„.. să deosebiți bine...”

„Mă bucur că sunt o făptură atât de minunată. ”- afirmă psalmistul cu deplină convingere. Nimic nu se compară cu omul, deoarece el a fost creat diferit de celelalte viețuitoare. Creatorul ne-a creat cu discernământ. Avem (sau ar trebui să avem) capacitate de discernere, fiind o binecuvântare pentru fiecare om. Aceasta ne este de folos să deosebim: între cald și rece, între urât și frumos, între înalt și scund, curat sau murdar, sau diferite culori din mediul înconjurător. Apoi dacă ar fi să vorbim de cerul gurii și limba ce pot să facă deosebirea între bun și rău, între dulce și amar, între sărat și nesărat ș. a. m. d. (Iov 34/3)

Oare nu tot astfel ar trebui să stea lucrurile și în plan spiritual? Tocmai aceasta a fost constatarea Mântuitorului în raport cu religioșii vremii. Se pricepeau în deosebirea lucrurilor pământești, dar nu se pricepeau în deosebirea celor cerești. Au fost mustrați pentru această nepricepere: „Fățarnicilor, fața cerului știți să o deosebiți și semnele vremurilor nu puteți să le deosebiți?” (Matei 16/3b)

Ce ni se cere să deosebim în domeniul spiritual?

„... să deosebim bine voia lui Dumnezeu, cea bună plăcută și desăvârșită.” (Rom. 12/2) În contrast fiind voia noastră, sau voia oamenilor, sau și mai rău, voia diavolului ce ni se pare de multe ori că se potrivește atât de bine cu voia lui Dumnezeu, fără să ne dăm seama că ne-am înșelat. Deși ne-am obișnuit să spunem: ”Doamne, facă-se voia Ta” este dificil în anumite împrejurări să cunoaștem care este voia Domnului. Pentru a ști cu exactitate, unii aleargă la văzători. Toți am merge dacă n-am ști că cei plecați au revenit de cele mai multe ori mai încurcați, interesați să știe care este voia Domnului, în căsătorie, în dispute financiare, în călătorii, în diferite tranzacții funciare și imobiliare, vânzări sau cumpărări. Un „dumnezeu” al afacerilor în gândirea multora. Încurcătura s-a datorat și faptului că „socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la văzător”. Însă este specificat care este cerința lui Dumnezeu pentru a putea face deosebirea: „Să vă înnoiți în duhul minții voastre... ” Numai o minte înnoită în care locuiește Cuvântul lui Dumnezeu poate realiza lucrul acesta. Totul pornește de la felul în care gândim. Tocmai de aceea ni se cere „... să nu mai trăim cum trăiesc păgânii, în deșărtăciunea gândurilor, având mintea întunecată, străini de viața cu Dumnezeu”. (Efes. 4/17/, 18) O minte întunecată nu are nimic comun cu înnoirea, iar înnoirea nu se poate face decât după ce a fost luminată de Duhul Sfânt, prin Cuvântul Evangheliei (Rom 9/1) Dovada că mintea a fost luminată rezultă din felul de gândire... „Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor ca orice sabie cu două tăișuri, pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțurile și gândurile inimii. ” (Evrei 4/12) Este necesar o linie de demarcație clară, între firesc și duhovnicesc, ce numai Cuvântul o poate face. Apostolul Pavel insistă: „... nu fiți nepricepuți și înțelegeți care este voia Domnului.” (Efes. 5/17) „Priceperea” este cheia ce deschide mintea pentru a înțelege voia Domnului, dar nu priceperea pământească, ci pricepere duhovnicească. (Luca 24/45) În acest sens apostolul s-a rugat personal pentru biserica din Colose: „ De aceea și noi, de când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi și să cerem să vă umpleți de cunoștința voii Sale, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească.” (Col. 1/9) Ni se cere să deosebim bine „lucrurile alese” Fil. 1/10 (faptele bune - în contrast cu cele rele) pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte ca noi să umblăm în ele. Efes. 2/10. Această alegere numai o inimă aleasă o poate face, pe baza cercetării Scripturii în fiecare zi. „Iudeii din Berea aveau o inimă aleasă. Au primit cuvântul cu toată râvna și cercetau Scripturile în fiecare zi, să vadă dacă ce li se spunea, era așa.” (Fapte 17/11) Tocmai aceasta recomandă și apostolul Pavel: „Cercetați ce este plăcut Domnului.” Domeniul cercetării este deosebit de vast și înseamnă muncă în scopul cunoașterii. Dar tocmai cunoașterea face deosebirea...

