Rezilienţa sau Rezistenţa la şocurile vieţii (I) Luca 7.11-23, 2 Tesaloniceni 1.4

Categorie: Studiu biblic

„În ziua următoare, Isus Se ducea într-o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi norod mult.

Când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al maicii lui, care era văduvă ; şi cu ea erau o mulţime de oameni din cetate. Domnului, când a văzut-o, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis : „Nu plânge !”

Apoi S-a apropiat şi S-a atins de raclă. Cei ce o duceau s-au oprit. El a zis : „Tinerelule, scoală-te, îţi spun !” Mortul a şezut în capul oaselor şi a început să vorbească. Isus l-a dat înapoi maicii lui. Toţi au fost cuprinşi de frică, slăveau pe Dumnezeu şi ziceau :

„Un mare proroc S-a ridicat între noi; şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.” Vestea aceasta despre Isus s-a răspândit în toată Iudeea şi prin toate împrejurimile.

Ucenicii lui Ioan au dat de ştire învăţătorului lor despre toate aceste lucruri. Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi şi i-a trimis la Isus să-L întrebe : „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul ?”

Aceştia, când s-au înfăţişat înaintea lui Isus, I-au zis : „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm : „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul ?”

Chiar în clipa aceea, Isus a vindecat pe mulţi de boli, de chinuri, de duhuri rele, şi multor orbi le-a dăruit vederea. Şi, drept răspuns, le-a zis :

„Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit : orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire”. (Luca 7 : 11 – 23)

Apostolul Pavel scria : „De aceea ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia [gr. hypomonēs, rezistenţa, suportarea] şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile pe care le suferiţi [gr. anechesthe]”. (2 Tesaloniceni 1 : 4)

Un proverb spune că :

„Nu e tare cel ce dă, e tare cel ce ţine”!

Creştinii din Tesalonic, aveau ceea ce noi numim tărie de caracter ! Erau făcuţi din fier … nu din plastilină !

Întrebarea este : De unde vine această putere interioară, care este mai tare decât presiunea exterioară care se abate asupra omului, la un moment dat ?

În limbajul tehnologic, avem un cuvânt care poate explica ce sens are a fi statornic în suferinţă. Acesta este rezilienţa : „Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările prin șoc …  proprietate a unui metal sau aliaj de a rezista la șocuri” (Dex).

Creştinul care are rezilienţa, nu se deformează, în urma şocurilor vieţii, ci se reformează, îşi revine la voia Lui Dumnezeu pentru el, dacă s-a îndepărtat de Dumnezeu până la momentul respectiv !

Ce înseamnă a fi statornic ? Doar a suporta ceva fiindcă nu am de ales, numai a suferi şi pacostea respectivă, sau este cu totul altceva ? A fi statornic înseamnă a nu ceda, (în special din punct de vedere psihic), la presiunile exterioare, a nu mă lăsa transformat în interior de ceea ce mi se întâmplă în exterior !

Aceasta înseamnă şi să nu reacţionezi la provocări, într-un mod firesc, ci într-un mod duhovnicesc ! Creştinul are cel puţin două feluri de teste : încercările şi ispitele.

Din Biblie vom lua două exemple :

un exemplu de ispitire care a venit, ca urmare a alegerii greşite / a păcătuirii, îl avem în viaţa lui David în ceea ce i s-a întâmplat cu Şimei !

un exemplu de testare a credinţei, în viaţa lui Ioan Botezătorul, (atunci când era închis pe nedrept, din punctul lui de vedere şi probabil că pe drept, din punctul de vedere al lui Irod).

„David ajunsese până la Bahurim [4. Cel mai bun războinic, Viteaz]. Şi de acolo a ieşit un om din familia şi din casa lui Saul, numit Şimei [înseamnă şi : „El (Dumnezeu) a ascultat, a auzit, Cel care ascultă”], fiul lui Ghera [1. Oaspete, Pribegie. 2. Duşmănie, Agitare, Combatere].

El înainta blestemând şi a aruncat cu pietre după David şi după toţi slujitorii împăratului David, în timp ce tot poporul şi toţi vitejii stăteau la dreapta şi la stânga împăratului. Şimei vorbea astfel când blestema :

„Du-te, du-te, om al sângelui, om rău ! Domnul face să cadă asupra ta pedeapsa pentru tot sângele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ai luat, şi Domnul a dat împărăţia în mâinile fiului tău Absalom ; şi iată-te nenorocit, căci eşti un om al sângelui !”

