text Studiu biblic

Purtarea într- un chip vrednic de chemarea lui Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Adrian Timișag

Există o expresie des întâlnită: suntem în școala lui Dumnezeu. Este un adevăr spus pe jumătate deoarece uităm să spunem că suntem și în școala vieții. Frecventăm două școli în același timp. Atunci când vei ajunge spre sfârșitul vieții vei trage linie și vei constata că nu ai învățat nimic în ele va fi cea mai mare dezamăgire. De regulă școala te înțelepțește și te maturizează. Constat însă o evidentă lipsă de maturitate, așa că ar fi mai corect să spunem că mulți sunt încă în „grădinița” lui Dumnezeu, iar pruncii ce au încă nevoie de lapte, nu au ajuns nici aici măcar. Dacă toți sunt la școală sau la grădiniță, prunci când au fost? Și dacă după ce te-ai convertit și botezat ai ajuns învățător la amvon, școala când ai frecventat-o? Sau e posibil și învățători fără școală? E posibil. Adică totul să fie umplut timpul cu ceva?

Studiul de față se adresează cu precădere elevilor ce trebuie să știe că viața spirituală a unui creștin ce activează în școala lui Dumnezeu este formată din partea teoretică și partea practică. Este posibil la teorie să avem doar note mari deoarece Învățătorul venit de sus ne-a îmbogățit cu multă cunoștință. Însă mai important decât nota la partea teoretică este nota la purtare. Ce ți-ar folosi să ai doar note de nouă și zece la toate obiectele, iar nota de la purtare să fie șapte? Ai fi considerat un elev problemă. Tocmai de aceea învățătura biblică pune purtarea în centrul atenției. În acest sens citim cerințele apostolului Pavel: „... să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o.” (Efes. 4/1) Să nu fiu înțeles greșit: este importantă și partea teoretică. Isus le-a cerut ucenicilor Săi: "... faceți ucenici... și învațați-i să păzească tot ce v-am poruncit Eu." La rândul său apostolul Pavel îi cere lui Timotei: "Dar dacă voi zăbovi să știi cum trebuie să te porți în Casa lui Dumnezeu... " Iar ca să știi, trebuie în mod obligatoriu să înveți. Așa că apostolul se dă exemplu demn de urmat: „Tu însă ai urmărit de aproape învățătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credința mea... ” (2Tim. 3/10) Iacov merge și el pe același principiu fiind în căutarea celor competenți (învățați): „Cine dintre voi este înțelept și priceput?" Să dovedească, dar nu cu teoria, ci „... să-și arate prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea înțelepciunii.” (Iacov 3/13) Apostolul Petru este preocupat de purtarea în familie și recomandă: „Tot astfel nevestelor fiți supuse bărbaților voștri pentru că dacă nu ascultă Cuvântul să fie câștigați prin purtarea nevestelor lor.” Însă lucrurile nu se opresc aici deoarece apostolul are o poruncă asemănătoare și pentru bărbați: „Bărbaților, purtați-vă și voi la rândul vostru cu înțelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab.” (1Petru 3/7)

Așadar, purtarea noastră trebuie să fie la nivelul chemării în toate domeniile vieții pentru a nu dezamăgi pe Cel ce ne-a chemat. Să nu spună Dumnezeu și de noi cum a spus de Saul: „Îmi pare rău că l-am chemat pe Vasilescu sau pe Moisescu... Să nu se ajungă aici. Este un privilegiu pentru noi să ne găsim printre „Frați sfinți ce aveți parte de chemarea cerească”. (Evrei 3 /1)

Însă chemarea divină își pierde menirea dacă nu ți-ai pus niciodată întrebarea care te ajută să-i cunoști rostul: La ce anume am fost chemat? Mai ales că El s-a folosit de numele tău, întrucât „El își cheamă oile pe nume” (Ioan 10/3) „Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului și a zis: „Moise, Moise. El a răspuns: Iată-mă.” (Exod. 3/4) Cum ar fi putut Saul să ignore chemarea când un glas din cer l-a strigat: „Saule, Saule”