Așadar: suntem noi capabili să deosebim învățătura sănătoasă - promovată de un învățător „sănătos în credință” de o erezie? Sau vedeniile adevărate de cele închipuite? Dar prorociile adevărate de cele false? Ținând seama și de faptul că nu-s puține... Le deosebim, sau le amestecăm? Având în vedere că viața noastră este în preajma duhurilor rele ce ne dau târcoale, am dorit noi ca Duhul Sfânt să ne dăruiască darul deosebirii duhurilor atât de necesar pentru a ști de ce duh suntem însuflețiți întâi noi și apoi alții? Chiar ni se cere: „Preaiubiților să nu dați crezare oricărui duh, ci să cercetați duhurile!"_~ Din moment ce ni se cere să cercetăm duhurile, care este baza cercetării și cum am putea să le deosebim fără acest dar?

Dar ce este darul deosebirii duhurilor?

Combinația dintre darul înțelepciunii și darul cunoștinței, rezultă darul deosebirii duhurilor. Este bine de știut că pentru a nu putea face deosebirea, diavolul aduce falsul atât de aproape de original încât deosebirea este imposibilă. El se transformă în înger de lumină. Dumnezeu este lumină. Diavolul lumină. Cum vei face deosebirea între două lumini? Și ca să exemplificăm practic aruncăm o privire la mesajul vrăjitoarei din Filipi la adresa lui Pavel și Sila: „Oamenii aceștia sunt robii Dumnezeului Prea Înalt și ei vă vestesc calea mântuirii.” Un adevăr curat ce n-ar părea la prima vedere să fie promovat de un duh rău. Dar oare aveau nevoie slujitorii Domnului de acest spot publicitar introdus în mijlocul predicilor? De unde o fi cunoscut ei că nu e o descoperire venită prin Duhul lui Dumnezeu? „Judecata ce s-a deprins prin întrebuințare să deosebească binele de rău.” - face diferența... (Evrei 5/14) În acest mod facem deosebirea...

Dar dacă nu le deosebim și le amestecăm? E vai... „Vai de cei ce numesc răul bine, și binele rău. Care spun că întunericul este lumină și lumina întuneric. Care dau amărăciunea în loc de dulceață și dulceață în loc de amărăciune!” (Isaia 5/20) Apostolul Pavel constată că adunarea din Corint nu făcea deosebirea în ce privește Sfânta Cină. Care să fi fost cauza? Nu aveau ei „judecată”? Cu siguranță aveau, dar nu era judecata unor oameni mari, ci a unor „prunci în Hristos”... Deși corintenii (grecii) erau în căutarea înțelepciunii, apostolul observă că ea era una firească specifică veacului în care trăiau. (1Cor. 2/6) Această înțelepciune nu te poate ajuta să faci deosebire în domeniul spiritual, ci doar în cel material. Așa că apostolul este preocupat și chiar se roagă pentru înțelepciune ce vine din Duhul lui Dumnezeu: „Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui... ” (Efes. 1/17)

Dacă nu reușim să o dobândim, este bine să ne lăsăm învățați de cei ce au intrat în posesia ei. În Ezec. 44/23 citim astfel: „Vor învăța pe poporul Meu să deosebească ce este sfânt de ce nu este sfânt și vor arăta deosebirea dintre ce este necurat și ce este curat.” Doar prin învățare omul capătă știință. De aceea Isus a trimis pe apostoli să facă ucenici și nu doar atât: "... și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit Eu." Toți pasagerii ce călătoresc cu mașina văd semnele de circulație de pe marginea drumului, dar numai cei ce au învățat legislația rutieră îi cunosc semnificația. Pentru toți ceilalți semnele de circulație sunt doar niște table puse pe un stâlp lipsite de importanță.

În cuvântul de avertizare asupra pericolului ce survine datorită lipsei de deosebire din biserica din Corint apostolul îndeamnă la cercetare de sine: „Fiecare să se cerceteze pe sine însuși... ” Numai că cercetarea devine dificilă datorită faptului că inima are foarte multe ascunzișuri. Ea nu-ți va spune adevărul deoarece este nespus de rea și înșelătoare. Oamenii sunt înșelați de propria inimă. Tocmai de aceea David a cerut cercetarea lui Dumnezeu pentru propria sa inimă.

