Sănătatea sufletului...

Sănătatea fizică este cel mai important „dar” pământesc pe care îl avem din partea lui Dumnezeu. Fiecare om vrea să se bucure de ea, iar cei de n-o au, tânjesc după ea. În Iov 2/4 ni se spune un mare adevăr:

„Omul dă tot ce are pentru viața lui. ” Dacă toată lumea este interesată de sănătatea fizică, iar omul este dispus să „investească” totul pentru ea, nu tot așa stau lucrurile și pe plan spiritual.

Există un dezinteres pentru această „sănătate” și tocmai din această cauză trăim într-o „societate bolnavă”. În multe situații nu i se găsește „diagnosticul”, iar acolo unde el este „stabilit” nu i se găsește „leacul pentru vindecare” ci doar pentru o ameliorare temporară. . .

Însă ne așteptăm măcar în mediul creștin lucrurile să fie diferite. Cercetând Scripturile sau actualizând situația, vom constata foarte ușor că și în acest domeniu sunt „grave probleme de sănătate”. Când a făcut Dumnezeu „starea națiunii”, rezultatul a fost: „Foarte grav”

Consemnările în „fișa medicală” au fost următoarele: „Din tălpi până în creștet nimic nu-i sănătos, numai răni, vânătăi, carne vie, inima-i pe moarte iar capul este bolnav” (Isaia 1/5, 6)

Aceste rezultate sunt în „termeni medicali”. Dar pe înțelesul omului de rând rezultatul este consemnat în vers. 4:

„Popor încărcat cu fărădelegi, neam păcătos, sămânță de nelegiuiți”

Nici în aceste condiții, Dumnezeu nu-l abandonează pe acest „muribund în fază terminală” ci promite că se va ocupa de „vindecarea” lui. Dezamăgirea însă stă în faptul că atunci când vrea să se ocupe de „tratarea” lui, i se descoperă nelegiuirea în care persistă fără dorință de renunțare și care era cauza „bolii sufletești” (Osea 7/1)

Dezinteresat total de „vindecare”, Dumnezeu îl lasă să-și vadă de drumul și pornirile inimii lui.

După multă vreme trimisul cerului, împuternicit să ia asupra lui neputințele și bolile noastre (Matei 18/17) îl găsește într-o stare și mai gravă, „căzut la marginea drumului, dezbrăcat, bătut și jefuit”. . . ( Luca 10/30)

Însă, „fitilul încă mai fumega”, iar inima mai avea „puls” aşa că i-a asigurat „asistență medicală de urgență” și a fost dus la un han. . .

Hanul a fost locul unde prin îngrijirea hangiului s-a făcut sănătos și bine. La plecare i s-a dat recomandările necesare: „Vezi să nu mai păcătuiești, să nu ți se întâmple ceva mai rău”- adică moartea.

Este demn de apreciat sacrificiul hangiului care s-a pus în „slujba bolnavului, a vegheat la căpătâiul” lui continuând lucrarea „Samariteanului”

Sunt tot mai puțini „hangii” dispuși să îngrijească de cei „bolnavi, răniți și de cei căzuți”. O „stare” mai veche pe care Dumnezeu a condamnat-o încă de pe vremea proorocului Ezechiel:

„Nu întăriți pe cele slabe, nu vindecați pe cea bolnavă, nu legați pe cea rănită, n-aduceți înapoi pe cea rătăcită și n-o căutați pe cea pierdută. ” Aceeași situație era și pe vremea lui Pavel - putem noi să spunem că acum este altfel?

Apostolul deplânge situația critică prin care trecea și scrie în Filip. 2/20: „Căci n-am pe nimeni care să-mi împărtășească simțirile și să îngrijească de starea voastră. . .

Dar unde erau „îngrijitorii”?

Vers. 21: „Cei drept toți umblă după foloasele lor și nu după a lui Hristos”.

Aceeași situație o întâlnim și pe vremea Domnului Isus.

