text Studiu biblic

"Piatra sau Problema de nerezolvat I Învierea Domnului Isus ! [Matei 28.1-7]"

Categorie: Studiu biblic

 

Invierea Domnului Isus „La sfârşitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.

Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ ; căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit [gr. apekylisen. Gr. apokuliō înseamnă : a da la o parte, a rostogoli înapoi] piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.

Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi. Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor :  „Nu vă temeţi ; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus care a fost răstignit. Nu este aici ; a înviat, după cum zisese.

Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul ; şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi.  Iată că El merge înaintea voastră în Galileea ; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta”. (Matei 28 : 1 – 7)

 Pentru Dumnezeu nu există niciun obstacol în calea realizării planurilor Sale, iar credinciosul care-I face voia, va avea negreşit parte de intervenţiile supranaturale ale Lui Dumnezeu care-i va veni în ajutor, uneori în moduri total neaşteptate !

I. Piatra era o piedică de netrecut pentru oameni. Mormântul sigilat

În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele. Femeile ziceau una către alta : „Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului ?” Şi, când şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită”. (Marcu 16 : 2 – 4)

Ce să fac atunci când am probleme pe care nu le pot rezolva singur ? În Iov 5 : 8 – 9 este deja notat răspunsul :

Eu aş alerga la Dumnezeu, lui Dumnezeu I-aş spune necazul meu. El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr”.  Iar lista este mare … În Iov 42 : 2 scrie :

Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale”.

Iubeşte-L cu toată puterea … pe Cel ce are toată puterea :

Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta”. (Deuteronomul 6 : 5)

Un astfel de exemplu a fost Iosia. Despre el scrie că :

Înainte de Iosia, n-a fost niciun împărat care să se întoarcă la Domnul, ca el, din toată inima, din tot sufletul şi din toată puterea lui, întocmai după toată Legea lui Moise; şi chiar după el, n-a fost niciunul ca el”. (II Împăraţi 23 : 25) În Matei 28 : 18 scrie că : 

Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis : „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ”. 

II. Piatra nu avea nicio valoare (ca obstacol) pentru Christos cel înviat, (la fel nici uşile încuiate sau vreo altfel de piedică omenească)

După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă ; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă !” (Ioan 20 : 26)

O observaţie :

Piatra de la intrare nu era dată la o parte în momentul Învierii Domnului Isus, fiindcă nu era nevoie, ci a fost dată după aceea, pentru femei …

III. Piatra (orice obstacol omenesc) era / este un lucru neînsemnat pentru un înger

Îngerii :

„ … sunt … toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea ?” (Evrei 1 : 14) Ce slujbă a făcut îngerul în Ziua Învierii ?

Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ ; căci un înger al Domnului s-a coborât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut pe ea”. (Matei 28 : 2)

Interesant este că Îngerul (trimisul Lui), face numai ce i se cere :

Căci un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare şi tulbura apa. Şi cel dintâi care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut”. (Ioan 5 : 4)

[Deşi ar putea să producă şi un tsunami totuşi îngerii fac numai ce li se spune !]

Atunci când credinciosul face voia Lui Dumnezeu, EL în Harul Lui, îl va ajuta pe omul respectiv şi prin intermediul îngerilor / supranaturalului. Domnul Isus a promis (în Luca 12 : 8 – 9) :

Eu vă spun : pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu ; dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor va fi lepădat şi el înaintea îngerilor lui

sursa: https://www.cezareea.ro/

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Micul Catehism (1529)
Secțiunea 1. CELE ZECE PORUNCI. Așa cum capul familiei trebuie să le predea celor din casa sa într-un mod simplu. Prima Poruncă. Să nu ai alți Dumnezei. Ce înseamnă acesta? Noi trebuie să ne temem de... Citeste mai mult >>
Cel mai complex plan întocmit vreodată
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm mai mult sau mai puțin de această viață iar apoi, totul se termină la mormânt. Se pare că aceasta este tot ce viața ne p... Citeste mai mult >>
Fiecare să ia bine seama cum, pe ce și ce clădește în lucrare (1 Cor 3:10-15)
Fiecare să ia bine seama cum, pe ce și ce clădește în lucrare (1 Cor 3:10-15) 1 Cor 3:10. După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clăd... Citeste mai mult >>
Înțelepciunea lumii acesteia este nebunie (1 Cor 3:18-23)
Înțelepciunea lumii acesteia este nebunie (1 Cor 3:18-23) 1 Cor 3:18. Nimeni să nu se înşele: dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţel... Citeste mai mult >>
Diferența dintre slujrea adevărată și slujirea din interese (1 Cor 4:7-14)
Diferența dintre slujrea adevărată și slujirea din interese (1 Cor 4:7-14) 1 Cor 4:7. Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum... Citeste mai mult >>
Autoritatea în slujire, văzută și urmată, prin exemplu de slujire (1 Cor 11:1-16)
Autoritatea în slujire, văzută și urmată, prin exemplu de slujire (1 Cor 11:1-16) 1 Corinteni 11:1. Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos. 2. Vă laud că în toate privinţel... Citeste mai mult >>
Tabăra lui Dumnezeu trebuie să fie curată
Atât în trecut, cât și astăzi, tabăra lui Dumnezeu/Trupul lui Hristos trebuie să fie curat, pentru că acolo își are Domnul locuința. (El/Satan n-are nimic în Mine. Ioan 14:30; Dumnezeul tău, merge în... Citeste mai mult >>
„Voi zidi Biserica Mea”, și porțile morții nu o vor birui
La fel ca și într-o familie naturală, pentru a a ajunge la statura de om mare copiii trebuie să fie supuși părinților în toate lucrurile. (Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. 1 Petru... Citeste mai mult >>
Niciun mădular nu trăiește pentru sine
Biserica este văzută de Dumnezeu ca o familie, ca o școală de ucenici dar și ca un trup în care cei născuți din El sunt mădularele Trupului lui Hristos, fiind similar trupului omenesc, care știm cu to... Citeste mai mult >>
Cum crești în familia lui Dumnezeu
Sfânta Scriptură descrie Biserica lui Hristos ca fiind o familie, cu prunci, copii și părinți, unde trăim într-o legătură strânsă unii cu alții și creștem ca să ajungem să fim asemenea Domnului. (Vă s... Citeste mai mult >>