Lupta ce o avem de dus

Ne uităm la marii oameni ai credinței și am vrea să fim ca ei. Insă ei au ajuns tari în credință pentru că au luptat, au dus bătălii și încrezându-se în puterea lui Dumnezeu, nu în puterea lor, nu au renunțat. Au fost oameni gata să intre în focul luptei, conștienți că luptă alături de Dumnezeu pentru câștigarea de suflete, și au plătit prețul pentru asta, în unele cazuri cu viața lor. In Efeseni avem portretul luptătorului creștin, și a fost pus acolo pentru că este un lucru important, prin această imagine trebuie să conștientizăm la ce anume ne cheamă Dumnezeu. In urma botezului Dumnezeu nu vine și îți spune: foarte bine, așa dragul meu, acum că te-ai botezat toate lucrurile sunt rezolvate pentru tine, nu trebuie să îți mai faci nici o grijă, totul va fi doar lapte și miere. Ba dimpotrivă, suntem avertizați că vom avea necazuri din pricina numelui ce îl purtăm, cel rău ne va da târcoale ca să ne doboare și mai ales că suntem copii de Dumnezeu târcoalele care ni le dă sunt mai multe și mai grele ca și înainte, însă diferența este că avem parte de putere din puterea lui Dumnezeu.

De multe ori suntem sătui de atâta luptă, parcă am vrea să fie și o altă cale, dar de după intrarea păcatului în lume nu este altă cale. In Vechiul Testament avem imaginea lui Dumnezeu Tatăl care lupta pentru poporul Său (Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă și ziua și noaptea. Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopții. Exod 13:21-22), în Noul Testament avem imaginea Fiului care luptă cu mintea umană îngustă care nu era capabilă să înțeleagă voia lui Dumnezeu și planul Său (Isus a chemat mulțimea la Sine și a zis: "Ascultați și înțelegeți: Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om." Atunci ucenicii Lui s-au apropiat și I-au zis: "Știi că fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele pe care le-au auzit?". Drept răspuns, El le-a zis: "Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină. Lăsați-i: sunt niște călăuze oarbe; și când un orb călăuzește pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă." Petru a luat cuvântul și I-a zis: "Deslușește-ne pilda aceasta." Isus a zis: "Și voi tot fără pricepere sunteți? Nu înțelegeți că orice intră în gura merge în pântece și apoi este aruncat afară în hazna? Dar, ce iese din gură vine din inimă, și aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om; dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om." Matei 15:10-20), iar în Apocalipsa avem imaginea Fiului care va veni la finalul istoriei pe norii cerului, în fruntea armatei cerești ca să judece pământul. Fie că ne place fie că nu ne place, aceasta este realitatea spirituală a vieții pământești, o luptă continuă. Și pentru că El, Dumnezeu luptă până la victoria finală, ne cheamă și pe noi să fim parte la această bătălie. Însă înainte să pornești la luptă trebuie să știi cine îți este dusmanul, cine este cel împotriva căruia lupți: Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile ceresti. (Efeseni 6:12) Apostolul Pavel a fost unul din cei care și-au dat seama cu cine are de luptat, el era conștient că forțele întunericului erau o realitate pe care nu o poți percepe decât în momentul în care esti conectat prin Dumnezeu la realitatea luptei spirituale.

Însă Dumnezeul care ne-a chemat la luptă s-a îngrijit să nu pornim la luptă fără să avem armura necesară: Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul. Stați gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbracați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceți în toata vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta, cu toată stăruința, și rugăciune pentru toți sfinții (Efeseni 6:11-18)

Scopul acestei echipări spiriuale este ca noi, oamenii slabi, să putem să ne împotrivim acestor forțe ale întunericului și să putem să rămânem biruitori în picioare.

Așadar avem descris dușmanul și avem descrisă armătura de care ne putem folosi. Am o întrebare, cum se numește cel care este trimis pe front să lupte și apoi el fuge de pe câmpul de luptă? – dezertor. Dar cel care în loc să lupte se ascunde pe front, se acoperă cu frunze și pământ ca să nu fie văzut iar apoi după ce lupta a trecut se ridică ca și când ar fi luptat și el din greu? – laș. Aceștia nu vor avea parte de prada de război. Același principiu se aplică și la nivel spiritual, aceștia nu vor avea parte de premiul chemării cerești, un cer nou și un pământ nou, cât despre fricoși, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli și toți mincinoșii, partea lor este în iazul care arde cu foc și cu pucioasă, adica moartea a doua." (Apoc. 21:8)

Ca și în orice război mai sunt și momente de liniște când nu trebuie să lupți, ci stai în tranșee, însă și acolo starea trebuie să fie nu de relaxare totală ci de veghere, nu îți dai coiful jos pentru că mai mult ca sigur dușmanul te urmărește când ai capul descoperit, vulnerabil și te răpune cu o săgeată.

De multe ori poate suntem descumpăniți că suntem atât de puțini care duc lupta spirituală, însă dacă ne uitam în istorie vom vedea că marile bătălii au fost câștigate cu o oaste mică însă devotată cauzei pentru care luptau. Reușita bătăliei spirituale nu este dată de numărul celor care luptă (deși Dumnezeu a făcut aceeași chemare la toți oamenii și ar fi de dorit să fim cât mai mulți) ci de dedicarea celor care luptă.

Ochii trebuie să ne fie îndreptați spre bătălia finală, știți cu ce echivalează revenirea Domnului? Este ca într-un război în care lupți și tot lupți, ești plin de tăieturi, sângerezi și aștepți să îți vină întăriri, să vină cavaleria să răpună dușmanul. Așa se va auzi sunetul de trâmbiță și Fiul va veni călare pe un cal alb: Apoi am văzut cerul deschis, și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheama "Cel credincios - și "Cel adevărat", și El judeca și Se lupta cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești și purta un nume scris pe care nimeni nu-l știe, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: "Cuvântul lui Dumnezeu." Oștile din cer îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subțire, alb și curat. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Și va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină și pe coapsă avea scris numele acesta: "Împăratul împăraților și Domnul domnilor." Apoi am vazut un înger care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare și a zis tuturor păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: "Veniți, adunați-vă la ospățul cel mare al lui Dumnezeu, (Apoc. 19:11-17)