text Studiu biblic

Stăruința pentru Duhul Sfânt.

de Adrian Timișag
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Adrian Timișag

Viața unui creștin este o viață „în stăruință”. Peste tot în Noul Testament este „presărat” acest îndemn sfânt. Dar înainte de a vorbi despre ea este bine să definim ce înseamnă stăruință:

Stăruință înseamnă a insista cu rugăminte, sau: a persevera, a persista într-un lucru pe care deja îl ai. Există stăruință în bine (Rom. 2/7), dar și stăruință în rău (Ecl. 8/3), în legătura frățească, în rugăciune, în învățătura apostolilor, în frângerea pâinii (Fapte 2/42) și să nu uităm de stăruința în dragostea frățească (Evrei 13/1)

În Comunitățile penticostale există o stăruință suplimentară numită „stăruința după Duhul Sfânt.” Cei care se convertesc și sunt botezați sunt direcționați spre această formă de stăruință. Dar ce este ea?

Este o întrunire specială pentru rugăciune în care cei care consideră că nu au Duhul Sfânt au posibilitatea ca prin rugăciune stăruitoare să-L primească cu ajutorul celor ce îl dețin. Modurile de stăruință sunt diferite. De exemplu: În mediul charismatic și nu numai... accentul se pune pe latura fonică. Cu cât atmosfera este mai zgomotoasă cu atât șansele de a-L primi sunt mai mari.

De regulă participarea persoanelor străine este interzisă. Și nu înțeleg de ce? La sărbătoarea „Cincizecimi” revărsarea Duhului Sfânt s-a făcut în prezența a mii de oameni necredincioși. A fost o adunare publică. Dacă la botezul în apă invităm prieteni necredincioși, facem fotografii sau filmăm evenimentul pentru a rămâne amintire, de ce nu stau lucrurile la fel și atunci când suntem botezați cu Duhul Sfânt? N-am avut ocazia să văd la nimeni o fotografie de la acest eveniment. Nici conținutul rugăciunii nu este unul obișnuit. Se folosește o formulă clasică moștenită. Dar nu știu de la cine? Este necesar să deschidem Sfânta Scriptură și să cercetăm „regulamentul de ordine interioară” și să vedem dacă există compatibilitate.

În ea nu vom găsi expresia „stăruință după Duhul Sfânt” și nici că s-ar fi organizat undeva. (La una din conferințele locale liderul de la centru a deplâns situația critică dintr-o biserică pentru că nu s-a mai primit Duhul Sfânt de 30 de ani - spunea el, deoarece nimeni nu a mai organizat stăruință în tot acest timp.) Ați mai auzit o afirmație mai falsă ca aceasta?

Membrii bisericii au fost lăsați „orfani” din lipsă de organizare cât și din neglijența organizatorilor. Dar ca cineva să intre în părtășie cu Duhul Sfânt este nevoie de organizare, organizatori, intermediari, , s. a. m. d. ? Eu nu știu de așa ceva... Cine o fi organizat întâlnirea lui Iacov cu Dumnezeu în pustie? Dar a lui Moise? Nu știm. Dar mai sunt neclarități: Cunosc persoane din biserici penticostale care au plecat la cele veșnice dar nu au vorbit niciodată în alte limbi - unicul semn (după doctrina unora) a primirii Duhului Sfânt. În aceste situații cine are știința să spună care este destinul lor veșnic?

Revenim: Modalitățile de primire a Duhului Sfânt sunt simple dar foarte diferite. Nu stă în puterea noastră să-L îngrădim sau să-L direcționăm pe Duhul Sfânt după placul sau părerile noastre. De ce? Deoarece „vântul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul dar nu știi de unde vine și încotro merge. - așa este cu cel născut din Duhul. ” (Ioan 3/8) Ar mai fi necesar o explicație suplimentară? Pot eu sau tu să dirijezi acțiunea vântului?

Știm că cei din perioada Vechiului Testament au primit Duhul Sfânt, dar nu știm cum și nici care a fost contribuția lor, însă în Noul Testament modalitățile sunt cunoscute și diferite de la unii la alții:

- Când a fost botezat în apă Duhul Sfânt s-a coborât peste Domnul Isus în chip de porumbel.

- Ioan Botezătorul s-a umplut de Duhul Sfânt înainte de a se naște.

- Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt în momentul în care i-a săltat pruncul în pântece.

- Zaharia s-a umplut de Duhul Sfânt când a auzit vestea nașterii fiului său Ioan.

- Duhul Sfânt era peste Simion, dar nu știm cum l-a primit.

- Peste ucenici a fost suflat Duh Sfânt.

