text Studiu biblic

Oameni şi mentalităţi [ Luca 15.11 I Luca 16.11 I Luca 16.19]

Categorie: Studiu biblic 

 

I. Mentalitatea

  • Un om bogat avea doi fii”. (Luca 15 : 11)
  • Un om bogat avea un ispravnic”. (Luca 16 : 11)
  • „ ... un om bogat … se îmbrăca în porfiră şi în in subţire …”. (Luca 16 : 19)

 

Evanghelistul Luca scrie despre trei oameni care erau bogaţi, dar aveau mentalităţi diferite :

  1. Pentru primul, contau copiii. Era bogat, dar averea lui erau copiii !
  2. Pentru al doilea conta averea, poate că nu o iubea, dar îşi dorea să fie bine administrată.
  3. Pentru cel de-al treilea, conta să-şi trăiască viaţa !

Faptele noastre se nasc din mentalitatea noastră. Gândirea apasă pe „butonul” acţiunii.

În cele trei texte, notate mai sus apar trei feluri de-a privi viaţa :

  1. Dorinţa de-a-ţi câştiga copiii pentru Dumnezeu (câştigătorul de suflete).
  2. Dorinţa de-a nu risipi ceea ce ai, sau extrema ei, iubirea de bani, care poate să vină la pachet cu zgârcenia (omul echilibrat / cumpătat).
  3. Dorinţa de-a trăi viaţa aşa cum vrei tu (omul egoist). Adică, să-ţi vezi numai de poftele tale, fără a vedea şi nevoile aproapelui.

II. Formarea mentalităţii

1. Gândul

Mentalitatea influenţează calitatea vieţii de pe pământ şi implicit veşnicia ! Dar oare cum se formează mentalitatea ?
În Luca 9 : 46 – 48 scrie :

Apoi le-a venit în gând să ştie cine dintre ei ar fi cel mai mare. Isus le-a cunoscut gândul inimii, a luat un copilaş, l-a pus lângă El, şi le-a zis …”.

2. Vorba

Dar parcă ar fi vorbit degeaba. Gândul lor a fost deturnat spre altceva de către Ioan, care a spus :

Învăţătorule…”. Ioan tocmai trebuia să ia o lecţie şi nu era atent la Învăţător … dar, cu vorba Îi arăta respect, deşi în el, era cu gândul în altă parte, ceea ce era / este un semn de desconsiderare. Să nu fii atent la Cel ce vrea să te înveţe ceva) !

Ioan spunea : „Învăţătorule, noi am văzut pe un om …” De fapt problema era mai gravă. Tradus, mesajul lui era :

Tu ne dai exemplu un copilaş, dar noi am oprit un om mare, care făcea o lucrare spirituală, dar nu era din grupul nostru”.

Domnul nu revine la lecţia cu copilul şi nici nu-l ceartă pe Ioan. El nu ne forţează să învăţăm lecţia cu sila, ci numai îl corectează :

Nu-l opriţi, fiindcă cine nu este împotriva voastră, este pentru voi”. (v. 50)

[Din moment ce ai, să zicem un hectar de pământ şi cineva din altă parte sapă la aceeaşi bucată de pământ, chiar dacă nu este venit cu tine, el te ajută, este pentru tine şi implicit cu tine.

Pe aceeaşi parte a baricadei. Ideea este :

Nu privi atât la „denominaţiune”, ci la lucrarea făcută de cineva. Pentru că, un primul semn al celor ce cred, este scoaterea duhurilor necurate. (Marcu 16 : 17)]

3. Fapta

Dar, Domnul Isus ştia că un gând care nu este smuls la timp va produce ceva … Şi astfel se ajunge la Luca 22 : 24, unde scrie că :

Între apostoli s-a iscat şi o ceartă, ca să ştie care dintre ei avea să fie socotit ca cel mai mare ?

„Între apostoli…”. (Înainte erau doar ucenici … a se vedea Luca 9 : 43 şi 44). Era trecut deja ceva timp, iar oamenii aveau deja o funcţie. Erau oameni respectabili, (pentru cei din jur) dar buruiana odată plantată în interior, (gândul de-a fi cel mai mare din grupul respectiv), a adus rod.

Nu a fost smuls la timp, gândul măririi şi s-a ajuns la ceartă … deşi cearta nu este o modalitate de aflare a adevărurilor spirituale !

Interesant însă este şi faptul că :

  1. exact acelaşi gând le-a venit în minte,
  2. la toţi doisprezece,
  3. în acelaşi timp. Era ca un e-mail trimis la o listă de oameni. 

Ei nu aveau de unde să ştie acest lucru (că toţi au primit acelaşi gând în minte, în acelaşi timp), dar Domnul ştia acest lucru şi mai cunoştea şi consecinţele primirii unor gânduri nefiltrate, fără ca destinatarul să analizeze şi să realizeze din ce sursă acceptă gândul care-i vine în minte.

