeul cel Sfant poate face ceva sfant. Sfintenia vine doar de la Dumnezeu si El a facut sfanta ziua a saptea a creatiunii si a numit-o “Ziua Sabatului Sau”, caci in acea zi El S-a odihnit si acea zi El a binecuvantat-o si a sfintit-o. (Geneza 2,1-3). Prezenta speciala a lui Dumnezeu face o zi sfanta sau un loc sfant.
Romani 14,5-6 – Contextul acestui capitol, scris de Pavel, are de a face cu mancaruri, bauturi si zile sfinte. El incearca sa clarifice in mintea iudeilor si a celor dintre Neamuri, cerintele ceremoniale in Biserica crestina. Crestinii iudei insistau ca si crestinii dintre Neamuri sa observe zilele de sarbatori din Vechiul Testament. Apostolul Pavel accentuiaza ca “toate zilele sunt la fel” in ceeace priveste ceremoniile iudaice si el indeamna pe crestinii iudei sa nu judece pe fratii dintre Neamuri care nu vad niciun merit in aceste ceremonii desfiintate. Sa ne amintim ca Pavel nu avea nici o putere sa creeze noi zile sfinte si nici nu a incercat sa faca asa ceva. El nici n-a dat la o parte porunca despre Sabatul zilei a Saptea ca memorial a creatiunii.
Pavel era un consecvent pazitor al Sabatului si el a condus pe cei dintre Neamuri sa pazeasca Sabatul impreuna cu el (Fapte 13,42; 17,2-4; 18,4). Hristos a creat Sabatul si a declarat ca El “este Domn si al Sabatului”.
(Marcu 2,28). El a pus binecuvantarea Sa speciala in Sabat.
Cinci realitati :
A. Dumnezeu S-a odihnit in ziua a saptea.
B. Ziua a saptea e numita Sabat.
C. Este singura zi pe care El a binecuvantat-o.
D. Este singura zi pe care a sfintit-o.
E. Este singura zi pe care El ne-a poruncit s-o pazim.
Dumnezeu niciodata n-a sfintit Duminica, deci nimeni nu pacatuieste daca nu o tine. Pacatul este calcarea Legii si Legea spune ca Sabatul zilei a saptea este ziua sfanta a lui Dumnezeu si noi trebuie s-o sfintim. (s-o pastram sfanta). Este pacat sa nesocotesti memorialul Tatalui ceresc despre dreptul Lui de Creator. Acest memorial este ziua a saptea a saptamanii, Sambata, sfantul Sabat al Domnului. Biblia vorbeste despre 7 Sabate ceremoniale sau anuale in serviciul vechi ceremonial al sanctuarului iudaic. Aceste 7 Sabate (Leviticul 23) sunt sabate.–umbra.
Coloseni 2,14-17 – Sabatele anuale ceremoniale (umbra) au fost pironite pe cruce. Crucea lui Hristos sta ca marturie incontestabila despre neschimbatoarea Lege a lui Dumnezeu. El a murit pentru pacatosi deoarece Legea nu putea sa fie niciodata schimbata si pacatosii, fara moartea Sa inlocuitoare, trebuie sa moara din cauza neascultarii de Legea lui Dumnezeu, caci plata pacatului este moartea.

4. Crestinii nu trebuie sa mearga la Biserica in ziua intaia a saptamanii?
Evrei 10,25 – Multi oameni omesti au fost condusi sa creada ca acest text porunceste inchinarea in ziua Duminicii. Este mentionata o zi in acest text, dar aceasta zi nu este Duminica. Ce inseamna “ziua se apropie?” in 2 Petru 3,10 ni se spune ca este “Ziua Domnului” cand aceasta lume se va sfarsi si Hristos va apare pe norii cerului sa mantuiasca pe credinciosii Lui. Se vede clar ca aceasta declaratie a Bibliei nu are nici o legatura cu adunarile de Duminica.

