text Studiu biblic

"Înmulţirea pâinilor sau Cu Dumnezeu vom face mari isprăvi ! [Marcu 6.30-44]"

Categorie: Studiu biblic

Solomon scria : „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta !” (Eclesiastul 9 : 10) De ce ? Dincolo este / va fi prea târziu !

În esenţă, înmulţirea pâinilor intră în categoria minunilor Domnului Isus, (ceva ce omul de rând nu poate să facă), dar pentru urmaşii Lui din 2018, poate avea şi o valoare didactică.

[Didactic : „Care conține sfaturi, povețe, din care să se tragă sfaturi, concluzii folositoare”, Dex].

Şi noi avem posibilitatea de a învăţa de la ucenicii Domnului Isus, ce putem face în mod personal, acum şi aici, pentru semenii noştri care se află în situaţii dificile din viaţa lor.

Înmulţirea pâinilor :

„Apostolii s-au adunat la Isus şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni. Isus le-a zis : „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănânce.
Au plecat, dar, cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte. Oamenii i-au văzut plecând şi i-au cunoscut ; au alergat pe jos din toate cetăţile şi au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei.
Când a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod ; şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-aveau păstor ; şi a început să-i înveţe multe lucruri.
Fiindcă ziua era pe sfârşite, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis : „Locul acesta este pustiu, şi ziua este pe sfârşite. Dă-le drumul să se ducă în cătunele şi satele dimprejur ca să-şi cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca.”
„Daţi-le voi să mănânce”, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis : „Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei şi să le dăm să mănânce ?” Şi El i-a întrebat :
„Câte pâini aveţi ? Duceţi-vă de vedeţi.” S-au dus de au văzut câte pâini au şi au răspuns : „Cinci şi doi peşti.” Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde. 40 Şi au şezut jos în cete de câte o sută şi de câte cincizeci.
El a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer şi a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit la toţi.
Au mâncat toţi şi s-au săturat ; şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimituri de pâine şi cu ce mai rămăsese din peşti. Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbaţi”. (Marcu 6 : 30 – 44)

În Psalmul 108 : 13, David scria : „Cu Dumnezeu vom face mari isprăvi … ”.

În viaţă marile realizări se obţin atunci când :

vedem o nevoie,
mergem cu ea la Domnul Isus apelând la ajutorul Lui şi
ne implicăm personal (facem tot ce ţine de noi).

I. Nevoia

La înmulţirea pâinilor (aşa cum este descrisă de Marcu) s-a ajuns pornind de la nevoia de hrană a oamenilor, cu care apostolii au venit la Domnul Isus.

„Fiindcă ziua era pe sfârşite, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis : „Locul acesta este pustiu, şi ziua este pe sfârşite. Dă-le drumul să se ducă în cătunele şi satele dimprejur ca să-şi cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca”. (Marcu 6 : 35 – 36)

Cererea Domnului Isus însă probabil că i-a surprins :

„Daţi-le voi să mănânce”, le-a răspuns Isus”. (Marcu 6 : 37) Altfel spus : Nu este suficient doar să vezi nevoia, ajută / fă tot ce poţi !

Isprava este definită ca fiind un :

„Rezultat favorabil obținut în urma unui efort fizic sau intelectual; reușită ; izbândă; succes”. (NODEX, 2002)

Poate mai uşor de înţeles este un sinonim al isprăvii şi anume realizarea :

„Acțiunea de a (se) realiza și rezultatul ei ; îndeplinire, înfăptuire”.

