"Semnificatia Zidului Plângerii din Ierusalim / Zidul de Vest"
Categorie: Studiu biblic
Zidul Plângerii, cunoscut și sub numele de Zidul de Vest, este o secțiune înălțime de 187 de picioare a zidului antic construit de Irod cel Mare ca zid de sprijin al complexului Muntele Templului. În tradiția evreiască, Zidul Plângerii reprezintă cea mai sfântă locație accesibilă evreilor, deoarece este singurul loc rămas vizibil din Templul din Ierusalim.
Zidul Plângerii se află pe partea de vest a Muntelui Templului din Orașul Vechi al Ierusalimului.
Acest zid este considerat sacru pentru evrei deoarece se crede că marchează locul cel mai apropiat de care oamenii pot să se apropie de Sfânta din Sfinte, locul cel mai sfânt al Templului.
Irod cel Mare a construit cele mai vechi straturi ale zidului între anii 20 î.Hr. Irod cel Mare a fost cel care a inițiat reconstrucția celui de-al doilea templu, care a fost distrus de babilonieni în anul 586 î.Hr. și 19 î.Hr. Cu toate acestea, zidul ca atare a fost construit mai târziu, în secolele I î.Hr. – I d.Hr., în timpul conducerii romane a regiunii Palestina.
în timp ce al doilea templu evreiesc era în curs de remodelare.
În ciuda numelui său, Zidul Plângerii nu are o istorie tristă, ci, prin contrast, este locul unde oamenii se adunau să sărbătorească și să împărtășească bucuria.
Zidul se întinde pe 1.600 de picioare, dar casele construite împotriva lui îi ascund cea mai mare parte a lungimii. Unele dintre cele mai populare ritualuri includ introducerea unor bilețele de rugăciune scrise de mână în crăpăturile zidului și îngenunchearea în fața zidului pentru a oferi rugăciuni.
Astăzi, porțiunea expusă a Zidului Plângerii se confruntă cu o piață mare din Cartierul Evreiesc și a fost un loc de pelerinaj și rugăciune pentru evrei încă din secolul al XVI-lea. În prezent, Zidul Plângerii este unul dintre cele mai vizitate puncte turistice din Ierusalim, ceea ce îi face și mai important pentru economia orașului.
Trebuie remarcat faptul că evreii nu folosesc de obicei termenul Zidul Plângerii , preferând termenul Zidul de Vest sau Ha-Kotel („Zidul”). Evreii cred că rugăciunile recitate aici sunt mai eficiente decât în orice alt loc de pe pământ, deoarece zidul asigură o directă legătură cu divinitatea.
Fiind un loc sfânt pentru evrei, vizitatorii sunt sfătuiți să respecte tradițiile și să poarte haine decente la vizitarea zidului.
Cel puțin șaptesprezece straturi ale Zidului Plângerii se află sub nivelul străzii, dar pietrele inferioare masive, numite stropi, ale porțiunii vizibile datează din timpul lui Irod. Deși Zidul Plângerii este astăzi considerat cea mai sfântă locație a evreilor, asta nu a fost mereu cazul. După cucerirea romană a Ierusalimului, zidul a servit la susținerea platformelor de pe care se construiau templele păgâne.
Aceste pietre de calcar colosale, fiecare cântărind între una și opt tone, au fost lucrate cu măiestrie precizie, astfel încât să se potrivească perfect unele cu altele fără mortar.
1. Mulți oameni cred că nu există decât un singur Zid Plângerii, dar de fapt sunt două.
2, Cel din față este cel mai cunoscut și cel mai vizitat, dar există și un Zid Plângerii sudic, mai mic și mai puțin vizitat.
Unele dintre articulații, însă, s-au erodat, iar evreii ortodocși umplu multe dintre crăpăturile din blocurile inferioare cu rugăciuni scrise. În plus față de rugăciunile scrise, evreii ortodocși plasează și hârtii cu rugăciuni scrise între pietrele zidului. Această practică a dus la deteriorarea zidului, iar autoritățile au încercat să descurajeze acest obicei.
În fiecare zi, mulți evrei se adună la zid să se roage, cântând și legănându-se în fața zidului.
Există și un loc special pentru femei la Zidul Plângerii, deoarece tradiția evreiască interzice rugăciunile mixte pentru bărbați și femei.
Partea principală a zidului este destinată bărbaților, iar zona separată este mult mai mică.