5. Duminica nu este ziua Domnului?
Apocalips 1,10 – Declaratia din acest text este folosita adesea spre a dovedi ca Duminica este Sabatul Noului Testament. Sa nu uitam niciodata ca numai un Dumnezeu Sfant poate face o zi sfanta si acel Dumnezeu trebuie sa aiba putere creatoare.
A. Exodul 20,10 – “Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului, Dumnezeului tau.”
B. Isaia 58,13 – Dumnezeu numeste Sabatul “ziua Mea cea sfanta.”
C. Marcu 2,27-28 – Sabatul este ziua lui Isus. El este Domnul Sabatului pentru ca El l-a creat.
Sabatul zilei a saptea a saptamanii este ziua Creatorului, deoarece El a pus-o deoparte ca memorial al creatiunii Sale desavarsite. Hristos a creat Sabatul tot asa cum a creat toate lucrurile. (Ioan 1,1-3). Deaceea El este Domn al Sabatului. Sabatul este ziua sfanta a lui Isus. Nu este o zi a evreilor, este “ziua sfanta” a lui Dumnezeu. Niciodata nu vom gasi o referinta in Biblie ca Duminica ar fi “ziua Domnului”. Sabatul este “ziua Domnului” in Vechiul si Noul Testament. Sabatul este ziua a saptea a saptamanii si niciodata ziua intaia.
Scuze pentru nepazirea Sabatului :
A. “Eu nu cred in acest vechi Sabat al Iudeilor.”
Nu este “Sabatul Iudeilor” chiar daca Iudeii il pazesc. Este “Sabatul Domnului, Dumnezeului tau”. Mai mult, “a fost facut pentru om.” A fost tinut cu secole mai inainte de existenta Iudeilor, caci a fost facut la creatiune. Este ziua de nastere a lumii noastre, semnul devotamentului nostru fata de Creatorul nostru. Dumnezeu ne cheama sa restauram “cararile cele vechi” si sa nu le schimbam.
Ieremia 6,16 – Sabatul a fost dat pentru odihna. Ni se promite aceasta odihna cand ne intoarcem la “cararile cele vechi” date de Dumnezeu la creatiune, poruncita in Legea Sa neschimbatoare, tinuta de Isus si Apostolii Sai si fagaduita ca ziua noastra de devotiune pe Noul Pamant. (Isaia 66,22-23).
B. “Ma tem de doctrinele cele noi.”
Sabatul este cea mai veche doctrina, avandu-si originea la creatiunea lumii. (Geneza 2,1-3). Pazirea Duminicii este o inovatie. Este o doctrina noua, imprumutata din paganism de biserica apostaziata (decazuta) dupa moartea apostolilor Domnului.
C. “Mama si tata au pazit Duminica.”
Dumnezeu face raspunzatori pe oameni pentru lumina adevarului pe care au posedat-o.
Ioan 9,41; 12,35; Iacov 4,17 – Crestinii onesti nu pot permite niciodata rudelor lor sa-i intoarca de la ascultare si de la dreptate. Isus ne-a avertizat ca cei ce iubesc rudele lor mai mult decat Il iubesc pe El sunt nedemni de El. (Matei 10,37-38). Adam a cazut in pacat fiindca si-a iubit sotia sa, Eva, mai mult decat a iubit ascultarea de Dumnezeu.
D. “Multi oameni invatati tin Duminica.”
Educatia scolara nu este un inlocuitor al ascultarii lui Dumnezeu. (1 Corinteni 1,26; Romani 1,21-25). Daca nu iubim adevarul din Cuvantul lui Dumnezeu, vom crede neadevarul si educatia nu va fi protectia noastra. Iubirea adevarului ne va ajuta sa ascultam de Dumnezue.
E. “Majoritatea oamenilor tin Duminica.”
Matei 7,13-14 – Cuvantul lui Dumnezeu declara ca majoritatea nu este de partea adevarului. Hristos facea parte din minoritate in viata sa pamanteasca si cei mai multi oameni educati din zilele Lui s-au opus invataturilor Lui. Prietene, oare, iti poti permite sa folosesti aceasta scuza si sa-ti pierzi sufletul? Cei care vor fi pe Noul Pamant vor pastra Sabatul creatiunii. (Isaia 66,22-23).
F. “Sabatul nu poate fi tinut in jurul lumii.”
“La inceput Dumnezeu a facut cerul si pamantul” si El a facut un pamant rotund. El a dat Sabatul creatiunii pe un pamant rotund si Dumnezeu a poruncit omului sa tina Sabatul sfant pe acest pamant rotund. Daca acest argument ar fi adevarat, atunci Duminica n-ar putea fi tinuta deasemenea. Sabatul este tinut oriunde pe pamantul locuit astazi. Tot ce ne cere Dumnezeu este sa-L ascultam pe El oriunde traim si putem tine Sabatul unde suntem.
G. “Nu este convenabil sa tinem Sabatul.”
Ascultarea de Dumnezeu nu are de a face cu confortul sau comoditatea. Este datorie – datorie care implineste porunca pentru ca este impulsionata de suprema iubire fata de Dumnezeu. Iubirea asculta si serveste pe Dumnezeu. Cararea facerii binelui intr-o lume gresita nu este niciodata usoara, pana cand iubirea de Dumnezeu valoreaza mai mult decat toate celelalte consideratii. Atunci ea devine o placere. (Matei 16,24; Psalm 40,8). Privilegiul si binecuvantarea de a urma pe Isus depasesc cu mult toate greutatile si incercarile care apar in fata ascultarii noastre din iubire.
H. “Pazirea Sabatului este in conflict cu serviciul si intretinerea familiei mele.”
Matei 6,33; Marcu 8,36; Psalm 37,25 – Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu ne cheama la credinta fata de voia lui Dumnezeu. Fara exercitarea acestei credinte, nu putem fi placuti lui Dumnezeu.
I. “Sabatul produce necazuri si diviziuni.”
Dumnezeu n-a promis celor care asculta de El o cale plina cu roze. Traim intr-o lume a pacatului unde firea este in opozitie cu spiritul cerului. Cei ce intra in cer sunt cei ce pun pe Dumnezeu mai pe sus de orice considerente din viata lor.
Fapte 5,29 – Daca vom avea necazuri si diviziuni, sa ne amintim ca Isus ne-a avertizat mai inainte despre ele. (Matei 5,11-12). Prieteni, in mai mult de 800 de limbi ale pamantului si mai mult de 9 milioane de barbati si femei pastreaza Sabatul Bibliei. Ei au invatat, prin credinta si practica, despre Sabat ca este o placere pentru cei ce iubesc pe Dumnezeu. Dumnezeu sa-Si descopere voia Sa in viata dumneavoastra acum cand studiati sincer voia Lui in trairea zilnica.