Imaginați-vă acum un copil ce doarme în una din încăperile Templului împreună cu un preot în vârstă. În miez de noapte cineva îi strigă numele: „Samuele, Samuele” Ar fi fost îndreptățit să spună: Bătrânul acesta nu are somn și mă deranjează și pe mine. S-ar fi putut întoarce pe cealaltă parte și să-și continue somnul amânând pentru dimineața întâlnirea cu bătrânul. Dar nu. El a alergat la preot: „Iată-mă, căci mai chemat”? Dar ce luase foc ceva de trebuia să alerge prin casă? Era urgent? Câtă disponibilitate din partea unui copil! Era chemarea lui Dumnezeu. A fost învățat ca atunci când își va mai auzi numele să răspundă: „Vorbește Doamne, căci robul Tău ascultă.” Dumnezeu îți spune care a fost scopul chemării tale doar dacă ești interesat. Altfel nu.

Așa că în mintea fiecăruia trebuie să persiste întrebarea: Oare la ce anume am fost chemat? Dacă tot vorbim de chemare, imaginează-ți că ai primi o scrisoare prin care ai fi chemat la Administrația Financiară sau la Primărie sau la Poliție. Cu siguranță că te vei întreba neliniștit: oare de ce sunt chemat? Dar dacă ai parte de chemare cerească n-ar trebui să fii tot atât de neliniștit și să-ți pui aceeași întrebare?

O primă chemare de care au parte toți oamenii este:

Chemarea la mântuire.

Este o invitație generală deoarece „El voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului.” (1Tim. 2/4) Nu există predestinare. Invitația este valabilă pentru toți: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și vă voi da odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11/28) O invitație generoasă! Printre cei chemați cu siguranță te regăsești și tu deoarece împăratul a poruncit robilor săi să cheme la nuntă pe toți pe care îi va găsi și buni și răi. Cei ce au răspuns acestei invitații au avut parte de mântuire: „El ne-a mântuit dându-ne o chemare sfântă după hotărârea Lui... " (2Tim. 1/9) Dar ce este această „mântuire” la care suntem chemați? Este nunta Fiului de Împărat. Este o cină la care suntem invitați cu toții. Dacă le-ar fi cerut un lucru greu nu l-ar fi făcut, dar nici la masă nu sunt dispuși oamenii să vină?

Cei mai mulți refuză chemarea, însă unii o acceptă. Dacă Dumnezeu ne-ar chema doar la mântuire ar părea simplu. Chemarea la mântuire este totdeauna însoțită de o altă chemare numită:

Chemarea la sfințire.

„Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, chemați să fiți sfinți... ” (1Cor. 1/2)

Aceste două chemări nu pot fi separate. De regulă chemarea la mântuire este acceptată cu mai multă ușurință. Chemarea la sfințire este mai greu de acceptat mai ales că ea trebuie să acopere toate compartimentele vieții: „Fiți sfinți în toată purtarea voastră" - îndeamnă apostolul Petru. (1Petru 1/15)

Însă chemarea lui Dumnezeu nu se oprește aici. Fiecare „chemat la mântuire și sfințire" este:

Chemat la o slujbă.

Și dacă tot am vorbit că în inima fiecăruia ar trebui să persiste întrebarea legată de chemarea lui Dumnezeu, înseamnă că ar trebui să mai adăugăm o întrebare: la ce slujbă m-a chemat Dumnezeu?

„Sunt felurite slujbe, dar este același Domn.” (1 Cor. 12/5)

Indiferent de slujba fiecăruia apostolul Pavel îndeamnă: „Cine este chemat la o slujbă să se țină de slujba lui." (Rom. 12/7a)

Există și avertisment pentru cei ce fac slujba de mântuială: „Spune-i lui Arcip să-și împlinească bine slujba!"