Întâi vine un gând, apoi (poate după mult timp) urmează acţiunea, (cearta în acest caz). Aceştia sunt primii doi paşi pentru formarea unei noi mentalităţi, a unui nou fel de a gândi.

De la un gând, acceptat în minte, care este urmat de o faptă, se ajunge la o nouă mentalitate, iar oamenii care trebuiau să fie exemple de renunţare şi smerenie, ajung să poarte în minte / inimă, mândria …

Dar ucenicii, de data aceasta primesc lecţia pe care le-o dă Domnul (Luca 22 : 25 – 28), însoţită de o promisiune (v. 29 şi 30). Acesta este Harul Lui şi pentru noi ; EL ne învaţă şi ne corectează gândirea, deoarece ne şi supraveghează tot timpul.

III. Supravegherea mentalităţilor credinciosului. Episcopul sufletului

Domnul Isus este numit şi : Păstorul şi Episcopul sufletelor (1 Petru 2 : 25). În nota de subsol, din traducerea Cornilescu, este redat înţelesul cuvântului episcop, cel de priveghetor, (sinonim fiind şi cuvântul supraveghetor) !

În cartea Preoţi Peregrini, de Paige Patterson, este explicat acest cuvânt care are o însemnătate deosebită pentru cei credincioşi. Autorul scrie :

„ … „Episcop” este traducerea lui episkopos. De la skopos derivă sufixul „scop” (cu sensul de “a observa”, n. ed.).

Acesta apare în cuvinte compuse, cum ar fi „microscop”, „telescop” sau „stetoscop”. Sensul de bază al cuvântului se referă la o observaţie atentă.

Prepoziţia epi, care precede cuvântul, înseamnă “„peste”. Prin urmare, episcopul este cel care îşi supraveghează cu atenţie sau îşi ţine sub observaţie turma”.

Sursa: CEZAREEA

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Micul Catehism (1529)
Secțiunea 1. CELE ZECE PORUNCI. Așa cum capul familiei trebuie să le predea celor din casa sa într-un mod simplu. Prima Poruncă. Să nu ai alți Dumnezei. Ce înseamnă acesta? Noi trebuie să ne temem de... Citeste mai mult >>
Cel mai complex plan întocmit vreodată
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm mai mult sau mai puțin de această viață iar apoi, totul se termină la mormânt. Se pare că aceasta este tot ce viața ne p... Citeste mai mult >>
Fiecare să ia bine seama cum, pe ce și ce clădește în lucrare (1 Cor 3:10-15)
Fiecare să ia bine seama cum, pe ce și ce clădește în lucrare (1 Cor 3:10-15) 1 Cor 3:10. După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clăd... Citeste mai mult >>
Înțelepciunea lumii acesteia este nebunie (1 Cor 3:18-23)
Înțelepciunea lumii acesteia este nebunie (1 Cor 3:18-23) 1 Cor 3:18. Nimeni să nu se înşele: dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţel... Citeste mai mult >>
Diferența dintre slujrea adevărată și slujirea din interese (1 Cor 4:7-14)
Diferența dintre slujrea adevărată și slujirea din interese (1 Cor 4:7-14) 1 Cor 4:7. Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum... Citeste mai mult >>
Autoritatea în slujire, văzută și urmată, prin exemplu de slujire (1 Cor 11:1-16)
Autoritatea în slujire, văzută și urmată, prin exemplu de slujire (1 Cor 11:1-16) 1 Corinteni 11:1. Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos. 2. Vă laud că în toate privinţel... Citeste mai mult >>
Tabăra lui Dumnezeu trebuie să fie curată
Atât în trecut, cât și astăzi, tabăra lui Dumnezeu/Trupul lui Hristos trebuie să fie curat, pentru că acolo își are Domnul locuința. (El/Satan n-are nimic în Mine. Ioan 14:30; Dumnezeul tău, merge în... Citeste mai mult >>
„Voi zidi Biserica Mea”, și porțile morții nu o vor birui
La fel ca și într-o familie naturală, pentru a a ajunge la statura de om mare copiii trebuie să fie supuși părinților în toate lucrurile. (Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. 1 Petru... Citeste mai mult >>
Niciun mădular nu trăiește pentru sine
Biserica este văzută de Dumnezeu ca o familie, ca o școală de ucenici dar și ca un trup în care cei născuți din El sunt mădularele Trupului lui Hristos, fiind similar trupului omenesc, care știm cu to... Citeste mai mult >>
Cum crești în familia lui Dumnezeu
Sfânta Scriptură descrie Biserica lui Hristos ca fiind o familie, cu prunci, copii și părinți, unde trăim într-o legătură strânsă unii cu alții și creștem ca să ajungem să fim asemenea Domnului. (Vă s... Citeste mai mult >>