Ei conduc rugăciunile zilnice și de Sabat și celebrează Bar și Bat Mitzvah.
Deși Zidul Plângerii este cel mai sfânt loc al evreilor, acolo se adună și turiști de diferite religii și naționalități.
Din acest motiv, este important să respectăm cultura și tradițiile evreiești când vizităm această locație. În timpul sezonului turistic, numărul vizitatorilor la Zidul Plângerii poate ajunge la câteva mii pe zi.
În zilele de sărbătoare și în timpul evenimentelor speciale, cum ar fi vizita unui lider religios important sau recitarea întregului Talmud, numărul poate ajunge la zeci de mii.
Zidul Plângerii își ia numele de la termenul tradițional arab pentru zid, El-Mabka („Locul Plângerii”), din cauza durerii și suferinței exprimate de evrei pentru pierderea templului lor în acest loc sfânt.
În ciuda faptului că evreii au încetat să mai folosească termenul Zidul Plângerii după Războiul de Șase Zile în 1967, acest loc sacru și emoționant continuă să atragă mulți pelerini din întreaga lume, care vin să-și exprime durerea și rugăciunile lor la acest zid sfânt.
Odată ce Ierusalimul a fost din nou sub suveranitatea israeliană, evreii au continuat să considere Zidul de Vest ca fiind un loc sfânt și unic, dar și au luat poziția oficială conform căreia acesta ar trebui să fie un loc de sărbătoare generală în loc de doliu, pentru a celebra și a sărbători libertatea lor religioasă și culturală.
În acest loc magic și impresionant, se simte o atmosferă aparte a spiritualității și a istoriei, care ne amintește de importanța și valorile culturale și religioase ale poporului evreu și ale istoriei lumii.
În fiecare an, în Tisha B’Av, în august, evreii țin un post pentru a comemora distrugerea ambelor temple, iar închinătorii recitează Plângeri și alte vorbe. În această zi, evreii se abțin de la mâncare și băutură, astfel încât postesc timp de 24 de ore.
Primul templu, Templul lui Solomon , a fost construit în timpul domniei sale, 970—930 î.Hr., și distrus de Nabucodonosor și babilonieni în 586 î.Hr. Acest prim templu a reprezentat centrul religios și politic al iudaismului și a fost construit în Ierusalim pe Muntele Moria.
Templul a fost reconstruit în 516 î.Hr., cu o extindere semnificativă în 19 î.Hr. Templul a fost utilizat pentru jertfirea animalelor, pentru rugăciuni și sacrificii religioase. de către Irod. Construcția sa a fost impresionantă, asemenea adornamentelor sale luxoase și a artefactelor sfinte pe care le adăpostea.
Romanii sub Titus au distrus Templul lui Irod în anul 70 d.Hr. Massacrul s-a soldat cu moartea a aproximativ 1 milion de evrei și cu distrugerea templului. pentru a zdrobi revolta evreiască care se desfășura de patru ani.. Revolta condusă de Zealot a fost încununată cu succes și a dus la crearea celui de al doilea templu.
Distrugerea Templului lui Irod în anul 70 d.Hr.
Distrugerea Templului lui Irod a fost un eveniment major în istoria evreilor, care a dus la împrăștierea lor în întreaga lume și a fost prezisă de Isus în Matei 24:1-2.
Matei 24:1–2 Dărâmarea Ierusalimului
1La ieşirea* din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. Isus le arată ucenicilor săi că oricât de impresionante ar fi clădirile din jurul lor, nimic nu este sigur sau stabil, dovadă fiind distrugerea care va urma. (Marc 13:1, Luca 21:5). * Marc 13:1 Luca 21:5 2Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu* va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.” * 1 Imp 9:7 Ier 26:18 Mica 3:12 Luca 19:44
și
Luca 23:28–31 . La intrebarea unor femei care îl plângeau, Isus a lămurit faptul că dărâmarea Ierusalimului a fost o consecință a răzvrătirii lor împotriva lui Dumnezeu. (Luca 23:28-31).
