Relația cu Trinitatea: „Rugați-vă prin Duhul Sfânt”!

Deși sunt dovezi imposibil de contestat, nu toate religiile acceptă divinitatea formată din trei persoane: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. Studiul de față nu este preocupat de aducerea dovezilor, ci analizează relația omului cu Trinitatea.

Dumnezeu Tatăl stă pe scaunul de domnie. La dreapta Sa, stă Fiul Său al cărui nume nu este cunoscut. (Apoc. 3/12) Este atât de necuprins încât ni se spune: „Cerul este scaunul Meu de domnie, iar pământul este așternutul picioarelor Mele.”(Isaia 65/1) În jurul Scaunului Său de domnie se găsesc patru făpturi vii a căror descriere este imposibil de făcut de mintea omenească. Ele au rolul de a proclama fără încetare sfințenia lui Dumnezeu, cât și de a „direcționa” slava, cinstea și mulțumirea, către Cel ce stă pe scaunul de domnie. Apoi 24 de bătrâni încununați, împreună cu îngerii ce formează oștirea Cerului, înconjoară scaunul de domnie aducându-i laudă și închinare.

Este bine de știut: Dumnezeu nu are contact direct cu oamenii, decât în cazuri de excepție (Gen. 18/21) și nici n-a fost văzut vreodată de făptura omenească, totuși unii oameni au avut posibilitatea să audă glasul Său. În perioada vechi testamentară relația omului cu Dumnezeu era întreținută prin intermediul îngerilor, ce sunt „duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea.” (Evrei 1/14) În contact cu oamenii ei luau o înfățișare umană: „... o scară era rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. Îngerii Lui Dumnezeu se urcau și coborau pe scara aceea.” (Gen. 28/12) Slava lui Dumnezeu a fost reprezentanta pentru Templu de la Ierusalim.

Totuși, din cauza ruperii legăturii dintre El (Creatorul) și făptura mâinii Sale - omul; Dumnezeu a hotărât să coboare pe pământ în persoana Fiului Său pentru o scurtă perioadă de timp. Spunem că „Dumnezeu a coborât” pe baza mărturisirii Fiului Său: „ Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cuvintele pe care vi le-am spus Eu, nu sunt ale Mele, ci sunt ale Tatălui ce locuiește în Mine... ” (Ioan 14/9,10) Scopul Său a fost de a reface legătura printr-un nou legământ „parafat” cu sângele propriului Său Fiu. La încheierea misiunii s-a rugat Tatălui cerând: „Și acum, Tată, proslăvește-Mă la Tine însuți, cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea.” (Ioan 17/5) El s-a înălțat la Cer, și-a reocupat locul la dreapta Tatălui, dar a făgăduit că „... va veni din nou în același fel cum a fost văzut mergând la cer.” (Fapte 1/11) Cuvântul folosit adesea la slujbele de închinare: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.” - nu mai este de actualitate. El a fost valabil câtă vreme Fiul a fost pe pământ. Înainte de plecare, Isus a „confirmat”: „... am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat s-o fac”. (Ioan 17/4) „S-a isprăvit.” Revenit la dreapta Tatălui, El mijlocește pentru noi. Nu urcă și coboară ori de câte ori este chemat, (așa cum se spune de obicei) ci „... se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci să aducă mântuire celor ce-L așteaptă.” (Evrei 9/28)

Înainte de a se înălța la cer, El le-a vorbit ucenicilor Săi că nu-i va lăsa „orfani” (singuri) deoarece El va trimite un alt „reprezentant” (ambasador) a cerului în persoana Duhului Sfânt. Expresia „voi trimite” scoate în evidență faptul că Fiul lui Dumnezeu este mai mare decât Duhul Sfânt. De regulă, numai un superior face trimiteri. Tot astfel, Fiul a fost trimis de către Dumnezeu Tatăl. Însuși Fiul a recunoscut: „Tatăl este mai mare decât Mine”. (Ioan 14/28) Mai mult, la vremea sfârșitului „... chiar și Fiul se va supune, Celui ce i-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți.” (1Cor. 15/28) Așadar, există și în Trinitate o anumită ordine ierarhică: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. (1Cor. 11/3) În persoana Duhului Sfânt este „încorporat” Duhul lui Dumnezeu Tatăl, cât și Duhul lui Hristos. Tocmai de aceea în multe texte biblice, apare expresia „Duhul lui Dumnezeu”, sau: Duhul lui Hristos în loc de Duhul Sfânt (Rom. 8/9 și 1Petru 1/11). În persoana Fiului era încorporat Duhul Sfânt ( Matei 12/28) cât și Duhul Tatălui ( Ioan 14/10)„... Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine.” Tocmai de aceea ni se spune că există un singur Dumnezeu.