Fiind „zi de vizită” El merge la scăldătoarea „Betesda”. Acolo, întâlnește un „slăbănog” pe care îl știa bolnav de multă vreme. După modul cum funcționa scăldătoarea el ar fi trebuit să fi fost sănătos. Dar nu era. De ce? Domnul Isus îl întrebă: „Nu vrei să te faci sănătos? ” Ne-am fi așteptat să strige: „Vreau Doamne” Dar înainte de a vorbi de dorința lui de a fi sănătos, el a contestat neajunsurile din „sistemul de sănătate”: Doamne, n-am pe nimeni. ” Cu alte cuvinte - și aici ca peste tot numai pe bază de prieteni și cunoștințe.

Un slăbănog într-o comunitate de oameni, dar „singur și neajutorat” Problema slăbănogului a fost rezolvată fără intermediar și fără scăldătoare.

A plecat acasă, „îmbărbătat, ridicat și încurajat - adică sănătos. ”

De multe ori „sănătatea” unora depinde de îngrijirea și atitudinea altora. Tocmai de aceea în Evrei 12/12 este scris:

„Întăriți mâinile obosite și genunchii slăbănogiți, croiți cărări drepte cu picioarele voastre ca cei ce șchiopătează să nu se abată din cale ci mai degrabă să fie vindecați”

Dumnezeu ne vrea „sănătoși”. De aceea, Pavel îndeamnă:

„Spune că cei bătrâni să fie treji și sănătoși în credință. Femeile să aibă o purtare cuviincioasă, iar tinerii să fie cumpătați” (Tit 2/2, 3)

Fiecare mădular din „trup” să fie sănătos. Însă, cel mai importanți sunt „ochii”, deoarece ei sunt „lumina trupului” (Matei 6/22)

Și dacă „ochii”- ( adică gândirea, judecata minții) - sunt sănătoși tot trupul va fi plin de lumină.

Dumnezeu întrebă: „Ce vezi Ieremia? Văd un veghetor. Bine ai văzut. ” Ochii lui erau sănătoși. . . (Ieremia 1/11)

Pavel se roagă și el și dorește: „Dumnezeu să vă lumineze ochii inimii. ” Iar Petru scrie: „Aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înștiințări. ”

„Ochii sănătoși” va determina ca „trupul să fie plin de lumină și nu de întuneric”.

„Întunericul” vine atunci când mădularele trupului sunt puse în slujba răului:

„Când ochii devin trufași, limba mincinoasă, mâinile varsă sânge și înșală, iar picioarele aleargă repede la rău. Dar mai ales când inima urzește planuri nelegiuite” (Proverbe 6/17, 18)

Așadar, cea mai mare atenție la „inimă” deoarece ea este „motorul” vieții spirituale și ca atare trebuie să fie perfect sănătoasă. Atunci când simțim că ea nu mai bate normal pentru Dumnezeu iar „bătăile ei sunt excentrice” pentru lume, trebuie să ne adresăm în regim de urgență la „Marele Cardiolog” și să-i spunem:

„Doamne, cercetează-mi inima și cunoaște-mi gândurile, vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei” (Ps. 139/23, 24)

Și dacă lui Saul i s-a făcut „transplant de inimă” și i s-a dat o inimă nouă, de ce nu ne-ar da și fiecăruia din noi. . . ? (1Sam. 10/9)

Este bine să ne îngrijim de sănătatea trupească, dar în egală măsură să ne îngrijim și de cea sufletească.

De regulă ne dorim ca sănătatea sufletului să fie tot așa de bună ca și a trupului.

Dar Ioan constată că în cazul prietenului său Gaiu, lucrurile stau invers. Așa că îi scrie:

„Prea iubitule doresc ca toate lucrurile să-ți meargă bine și sănătatea ta să sporească tot așa cum sporește și sufletul tău”

2Cor. 13/11a: Încolo fraților: „Fiți sănătoși! ”