Regretul (Luca 23.32-49)

Categorie: Studiu biblic

„Împreună cu El duceau şi pe doi făcători de rele care trebuiau omorâţi împreună cu Isus. Când au ajuns la locul numit „Căpăţâna”, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele : unul la dreapta, şi altul la stânga.

Isus zicea : „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac !” Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi.

Norodul stătea acolo şi privea. Fruntaşii îşi băteau joc de Isus şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit ; să Se mântuiască pe Sine însuşi, dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.”

Ostaşii, de asemenea, îşi băteau joc de El ; se apropiau, Îi dădeau oţet şi-I ziceau : „Dacă eşti Tu Împăratul iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine însuţi !”

Deasupra Lui era scris cu slove greceşti, latineşti şi evreieşti : „Acesta este Împăratul iudeilor.” Unul din tâlharii răstigniţi Îl batjocorea şi zicea :

„Nu eşti Tu Hristosul ? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi !” Dar celălalt l-a înfruntat şi i-a zis :

„Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă ? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre ; dar Omul acesta n-a făcut niciun rău.” Şi a zis lui Isus : „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta !”

Isus a răspuns : „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.”

Era cam pe la ceasul al şaselea. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea. Soarele s-a întunecat, şi perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc.

Isus a strigat cu glas tare : „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul !” Şi, când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul.

Sutaşul, când a văzut ce se întâmplase, a slăvit pe Dumnezeu şi a zis : „Cu adevărat, Omul acesta era neprihănit !”  Şi tot norodul care venise la priveliştea aceea, când a văzut cele întâmplate, s-a întors bătându-se în piept.

Toţi cunoscuţii lui Isus şi femeile care-L însoţiseră din Galileea stăteau departe şi se uitau la cele ce se petreceau”. (Luca 23 : 32 – 49)

Trei gânduri despre zicere, răspuns şi strigare !

„Isus zicea … Isus a răspuns … Isus a strigat … ”. (Luca 23 : 34, 43 şi 46 – 47)

Indiferent de ceea ce I-au făcut, răspunsul Domnului a constat într-o atitudine de iertare. În plus, Domnul a arătat clar că este mulţumitor faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Isus nu S-a supărat, ci a ales să-l mulţumească şi pe tâlharul care, (cu puţin timp înainte) Îşi bătea joc de El !) 

Sutaşul în schimb, a avut ce regreta … când a realizat Cui I-a făcut rău : unui Om nevonovat, care a suferit, fiind condamnat pe nedrept !

Pentru a trăi (şi a putea muri) fără regrete, trebuie să trăiesc o viaţă de iertare, păstrând tot timpul în suflet o atitudine de mulţumire !

I. Iertarea trebuie să fie necondiţionată !

„Isus zicea : „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac !” Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi”. (Luca 23 : 34)

Indiferent de ce-mi face omul, îl iert. Aceasta este atitudinea credinciosului.

II. Mulţumirea

„Isus a răspuns : „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai”. (Luca 23 : 43)

Isus ştia când pleacă şi unde pleacă, şi se poate spune că până la capăt, Domnul Isus a avut o atitudine de mulţumire.

Aceasta s-a manifestat atât faţă de Dumnezeu (deşi în acele momente, EL era ţinta batjocurilor celor din jur), cât şi faţă de batjocoritori …

Tâlharul care îşi dorea un bine din partea Domnului Isus, l-a primit deşi (doar ceva mai devreme) era şi el tot în categoria batjocoritorilor.

Evanghelistul Matei în capitolul 27 : 44, a consemnat faptul că :

„Tâlharii care erau răstigniţi împreună cu El, Îi aruncau aceleaşi cuvinte de batjocură”.

În acest pasaj avem notate ultimele trei fraze spuse de Domnul Isus. Din toate se vede că EL nu a avut niciun resentiment, nici faţă de Dumnezeu, nici faţă de oameni !

III. Regretul

„Isus a strigat cu glas tare : „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul !” Şi, când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul.

Sutaşul, când a văzut ce se întâmplase, a slăvit pe Dumnezeu şi a zis : „Cu adevărat, Omul acesta era neprihănit !” (Luca 23 : 46 – 47)

Din aceste cuvinte răzbate regretul sutaşului. După deces Şi-a dat seama că Isus era fără păcat. Se poate să fi regretat comportarea avută faţă de Isus, datorită răului pe care l-a permis ostaşilor lui să I-L facă lui Isus :

• Ioan 19 : 1 – 3 „Atunci Pilat a luat pe Isus şi a pus să-L bată. Ostaşii au împletit o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură. Apoi, s-au apropiat de El şi ziceau : „Plecăciune, Împăratul iudeilor !” Şi-I dădeau palme”. Sutaşul era sub comanda lui Pilat, dar ce-a făcut era o nedreptate. Au bătut un om împotriva căruia nu s-a pronunţat sentinţa …
• În Matei 8 : 9, este descrisă atitudinea de supunere a unui sutaş, care I-a spus Domnului Isus : „Căci şi eu sunt om sub stăpânire ; am sub mine ostaşi, şi zic unuia : „Du-te !”, şi se duce ; altuia : „Vino !”, şi vine ; şi robului meu : „Fă cutare lucru !”, şi-l face”.
• Este clar că sutaşul roman a regretat supunerea necondiţionată, de care a dat dovadă faţă de superiorii lui, încălcându-şi astfel convingerile personale !

Sursa: CEZAREEA