De ce această responsabilitate pentru oricare din chemarea lui Dumnezeu?

Foarte important: În funcție de modul în care omul răspunde chemării Sale, va avea și el parte de răspunsul lui Dumnezeu la chemarea de a se implica în problemele sale.

Mai mult de atât: în funcție de răspunsul nostru la chemarea Sa vom avea parte de:

Ultima chemare: „Veniți binecuvântații Tatălui de moșteniți Împărătia ce v-a fost pregătită de la întemeierea lumii." (Matei 25/34)

Omul ce a refuzat chemarea lui Dumnezeu va avea parte de același refuz: „Doamne, Doamne, deschide-ne! El a răspuns: Adevărat vă spun că nu vă cunosc!" (Matei 25/12)

Să nu ajungem aici! E un avertisment:

„Mulți chemați, puțini aleși.”

Așa că este bine să ne întărim „chemarea și alegerea, căci dacă facem aceasta nu vom aluneca niciodată.” ( 2Petru 1/10)

Fiți binecuvântați!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Tabăra lui Dumnezeu trebuie să fie curată
Atât în trecut, cât și astăzi, tabăra lui Dumnezeu/Trupul lui Hristos trebuie să fie curat, pentru că acolo își are Domnul locuința. (El/Satan n-are nimic în Mine. Ioan 14:30; Dumnezeul tău, merge în... Citeste mai mult >>
„Voi zidi Biserica Mea”, și porțile morții nu o vor birui
La fel ca și într-o familie naturală, pentru a a ajunge la statura de om mare copiii trebuie să fie supuși părinților în toate lucrurile. (Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. 1 Petru... Citeste mai mult >>
Niciun mădular nu trăiește pentru sine
Biserica este văzută de Dumnezeu ca o familie, ca o școală de ucenici dar și ca un trup în care cei născuți din El sunt mădularele Trupului lui Hristos, fiind similar trupului omenesc, care știm cu to... Citeste mai mult >>
Cum crești în familia lui Dumnezeu
Sfânta Scriptură descrie Biserica lui Hristos ca fiind o familie, cu prunci, copii și părinți, unde trăim într-o legătură strânsă unii cu alții și creștem ca să ajungem să fim asemenea Domnului. (Vă s... Citeste mai mult >>
Ce înseamnă Biserica în Biblie
Pentru foarte mulți dintre noi, Biserica lui Hristos nu mai are menirea dată de Dumnezeu. Se poate observa ușor cum am preluat unii de la alții ideea că ceea ce este numită generic „Biserica” este loc... Citeste mai mult >>
Gesù è Dio
E vero che oggigiorno la figura di Gesù è riconosciuta a livello mondiale non solo dalle religioni cristiane ma dalla totalità della popolazione tuttavia non è altrettanto vero che si ha una giusta pe... Citeste mai mult >>
Isus îi Dumnezeu
Este adevărat că în ziua de astăzi figura lui Isus este recunoscută la nivel mondial nu doar de religiile creștine, ci de întreaga populație, însă nu este la fel de adevărat că există o percepție core... Citeste mai mult >>
Jesus Is God
Jesus Is GodIt is true that today the figure of Jesus is recognized worldwide not only by Christian religions but by the entirety of the population; however, it is not equally true that people have a... Citeste mai mult >>
Cum are loc nașterea din nou
Scriptura ne spune că pentru a vedea Împărăția Lui Dumnezeu și pentru a putea intra în Ea trebuie să ne naștem din nou din Dumnezeu. (Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumne... Citeste mai mult >>
„Să vă feriți de poftele (rele) a firii pământești ce se războiesc cu sufletul...!”
(Nu predicăm povești. Studiile nu se bazează pe basme. Totuși ne amintim de unele povești din copilărie menite să avertizeze asupra unor pericole și să îndemne copii la ascultare. În una din ele ni s... Citeste mai mult >>