28Isus S-a întors spre ele şi a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi însevă şi pe copiii voştri. Profetia lui Isus cu privire la dărâmarea Ierusalimului implica ca distrugerea va fi devastatoare si va afecta intreaga populatie, iar el consideră că această durere este mai bine suportată decât dureri mai mari care urmează să vină. (Matei 24:19, Luca 21:23). 29Căci* iată, vor veni zile când se va zice: ‘Ferice de cele sterpe, ferice de pântecele care n-au născut şi de ţâţele care n-au alăptat!’ * Mat 24:19 Luca 21:23 30Atunci* vor începe să zică munţilor: ‘Cădeţi peste noi!’ şi dealurilor: ‘Acoperiţi-ne!’ * Isa 2:19 Osea 10:8 Apoc 6:16 Apoc 9:6 31Căci* dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?” * Prov 11:31 Ier 25:29 Ezec 20:47 Ezec 21:3 Ezec 21:4 1 Pet 4:17
Ezechiel a prezis că avea să vină o vreme când evreii se vor întoarce în Palestina (Ezechiel 36:24, 33-35), iar realizarea acestei profeții cu restabilirea națiunii Israel a fost un eveniment major în istoria modernă.
Națiunea Israel a fost restabilită la 15 mai 1948, printr-o rezoluție a Națiunilor Unite.
Odată cu adoptarea Rezoluției Națiunilor Unite din 1947, s-a deschis calea pentru formarea statului Israel, care a fost declarat în cele din urmă pe 14 mai 1948.
Astfel, evenimentele biblice și istoria modernă se împletesc pentru a ne da o imagine de ansamblu a destinului poporului evreu în lume.
Chiar dacă Israelul este considerat națiunea aleasă a lui Dumnezeu, Mesia lor, Isus Hristos, a fost respins de poporul evreu, ceea ce i-a împiedicat să fie restabiliți la relația de legământ cu Dumnezeu.
Prin urmare, lucrarea lui Dumnezeu a fost întreruptă cu națiunea fizică a lui Israel din cauza respingerii Mesia lor.
Însă, în cele din urmă, Dumnezeu va restabili poporul evreu și va împlini promisiunile făcute lor.
Astăzi, Dumnezeu lucrează prin biserica Sa, pe toți — evrei și neamuri — care sunt locuiți de Duhul Sfânt
Romani 1:16-17 Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință.”
Romani 2:28–29 ”28 Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este iudeu, şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. A fi evreu nu este doar o chestiune exterioară, deoarece asta nu îl face pe cineva cu adevarat evreu. 29 Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru, şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. Adevărații evrei sunt acei oameni care îl urmează pe Dumnezeu din toată inima și își mărturisesc credința în el.
În epoca Noului Legământ în Isus Hristos, cei care primesc iertare și mântuire prin jertfa ispășitoare a lui Isus devin copii ai lui Dumnezeu și astfel sunt numiți „sămânța lui Avraam”’
( Galateni 3:26–29 ).Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus. De aceea, toți cei care cred în Isus Hristos sunt considerați fii ai lui Dumnezeu și sunt numiți „sămânța lui Avraam”.
Toți care ați fost botezați pentru Hristos v-ați îmbrăcat cu Hristos. Prin botezul pentru Hristos, toți credincioșii s-au îmbrăcat cu Hristos și sunt una în el, indiferent de naționalitatea, sexul sau statusul social. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus.
Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.. Astfel, toți cei care cred în Hristos devin moștenitorii făgăduințelor făcute lui Avraam.
In timpul lui Isus, Irod cel Mare a fost un conducător influent în Ierusalim și și-a dorit să-și lase amprenta prin construirea unor cetăți impunătoare. Astfel, el a ordonat construirea a trei cetăți importante în afara Ierusalimului:
Herodium – o cetate impresionantă situată pe vârful unei coline, cunoscută pentru numeroasele sale camere și poduri, care a fost folosită drept loc de refugiu în timpul războaielor;
Masada – o fortăreață masivă construită pe vârful unui munte, care a devenit faimoasă prin rezistența eroică a evreilor împotriva armatelor romane, care au asediat cetatea timp de luni de zile;
Alexandrium – o cetate construită de Irod în memoria tatălui său, Alexandru Ianeu, care se presupune că a fost așezată pe locul fostei orașe Samaria.
Aceste cetăți au fost construite cu ajutorul ingeniozității și abilităților arhitecturale ale epocii și au fost supuse unor perioade de conflicte și instabilitate politică, ceea ce face ca istoria lor să fie fascinantă și intrigantă.
La sud, zidul lui Irod semăna cu al lui Ezechia, dar era mult mai mare și mai impunător.
O porțiune mai mică a zidului Ierusalimului se întindea spre nord-vest. Aceasta este cunoscută sub numele de zidul lui Nehemia și era cel mai nou dintre toate zidurile din Ierusalim.