- Mulțimea la „Cincizecimi” era în așteptarea făgăduinței

- Saul, samaritenii și ucenicii lui Ioan prin punerea mâinilor.

- Casa lui Corneliu în timpul auzirii Cuvântului.

Pot eu sau tu „lutul”, să-i ceri socoteală Olarului de ce Ioan Botezătorul a fost umplut cu Duh Sfânt înainte de a se naște? sau de ce Saul a fost umplut în „regim de urgență” în momentul convertirii? Cât de nepătrunse sunt gândurile Tale Dumnezeule, și cât de mare este numărul lor!

La stăruință de regulă se întâlnesc două categorii de personal: Cei care doresc să primească și cei care ajută cu rugăciune. Întrebarea este necesară: Care este diferența dintre unii și alții? Ai dreptul să te rogi pentru cineva atunci când „vasul” tău este plin. „... paharul meu este plin de dă peste el... ” (Ps. 23/5) În aceste condiții nu mai zăbovești prea mult ci îți pui mâinile pentru a face un transfer către „vase ” goale.

Este biblic. Așa s-au manifestat oamenii plini de Duhul Sfânt. (Fapte 8/17,19/6) Ei nu au spus: „organizăm stăruință.” Și dacă în zilele de astăzi nu mai sunt oameni la nivelul celor de atunci, înseamnă că toți avem nevoie să cerem Duhul Sfânt. Este foarte posibil să crezi că te-ai „îmbogățit” și vrei să-i ajuți pe alții „... și nu știi că ești sărac și gol”. (Apoc. 3/17 )

Dacă am fi „plini” lucrurile s-ar simplifica... Elisei a întrebat-o pe văduvă: „Ce ai în casă? Un vas cu untdelemn.” Era plin. „... toarnă din untdelemn în toate aceste vase goale... ” Nu aștepta să curgă untdelemnul din cer. Dacă în „casă” este un singur „vas” plin toarnă din el. Iar dacă nu este, toți să aștepte umplerea.

Nu știm, (deoarece nu ni se spune) dacă ucenicii au stăruit sau nu pentru primirea Duhului Sfânt. Spun aceasta deoarece ei experimentase umplerea cu Duhul Sfânt și înainte de „Cincizecimi.” În Matei 10/1,8 citim: „Apoi Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi și le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate, să tămăduiască orice fel de boală și orice neputință”. Apoi li s-a poruncit: „Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățiți pe leproși, scoateți afară dracii.” Ar fi fost posibil să facă ei aceste minuni fără plinătatea Duhului? Nicidecum. (Matei 12/21) Totuși Domnul Isus le-a cerut să nu se depărteze de Ierusalim și să aștepte acolo făgăduința Tatălui. Această nouă umplere urma să fie însoțită de o altă putere care îi va împuternici (2 Cor. 5/20) „... și vor fi martori până la marginile pământului.” (Fapte 1/8) Puterea de a depune mărturie.

Foarte important: Ucenicilor li s-a poruncit să aștepte făgăduința Tatălui. Dacă cineva îți face o promisiune că în câteva zile îți trimite un lucru, iar tu contezi pe credincioșia lui - aștepți... Iar dacă n-ai încredere în el, faci demersuri anticipate, suplimentare și uneori supărătoare... (Luca 11/8).

Conform făgăduinței lui Dumnezeu din cartea lui Ioel, Duhul Sfânt urma să fie turnat peste orice făptură (fără excepție). Expresia „turnat” scoate în evidență abundența de Duh Sfânt. În acest mod Duhul Sfânt își are „domiciliul ” printre pământeni. În Apoc. 3/13 citim: „Cine are urechi să asculte ce zice Bisericilor Duhul: Iată Eu stau la ușă și bat, dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine”. Nu sunt reguli stufoase ci foarte simple. „Pe Calea aceasta nici chiar cei fără minte nu se vor rătăci.”(Isaia 35/8)

Așadar, nu eu sau tu trebuie să-L cauți pe Duhul Sfânt deoarece El ne caută pe noi. De ce? Pentru că „... ne vrea cu gelozie pentru Sine”. (Iacov 4/5) Și nu noi trebuie să-L avem pe Duhul Sfânt, ci El trebuie să ne aibă pe noi pentru a ne călăuzi pe Calea cea nouă și vie ( Rom 8/14, Evrei 10/20). Chiar dacă ne vrea cu gelozie, El nu intră abuziv ci bate și așteaptă. Iar dacă ai auzit - ai deschis - și L-ai invitat să intre, El va intra...

Numai că oamenii s-au „zăvorât” înăuntru și refuză să deschidă, iar Ștefan i-a mustrat pe evrei: „Voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt”. Dar Zacheu a „deschis” și a auzit vestea bună: „Astăzi a intrat mântuirea în casa ta”.