Rugaciunea, Tatal nostru care esti in ceruri. Iti multumim pentru adevarul Tau din Biblie. Te rugam, ajuta-ne sa ascultam de Creatorul nostru. Da-ne credinta sa Te ascultam pe Tine, da-ne curaj sa stam tari pentru adevar si sa avem placere sa pasim in credinta pentru a asculta de Cuvantul Tau, caci Te rugam in Numele Domnului Isus. Amin.

 

sursa: https://intercer.net/

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Cum are loc nașterea din nou
Scriptura ne spune că pentru a vedea Împărăția Lui Dumnezeu și pentru a putea intra în Ea trebuie să ne naștem din nou din Dumnezeu. (Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumne... Citeste mai mult >>
„Să vă feriți de poftele (rele) a firii pământești ce se războiesc cu sufletul...!”
(Nu predicăm povești. Studiile nu se bazează pe basme. Totuși ne amintim de unele povești din copilărie menite să avertizeze asupra unor pericole și să îndemne copii la ascultare. În una din ele ni s... Citeste mai mult >>
Logodna cu Hristos și dragostea pentru El
Dacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la admirație și la iubire. Așa se va stârni în noi dragostea și implicit dorința de a fi logodnica și mireas... Citeste mai mult >>
Legea lui Hristos, nu a lui Moise
În lume, omenirea se află în întunericul păcatului. Nu este om care să facă binele. Pentru că omul are înclinație spre rău, lumea seculară are legi care să ne facă posibilă conviețuirea. Ele condamnă... Citeste mai mult >>
Școala lui Dumnezeu și bucuria încercărilor
Când suntem admiși la școala pe care visam să o urmăm sau când suntem angajați într-un post pe care ni-l doream mult, nu se poate să nu ne bucurăm. Însă nu se poate compara cu bucuria când știi că ai... Citeste mai mult >>
Cine vrea să trăiască veșnic?
Căutările omului sunt multe, și în multe direcții. Dar poate cea mai frecventă căutare este cea a veșniciei. Indiferent de cultură sau perioada în care au trăit oamenii căutările lor au fost în aceas... Citeste mai mult >>
Psalmul 15
Cum se formează dragostea de sus în om
Una din valorile fundamentale/din lucrurile de sus care definesc Împărăția lui Dumnezeu este dragostea. (Dumnezeu este dragoste. 1 Ioan 4:8; Încolo, fraților, desăvârșiți-vă, trăiți în pace, și Dumnez... Citeste mai mult >>
Nu vă hrăniți cu nădejde înșelătoare!
Biserica din Tesalonic era într-o stare de incertitudine cu privire la cei care trecuseră din viață. Pentru a-i încuraja și influența pozitiv starea de spirit, apostolul Pavel ar fi putut să le spună... Citeste mai mult >>
Botezul cu foc
Pe seama pildei celor zece fecioare s-au făcut dezbateri interminabile, în mod deosebit asupra necesității untdelemnului din candelă. Sigur că fiecare și-a susținut propria părere, iar interpretarea... Citeste mai mult >>