Atunci Abişai, fiul Ţeruiei, a zis împăratului : „Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu, împăratul ? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.” Dar împăratul a zis : „Ce aveţi voi cu mine, fiii Ţeruiei ? Dacă blestemă, înseamnă că Domnul i-a zis : „Blestemă pe David !” Cine-i va zice, dar : „Pentru ce faci aşa ?” Şi David a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi :

„Iată că fiul meu, care a ieşit din trupul meu, vrea să-mi ia viaţa ; cu cât mai mult beniamitul acesta ! Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a zis. Poate că

Domnul Se va uita la necazul meu

şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi.”

David şi oamenii lui şi-au văzut de drum. Şimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, şi mergând blestema, arunca cu pietre împotriva lui şi vântura praf. Împăratul şi tot poporul care era cu el au ajuns la Aiefim [înseamnă : Ostenit, (Epuizat) …], şi acolo s-au odihnit”. (II Samuel 16 : 5 – 14)

David ştia ce i s-a spus :

„Pentru ce, dar,

ai dispreţuit tu cuvântul Domnului, făcând ce este rău înaintea Lui ? Ai lovit cu sabia pe Urie, hetitul ; ai luat de nevastă pe nevasta sa, şi pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon. Acum, niciodată nu se va depărta sabia din casa ta, pentru că

M-ai dispreţuit şi pentru că ai luat de nevastă pe nevasta lui Urie, hetitul”. (II Samuel 12 : 9 – 10)

A dispreţui Cuvântul Lui Dumnezeu … înseamnă a-L dispreţui pe Dumnezeu !

Domnul Isus a enunţat un principiu, atunci când i-a poruncit lui Petru : „Pune-ţi sabia la locul ei ; căci toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri”. (Matei 26 : 52)

În Apocalipsa 2 : 16 este scris : „Pocăieşte-te, dar. Altfel, voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele”. David a folosit şi sabia gurii, pentru a pune la cale uciderea lui Urie, de o astfel de sabie, a avut parte prin Şimei.

Dar de fapt, în acea împrejurare, Şimei constituia o minoritate, având în vedere faptul că David era înconjurat de vitejii lui, (a se vedea I Cronici 11 : 10 – 26, pentru a înţelege ce puteau face ei) !

Cei care au citit Biblia ştiu de ce au fost vitejii în stare să facă, atunci când se aflau în împrejurări extreme … aşa că pentru oricare din ei, Şimei era o floare la ureche !

De fapt nu aveau cu cine să se pună, analizând lucrurile la rece, deşi provocările pe care el li le adresa, erau la limita impertinenţei josnice !

Din exprimarea pe care a avut-o Abişai, este clar că el s-a aprins … când a auzit cuvintele lui Şimei ! În Proverbe 20 : 3, Solomon poate se gândea la această întâmplare când a scris că :

„Este o cinste pentru om să se ferească de certuri ; dar orice nebun se lasă stăpânit de aprindere”. Oricărui om firesc i-ar fi crescut tensiunea văzând şi auzind, ce făcea acolo Şimei care era trimisul celui rău !

David însă nu s-a folosit nici de puterea fizică, (armată) pe care o avea la dispoziţie, nu a apelat nici la dreptatea omenească … ci la cea Divină ! Din cuvintele lui reiese faptul că el ÎL recunoştea pe Dumnezeu, în toate căile lui …

Un om înţelept nu se uită la ce i se întâmplă, ci la de ce ! Nu răspunde la provocările demonice care vin prin supuşii celui rău ! El ştie că există şi o limită a batjocurii care i se face dar şi faptul că va veni şi o zi a dreptăţii lui Dumnezeu !

Suferiţi pedeapsa. Ea vine cu un scop precis ! Aşa a făcut David … nu şi-a făcut dreptate atunci când a fost atacat de Şimei … iar Şimei are fraţi care trăiesc şi la ora actuală ! La fel este însă şi în cazul lui David … şi el are fraţi trăitori în 2015 !

Şi un citat interesant : „În viaţă, cel mai bun sfat ţi-l dă frizerul : „Ţine capul sus !”

Sursa: CEZAREEA