A realiza ceva înseamnă :

„A aduce (ceva) la îndeplinire, a face să devină real ; a atinge (un scop), a înfăptui”. (Dex)

II. Ajutorul Lui Dumnezeu

„Fiindcă ziua era pe sfârşite, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis …”. (Marcu 6 : 35)
„Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva ; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea”. (1 Ioan 2 : 27)

Decizia de-a satisface nevoia cuiva poate porni de la compasiune care este un : „Sentiment de înțelegere și de compătimire față de suferințele și nenorocirile cuiva ; milă ; compătimire ; milostenie”. (Nodex, 2002)

Dar aici trebuie să accentăm un mare adevăr. Contează pe cine vreau să ajut ! De ce ? Omul poate avea probleme din cauza neascultării lui de Dumnezeu şi dacă intervin în ajutorul lui, pot să-mi fac mult rău.

O astfel de situaţie este descrisă în II Cronici 19 : 1 – 3, unde scrie că :

„Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a întors în pace acasă la Ierusalim. Iehu, fiul prorocului Hanani, i-a ieşit înainte şi a zis împăratului Iosafat :
„Cum de ai ajutat tu pe cel rău şi ai iubit pe cei ce urăsc pe Domnul ? Din pricina aceasta este mâniat Domnul pe tine.
Dar tot se mai găseşte şi ceva bun în tine, căci ai înlăturat din ţară idolii şi ţi-ai pus inima să caute pe Dumnezeu”.

Ucenicii când au observat o nevoie, în primul rând s-au apropiat de Domnul Isus şi apoi au făcut ceea ce El le-a spus. Nu putem sublinia îndeajuns de mult necesitatea cunoaşterii Lui Dumnezeu şi a ascultării de EL.

David scria :

„Cu Dumnezeu vom face mari isprăvi … ”. (Psalmul 108 : 13) Dar trebuie notată completarea făcută de proorocul Daniel : „Dar aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi”. (Daniel 11 : 32)

III. Implicarea personală

„Daţi-le voi să mănânce”, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis : „Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei şi să le dăm să mănânce ?” Şi El i-a întrebat :
„Câte pâini aveţi ? Duceţi-vă de vedeţi.” S-au dus de au văzut câte pâini au şi au răspuns : „Cinci şi doi peşti.” Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde. Şi au şezut jos în cete de câte o sută şi de câte cincizeci.
El a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer şi a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti i-a împărţit la toţi”. (Marcu 6 : 37 – 41)

Înmulţirea s-a produs pornind de la o nevoie, cu care ucenicii au venit la Domnul Isus şi apoi au făcut ceea ce-a ţinut de ei, iar Isus a făcut minunea (ceea ce ei nu puteau).

Şi atunci şi acum, existau (şi încă există / coexistă), două categorii de credincioşi :

cei care văd şi fac şi
cei care nu văd şi nu aud (sau se fac că nu văd şi nu aud) justificându-şi astfel inactivitatea … cu care sunt foarte ocupaţi !

„Cine îşi astupă urechea la strigătul săracului, nici el nu va căpăta răspuns când va striga”. (Proverbe 21 : 13)
„Izbăveşte pe cei târâţi la moarte şi scapă pe cei ce sunt aproape să fie înjunghiaţi. – Dacă zici : „Ah ! N-am ştiut!” …
Crezi că nu vede
Cel ce cântăreşte inimile şi
Cel ce veghează asupra sufletului tău ?
Şi nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui ? –”. (Proverbe 24 : 11 – 12)

Poate cel mai potrivit text, prin care se ilustrează acest adevăr este în Evanghelia după Matei (capitolul 25) :

„Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui : „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.
Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat ; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut ; am fost străin, şi M-aţi primit ; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat ; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi ; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde :
„Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci ? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut ? Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit ? Sau gol şi Te-am îmbrăcat ? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine ?”
Drept răspuns, Împăratul le va zice : „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut”. (Matei 25 : 34 – 40)
„Apoi va zice celor de la stânga Lui : „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui !
Căci am fost flămând, şi nu Mi-aţi dat să mănânc ; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau ; am fost străin, şi nu M-aţi primit ; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat ; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine.” Atunci Îi vor răspunde şi ei :
„Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit ?”
Şi El, drept răspuns, le va zice : „Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.” Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică”. (Matei 25 : 41 – 46)