Dar Irod a făcut într-adevăr modificări la zidul din jurul muntelui templului. Acesta avea o înălțime de aproximativ 10 metri și o lățime de 4,5 metri și a fost construit folosind pietriș adus din carierele de piatră locale.
El nu numai că a construit, ci și-a construit, în afara originalului, și apoi a umplut platoul până când a fost mult mai mare decât originalul – suficient de mare pentru o colonadă în jurul părților laterale
(Ioan 10:23; 23Şi Isus Se plimba prin Templu, pe sub* pridvorul lui Solomon. Acest pridvor era renumit și era un loc popular de adunare pentru oamenii timpului, iar Isus a vizitat de multe ori acest loc. * Fapte 3:11 Fapte 5:12
Fapte 3:11;Fiindcă el se ținea de Petru și de Ioan, tot norodul, mirat, a alergat la ei în pridvorul zis al lui Solomon. Acest pridvor era adesea folosit pentru predicarea și învățătura în timpul noului testament.
Fapte 5: 12). Aceasta arată cât de important era locul și cât de multe semnificații religioase a avut de-a lungul istoriei. 12Prin* mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod. Mulți oameni se adunau în acest loc pentru a vedea minunile și semnele făcute de apostoli. Toţi** stăteau împreună în pridvorul lui Solomon * Fapte 2:43 Fapte 14:3 Fapte 19:11 Rom 15:19 2 Cor 12:12 Evr 2:4 ** Fapte 3:11 Fapte 4:32
O rampă mare începea la colțul de sud-vest al muntelui templului și mergea în formă de L, la nord și la est, până la o intrare de la capătul de sud al peretelui de vest (Arcul lui Robinson, câteva rânduri de pietre stând mândru de zid).
Această rampă este cunoscută sub numele de ‘Rampa lui Solomon’ și a fost folosită ca intrare principală în templu, este tot ce a mai rămas.
Spre deosebire de cea mai mare parte a zidurilor, care au fost distruse de-a lungul timpului, această rampă a supraviețuit în mare parte.
Monede care au fost bătute după moartea lui Irod au fost găsite sub picioarele zidului, ceea ce i-a făcut pe arheologi să creadă că Irod cel Mare nu a ajuns niciodată să-și vadă moștenirea finalizată. Cu toate acestea, Irod a lăsat o amprentă puternică asupra zidului și a locului, deși nu a văzut finalizarea completă a lucrării sale.
Când Roma a jefuit Ierusalimul în anul 70 d.Hr., zidurile au fost din nou distruse. După distrugerea zidurilor, locuitorii din Ierusalim și-au ridicat o comunitate mică în jurul Golgotei.
Abia în jurul anului 300, împăratul Dioclețian a ordonat restaurarea zidului Ierusalimului.
Restaurarea a fost realizată de arhitectul Hermogenes din Tyana.
Împărăteasa Eudocia, care a fost instruită ca filozof de către tatăl ei și a devenit creștină când s-a căsătorit cu împăratul Teodosie al II-lea, a fost alungată de la curte și s-a stabilit la Ierusalim în jurul anului 450.
Eudocia a făcut donații generoase pentru a sprijini comunitatea creștină locală și a acumulat relicve sfinte, incluzând lemnul Sfintei Cruci, care a fost descoperit de mama împăratului Constantin.
Și-a petrecut timpul acolo scriind poezii și renovând zidurile. În timpul renovării, Eudocia a inclus poezii proprii în inscripțiile de pe ziduri.
Zidurile Eudociei au rezistat până la scurt timp după anul 1000, când un cutremur i-a doborât. Cutremurul care a distrus zidurile Eudociei a fost considerat ca un semn al furiei divine.
Deși zidurile au fost reconstruite, ei au suferit foarte mult în timpul cruciadelor când creștinii și musulmanii au capturat, au pierdut și au recucerit Ierusalimul.
În timpul celei de-a treia cruciade, Richard Inimă de Leu a încercat să le distrugă pentru a preveni apărarea orașului de către musulmani.
Din 1535 până în 1538, sultanul otoman Suleiman Magnificul a reconstruit zidurile, iar acestea au rămas până astăzi..
Cele mai multe secțiuni ale zidurilor și-au păstrat forma în modurile majore, dar restul zidului a fost reconstruită de mai multe ori în decursul secolelor.