Da, diavolul face lucrările sale identice cu lucrările Domnului ca omul să nu le poată distinge. Așa a procedat vrăjitorii lui Faraon în Egipt pentru a contracara minunile făcute de Moise. Și au reușit... Ei au făcut același tip de minuni, nu le-au schimbat. Revenind la biserica din Corint, ni se spune că ei stăteau la Masa Domnului. Pe ea nu era așezată „o pâine” frântă ca simbol a trupului lui Hristos, ci era o masă garnisită cu diferite bunătăți și băuturi specifice oamenilor bogați. Era tot o masă... Nici o deosebire... Mâncau, beau, după care plecau pentru a lăsa loc celor săraci să mănânce resturile rămase pe masă. Apostolul consideră această practică un dispreț față de biserica lui Dumnezeu. Tot în biserica din Corint mai era o „masă” pe lângă ce ar fi trebuit să fie Masa Domnului - numită masa dracilor. În ce constă aceasta? Mâncarea de la această masă provenea de la jertfele din templele păgâne. Era închinată unei zeități specifice templului ce o adorau. Această practică era (este) interzisă pentru un creștin. Este identică cu masa (praznicul) ce are loc la un anumit număr de zile și închinată sufletului unei persoane decedate. Să ne reamintim că Daniel ajuns rob în Babilon la curtea împăratului Nebucadnețar, a refuzat să se spurce cu bucatele de la masa împăratului. Dar cum ar fi putut bucatele să-l spurce, doar nu erau luate de la container? Bucatele servite la masa împăratului erau închinate unui idol adorat de babilonieni (Tamuz) Dacă Daniel n-ar fi știut, putea mânca fără să-l osândească cugetul...

Ignorarea deosebirii dintre ce este sfânt și ce nu este sfânt, atrage după sine judecata și pedeapsa lui Dumnezeu. Ex: „În cheful vinului împăratul a poruncit să aducă vasele de aur și de argint pe care le luase tatăl său din Templu de la Ierusalim ca să bea cu el împăratul și mai marii lui, nevestele și țiitoarele lui.” (Daniel 5/1-5) Sentința lui Dumnezeu n-a întârziat să apară. Dar de ce a intervenit Dumnezeu cu pedeapsa? Din pricina vaselor ce au fost pângărite bând din ele și lăudând dumnezei străini, când de fapt ele erau sfințite și doar preoții din Templu aveau dreptul să bea din ele. Dar se poate și mai rău: „Au pus chivotul Domnului într-un car nou și l-au ridicat din casa lui Abinadab. Uza și Ahio cârmuiau carul. Când au ajuns în aria lui Nacon, Uza a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu și l-a apucat, pentru că erau să-l răstoarne boii. Domnul s-a aprins de mânie împotriva lui Uza și l-a lovit pe loc murind pe loc pentru păcatul lui, acolo lângă chivotul Domnului.” (2Sam. 6/3-7)

Dar care a fost păcatul lui Uza pentru care a fost pedepsit cu moartea? Chivotul Domnului deși era o ladă de lemn, trebuia privit ca ceva sacru și nu putea fi transportat decât de preoți pe umeri după ce s-au sfințit și nu în car. Orice atingere neîndreptățită era pedepsită.

Înțeleg de aici câtă seriozitate ni se cere fiecăruia atunci când avem a face cu lucrurile sfinte și cerința de a le deosebi. Poate nu te-ai gândit niciodată la asta, tratându-le la întâmplare, iar viața ta a fost un amestec de bun și rău, numind răul- bine, iar binele-rău.

Ce este de făcut? Rugăciune: „Tată bun din ceruri. Tu știi că vreau să Te slujesc cu sinceritate și nu la întâmplare. Tu ai cruțat viața ninivenilor pentru că nu știau să deosebească stânga de dreapta. Îți mulțumesc că datorită îndurării Tale nici pe mine nu m-ai pedepsit deși poate meritam, dar doresc și de aceea te rog, de astăzi înainte să-mi înnoiești inima și să-mi dai pricepere duhovnicească să înțeleg bine care este voia Ta cea bună, plăcută și desăvârșită. Te-am rugat în Numele Fiului Tău iubit. Amin!”

Fiți binecuvântați!