„Să fie lumină!”

       Am cunoscut un creștin care în urma unei boli și-a pierdut complet vederea, iar mai târziu a plecat la „cele veșnice”... Când era încă în viață, după ani de întuneric, mi-a vorbit de „frumusețea” luminii și despre cât de mult o dorea el. Am ajuns la concluzia, că doar cei ce nu o au, îi cunosc adevărata ei valoare.

Primul „dar” pe care l-a dat Dumnezeu oamenilor a fost lumina, deoarece citim în Gen. 1/3 că El  a poruncit: „Să fie lumină!” și a fost lumină.... Fără lumină viața ar fi fost dificilă dacă nu chiar imposibilă. Una din pedepsele care le-a dat Dumnezeu egiptenilor a fost, 3 zile de întuneric. Mi s-a părut mult... Exod. 10/23: „Oamenii nu se vedeau unii pe alții și nimeni nu s-a ridicat de la locul lui”.

Dar în locurile unde erau copii lui Israel era „lumină”.

Poporul lui Dumnezeu se putea bucura de „lumină”. Însă în timp nici poporul Său n-a mai prețuit „lumina” și a preferat „întunericul”. Așa că a întrerupt legătura cu „centrala” care ”furniza” lumină, iar întunericul s-a așternut peste tot poporul lui Dumnezeu.  În Isaia 8/22 este descrisă această stare în cuvintele: necaz, negură, nevoie neagră și întuneric beznă.

Dar Dumnezeu a promis că „întunericul nu va împărăți” veșnic pentru că este pregătită o „mare lumină” pentru cei ce locuiesc în țara „umbrei morții” (Isaia 9/1,2).

Evreii n-au înțeles la ce se referă această profeție dar odată cu venirea Mântuitorului în lume a venit și „lumina”, deoarece Domnul Isus a zis:

„Eu sunt lumina lumii”

 Ne-am fi așteptat ca oamenii să alerge spre această „lumină” deoarece menirea ei era să lumineze pe orice om venit în lume (Ioan 1/9) Dar nu... Cel ce deține „puterea întunericului” și este „întuneric” a dorit să stingă mereu această „lumină” iar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina și chiar au urât-o. Este greu de înțeles aceasta, dar explicația o găsim în Ioan 3/19... „Oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina pentru că faptele lor erau rele”.

Întunericul care i-a cuprins pe oameni se datorează și faptului că cei care au pretins că dețin „lumina” îi țin pe alții „captivi” în întuneric.

Așa că Domnul Isus a fost nevoit să-i mustre: „Vai de voi invățători ai Legii, nici voi nu intrați în Împărăția lui Dumnezeu și nici pe alții nu-i lăsați”...

(Am oferit la cineva o Biblie. Din spusele lui o citea și o ținea pe masă. În una din zile a venit „duhovnicul” să-i sfințească casa. La vederea Bibliei de pe masă, acesta i-a reproșat: Ce caută asta aici? Este Biblia... Asta nu-i pentru dumneata, noi îți spunem ce trebuie să faci... )

Foarte mulți oameni stau refugiați în întuneric și chiar îl urăsc pentru că faptele lor sunt specifice întunericului. (O lampă stradală care lumina un punct strategic era mereu spartă... Autoritățile au constatat că era spartă de către hoți, deoarece ei aveau nevoie doar de întuneric și nu de lumină.)

Cel ce s-a recomandat și a fost „lumina lumii” s-a înălțat la cer dar a lăsat printre oameni, „alte surse de lumină” care să-i lumineze pe oameni. Așa că citim în Matei 5/14: „Ucenicii sunt lumina lumii”

Nu spune, ucenicii ar trebui să fie lumina lumii ca și când nu ar fi...

Ci spune: „ucenicii sunt”, deoarece nu ai cum să fii ucenic, dar să nu fii „lumină”.

În vers. 16 citim: „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor”

Dar în ce constă această lumină?   ... Văzând faptele voastre bune - să slăvească pe Dumnezeu.

Nu noi producem „lumina”, ci o primim din alte surse și o reflectăm prin faptele noastre.

În Psalmul 119/105: „Cuvântul Tău este o candelă și o lumină pe cărarea mea”

Romani 9/1: Pavel scrie: „Cugetul meu luminat de Duhul Sfânt”

Aceștia sunt „furnizorii acreditați” de unde primim lumina. Noi suntem doar „lampa” care primește și apoi  răspândește lumina. Deși lumina din interiorul „lămpii” nu scade niciodată și rămâne la aceiași „parametri” ea este  împiedicată să fie răspândită din pricina „impurităților” care se depun pe „lampă” și ca atare este necesar o „curățire” permanentă a „impurităților” depuse.

Dacă cineva nu mai luminează așa cum ar trebui este posibil să se datoreze unui „contact imperfect”

Iar dacă nu mai luminează de fel, înseamnă că este ruptă legătura cu „furnizorii”

Cu toată străduința ucenicilor „de a fi lumină”, oamenii nu se întorc din faptele lor rele la Dumnezeu care nu obosește iertând. Care să fie cauza?

Este necesară o „lumină specială” venită direct de sus.

Exemplu: Deși Saul văzuse „viața” unor sfinți pe care el îi prigonea,  nu a fost „mișcat” de atitudinea lor. Până când, în una din zile fiind pe drum a venit o „lumină direct din cer”.

A fost ziua convertirii , a fost ziua strămutării de sub „puterea întunericului” în Împărăția Fiul dragostei Lui (Colos. 1/13)

Așa că Pavel este motivat să scrie:

„Odinioară, eram  în întuneric, dar acum suntem  lumină cu Domnul”. (Efes. 5/8) Iar mintea noastră nu mai este întunecată și nu mai suntem străini de viața cu Dumnezeu. (Efes. 4/4)

Tot în acest sens, apostolul îi îndeamnă și pe alții să se bucure de acestă lumină, și să rămână în ea, umblând ca niște copii ai luminii. (Efes. 5/8b)

Iar cei ce nu a fost luminați pe deplin, el se roagă pentru ei și spune:

„Dumnezeul nostru să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea lui și să vă lumineze ochii inimii”...

 Ce este lumina?

Ea constă în orice bunătate, în neprihănire și adevăr (Efes. 5/9)

Aceste „virtuții” sunt cele mai bune dovezi că suntem în „lumină”.

Cântarea ne îndeamnă:     / O lumină poți să fii /  Ca stelele poți străluci .

                                      / Răspândind în jurul tău / Lumină de la Dumnezeu.

Este necesar să strălucim ca niște lumini în lume. Pentru că Dumnezeu  a zis:

„Să fie lumină!”...