Foarte împortant de reținut: Relația omului cu Dumnezeu Tatăl este intermediată de Duhul Sfânt sub toate aspectele. Împuternicirea Duhului Sfânt ca trimisul Cerului, este de ai convinge pe oameni că sunt păcătoși, oferindu-le harul de a se mântui prin credință, ca dar a lui Dumnezeu. Și nu doar atât: Duhul Sfânt este aducător de lumină (Rom. 9/1) schimbă (înnoiește) viața păcătosului, (Tit 3/5) călăuzește (Rom. 8/14) mijlocește (Rom. 8/26) rodește (Gal. 5/22) sfințește (1Petru 1/2) învață (1Cor. 2/13)

În ce privește rugăciunea, Duhul Sfânt are o contribuție vitală în viața unui creștin. Fără El ești „deconectat de centrală”, dar din păcate faptul acesta este mai puțin cunoscut. Asfel se explică că în mediul carismatic, cât și în cel penticostal (fără să generalizez) accentul este pus pe latura fonică. Adică: strigăte cât mai mari, pentru a fi auzite de Dumnezeu. Imaginați-vă câtă lipsă de cunoaștere! Oamenii îl subestimează pe Dumnezeu ca și când iar fi slăbit auzul, iar El respinge acest concept: „Ți-ai închipuit că Eu sunt ca tine.” (Ps. 50/ 21) Dacă am cerceta Cuvântul lui Dumnezeu și l-am crede cu adevărat, percepția noastră față de Dumnezeu s-ar schimba în mod radical. Psalmistul rostește un adevăr imposibil de trecut cu vederea: „Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă și Tu îl cunoști în totul.” (Ps 139/4) Isus i-a învățat pe ucenicii Săi cum să se roage și a început astfel: „Tatăl nostru... ” Rugăciunea este adresată ca de la „fiu la tată” Oare ce-ai gândi ca tată, dacă fiul tău ar veni la tine în una din zile să-ți ceară ceva și ar începe să dea din mâini și să strige haotic, deși tu ești lângă el? Sigur ai gândi: E o problemă cu copilul meu...

Foarte mulți credincioși când se roagă și-L imaginează pe Dumnezeu stând pe scaunul de domnie, iar ei trebuie să se roage în așa fel încât rugăciunile lor să ajungă până la El. Ba încă unii și fața o îndreaptă în sus să fie siguri că sunt auziți, fără să țină cont că în învățătura nou testamentară cerința este clară: „Rugați-vă prin Duhul Sfânt”! (Iuda/v 20) Dar ce înseamnă să mă rog prin Duhul Sfânt? Simplu... Prin intermediul Său. El este purtătorul rugăciunilor noastre. Noi suntem slabi și nu știm ce să spunem în rugăciune, sau cerem cu gând rău, să risipim și ca atare El este nevoit să completeze, să retușeze și apoi să mijlocească pentru nevoile noastre, pentru că nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar lucrurile nu se opresc aici, deoarece ni se spune că Duhul Sfânt suspină din pricina rugăciunilor noastre. (Rom. 8/26,27) Te-ai gândit măcar o dată la aceasta? Tu te rogi și El suspină. Noi știm că suspinul însoțește plânsul. Da, plânge când aude rugăciunile noastre care dovedesc că nu i se mai dă importanța cuvenită. După 20-30 de ani, de la botezul cu Duhul Sfânt, unii folosesc mereu aceeași rugăciune clasică: „Doamne, trimite pe Duhul Sfânt să ne cerceteze inimile!” De unde ar trebui să vină? Noi știm că El locuiește este în duhul nostru. (Rom. 8/9) Tu ai uitat de El și te rogi formal să vină din altă parte? Noi suntem templul Duhului Sfânt. (1Cor. 3/16) Așa că rugăciunile noastre ar trebui îndreptate spre interior și nu spre exterior. Tocmai de aceea Tatăl dorește ca închinătorii adevărați să se închine în duh și adevăr, deoarece duhul (mintea) este „locația” unde locuiește Duhul Sfânt. Rugăciunile făcute în duhul omului sunt preluate, „îmbunătățite” și chiar modificate de Duhul Sfânt, apoi trimise către Dumnezeu Tatăl. O colaborare perfectă mai performantă decât a unui unui satelit de comunicare. Aceasta ne ajută să înțelegem de ce este posibilă rugăciunea „în orice loc” - fie și în public între oameni ce nu-L cunosc pe Dumnezeu. Pentru că poate fi făcută chiar și cu cu gândul...

Mi-e teamă că mulți n-au înțeles din pricina „fixului” ce îi caracterizează pe mulți creștini și la care nu vor putea să renunțe toată viața sub pretextul: „eu așa am primit”. Ni se spune: „ce a crescut strâmb, nu mai poate fi îndreptat”. Și eu cred, așa este, dar ar trebui măcar să ținem cont de manifestare atunci când te găsești în public: Dacă rugăciunea mea zgomotoasă se ridică mai presus decât a celorlalți vrând în acest fel să mă evidențiez, fiind o pricină de păcătuire pentru alții, trebuie să mă adaptez. Sunt în public și voi avea o manifestare cu bun simț... Rugăciune nu înseamnă gălăgie. Rugăciunea fierbinte nu are nici o legătură cu intensitatea, ea fiind rezultatul unei inimi în care „făcliile sunt aprinse” de Duhul Sfânt. (Luca 12/35) Casa lui Dumnezeu, nu-i casa noastră. Acasă... faci ce vrei și cum vrei - bineînțeles dacă ești singur. Este posibil să pretinzi: „Eu sunt liber să mă rog cum vreau... ” Da, însă Cuvântul te avertizează: „Luați seama ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi.”(1Cor 8/9)

Apostolul Pavel, adept al disciplinei bisericești a impus rânduiala în biserica din Corint în așa fel încât dacă intră un necredincios să nu zică că sunt nebuni. Înseamnă că și părerea altora contează, de aceea apostolul a dorit ca manifestarea lor să fie de așa manieră, încât să lase o impresie plăcută.

„Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, ... ci să fie omul ascuns a inimii, într-un duh blând și liniștit care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.” Da, un duh blând și liniștit în rugăciune, cât și în predicare este de mare preț. Și nu doar înaintea lui Dumnezeu, ci și înaintea oamenilor. Pentru cine cunoaște...

Fiți binecuvântați!