În cartea Cântarea Cântărilor Duhul Sfânt este asemănat cu un pețitor. El bate la ușă dar nu i se deschide. Nu renunță ci petrece noaptea la ușă... Nu forțează intrarea, ci doar unge mânerul ușii cu smirnă. Dimineața tânăra și-a dat seama de dragostea lui față de ea și aleargă după el. A fost însă prea târziu. Din dragoste față de tine El bate și așteaptă la „ușa” inimii tale. Doar trebuie să deschizi și să-L inviți să intre... Nu aștepta ca cineva să intermedieze relația ta cu Duhul Sfânt. Nu este necesar un loc special de întâlnire, ci oriunde te găsești, chiar dacă ești și singur - cere să intre și-n inima ta.

În epistola lui Iacov 4/2b citim: „nu aveți pentru că nu cereți, sau cereți și nu căpătați pentru că cereți cu gând rău să risipiți în plăcerile voastre.” (Fapte 8/19)

Și când cereți un lucru să credeți că l-ați și primit.” Totul se capătă prin credință. Chiar și existența noastră este prin credință deoarece: „Cel neprihănit va trăi prin credință. Iar credința este o încredere în lucrurile care nu se văd... ” Dacă ai crezut și ai cerut Cuvântul lui Dumnezeu îți garantează că ai primit. Nu trebuie să-ți spună nimeni dacă îL ai sau nu. Roadele sunt semnul și dovada incontestabilă a primirii Duhului Sfânt. Spun „incontestabilă” deoarece „împotriva acestor lucruri nu este lege”

Relația ta cu Duhul Sfânt este una personală.

El îți va fi de mare ajutor. Fără El ești expus eșecului.

El îți va lumina ochii minții. (Rom. 9/1, Efes. 1/18)

Îți va sfinți inima. (1Petru 1/2)

Omul lăuntric se va înnoi din zi în zi. (2Cor. 4/16,1Tim. 3/5)

Roadele neprihănirii nu vor întârzia să apară. (Fil. 1/11, Gal 5/22)

Te vei bucura de darurile Lui. (1Cor. 12)

Vei fi călăuzit pe calea cea nouă și vie. (Rom. 8/14)

Nu-L refuza. Și nu uita: Chiar dacă tu nu-L vrei, El te caută pentru că te vrea cu gelozie pentru Sine...

El caută să mântuiască ce este pierdut. Acesta este scopul Lui...

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum ne putem da seama astăzi ce este Adunarea lui Dumnezeu?"
Categorie: Biserica lui Hristos  Adevărul în legătură cu Adunarea lui Dumnezeu sau Biserica este foarte simplu, aşa cum este tot Cuvântul lui Dumnezeu din clipa în care nu încercăm să-l adap...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Creştini adunaţi pentru Numele Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  Isus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, a dat celor credincioşi o făgăduinţă minunată pentru Matei 18:20 : "Acolo unde doi sau trei sunt adunaţi pentru Num...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cina Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  DezbinăriDacă ne ocupăm cu cealaltă parte a frângerii pâinii, Cina Domnului, importanţa acestui subiect rezultă din osteneala apostolului de a corecta compor...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cele şapte dispensaţii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Scriptura împarte timpul (prin care se înţelege întreaga perioadă de la crearea lui Adam până la "pământul nou şi cerul nou" din Apocalipsa 21:1 ) în şapte p...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce am găsit"
Categorie: Biserica lui Hristos  Este un privilegiu pentru mine să prezint cititorului acestei broşuri adunările de creştini credincioşi, denumiţi uneori „fraţi”. Scriu aceste rânduri cu oar...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Câteva gânduri în legătură cu desfăşurarea strângerilor noastre laolaltă"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni“ (Faptele Apostolilor 2:42 ).„Căci acolo unde doi sau trei...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Călăuzirea prin Duhul"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Când vă strângeţi, fiecare dintre voi are un psalm, are o învăţătură, are o vorbire într-o limbă, are o descoperire, are o interpretare: toate să fie făcute...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea celor răi"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm acum în considerare ultima formă de disciplină sau mai degrabă actul de dare afară din comuniunea adunării: el îl priveşte pe cel pe care celelalte f...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Păcat personal"
Categorie: Biserica lui Hristos  În Matei 18:15-18 , Domnul ne dă o învăţătură despre purtarea de urmat în cazul în care un frate păcătuieşte împotriva altui credincios. El arată şi ce formă...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Disciplina tăcerii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm în considerare mai întâi această formă de disciplină pe care am abordat-o în legătură cu omul sectar: împunerea tăcerii unui frate în adunare. Nu găs...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise