Iadul... un foc veșnic?

Pereții exteriori a unei renumite mănăstiri din Moldova ilustrează imagini din iad.

„Îngeri” dotați cu furci, pârjolesc la para unui foc imens oameni care au avut nefericirea să ajungă acolo. Vizitatorii (nu puțini) rămân marcați de grozăvia acestor imagini.

Unii oameni fac glume pe seama iadului precum că ei vor avea privilegiul de a întreține focul la „cazanul cu smoală”... Alții își pun fireasca întrebare: „Cum se împacă iubirea lui Dumnezeu față de oameni, cu aceste scene înspăimântătoare? Recurge Dumnezeu la aceste pedepse crunte? Dacă Nero i-a pedepsit pe creștini pentru nesupunere religioasă făcându-i torțe vii, tot așa va proceda și Dumnezeu cu cei ce nu-i fac voia”?

Mediul creștin este bulversat de o mulțime de „văzători” care pretind că li s-au arătat iadul sau raiul, mărturisind tot felul de ciudățenii care de care mai stranii, „izvorâte” din propria imaginație. Sigur că nu putem conta pe asemenea viziuni sumbre. Să revenim la Biblie să vedem ce spune ea... Biblia oferă puține informații despre rai și chiar mai puține despre iad. Dar acele puține informații trebuie procesate într-un mod cât mai realist posibil...

Atunci când vorbim despre Dumnezeu, îngeri, rai sau iad, trebuie să ieșim complet din „lumea materială” și să încercăm să pătrundem în „sfera spirituală” care face parte dintr-o altă dimensiune, foarte dificil, dacă nu cumva imposibil de înțeles de mintea omului. În acest sens apostolul Pavel scrie:

„Lucruri care ochiul nu le-a văzut, și la mintea omului nu s-a urcat, așa sunt lucrurile pregătite de Dumnezeu”

Lucrurile din „lumea spirituală” nu sunt la fel cu cele din „lumea materială”, cele duhovnicești nu sunt asemenea cu cele pământești. Tocmai de aceea citim in 1Cor. 2/14:

„Omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, și nici nu le poate înțelege pentru că trebuiesc judecate duhovnicește.”

Raiul pământesc (grădina Edenului) nu este același cu raiul ceresc.

Cetatea Ierusalim văzută de Ioan coborându-se din cer, nu era o cetate obișnuită. Ea avea altfel de ziduri, altfel de temelie, porțile erau deosebite și avea o altă sursă de iluminat... (Apoc. 21/10-27)

Însuși Domnul Isus spunea: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”. Împărățiile pământești sunt dominate de mâncare și băutură. Împărăția de „dincolo” este dominată de neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt. Stări complet diferite...

O altă „lume” pe care mintea omului limitată n-o poate înțelege.

Să admitem că un copil înainte de a se naște ar avea o minte matură. Prin absurd ai putea comunica cu el și i-ai spune: „Într-o zi vei ajunge într-o altă lume. Acolo te vei bucura de lumina și căldura soarelui. Vei vedea munți și râuri cu apă. Cu mâinile te vei juca, cu picioarele vei alerga, cu urechile vei asculta cântecul păsărilor, iar cu ochii vei privi frumuseți imposibil să ți le descriu acum... ” Te-ar putea el înțelege? Nicidecum.

(O tânără s-a născut oarbă. La vârsta de 21 de ani, prin intervenția medicilor, și-a căpătat vederea. Când i s-au deschis ochii a avut parte de un șoc și o intensă mirare:

„Ce frumoasă este lumea față de cum mi-o imaginam eu din cele auzite! .” )

Dar a fost necesar să o vadă ea însuși cu ochii ca s-o înțeleagă cu mintea.

„Lumea” de dincolo nu poate fi înțeleasă și nici privită cu ochii firești. Este absolut necesar să se deschidă „ochii duhovnicești”.

Cu acești ochi a văzut Ștefan cerul deschis și pe Fiul omului stând la dreapta lui Dumnezeu.

Pentru acești ochi s-a rugat Elisei: „Doamne deschide-i ochii să vadă”. Și Ghehazi a văzut muntele plin de oștirea cerului formată din cai și care de foc. (2Împ. 6/17)

La acești ochi s-a referit Balaam când a spus: „Iată ce zice cel ce are ochii deschiși. Îl văd dar nu acum. Îl privesc dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov”.

Ochii duhovnicești sunt foarte importanți în a vedea „dincolo” de ceea ce văd ochii fizici.

Moise era în pustie. A văzut un rug care nu se mistuia. Când s-a apropiat cineva i-a vorbit din foc. În mod normal Moise trebuia să se înfricoșeze și să fugă. Însă el în mod pașnic intră într-o conversație lungă cu cel ce era în „foc”. Este clar că Moise a fost „deconectat”de la „lumea materială”, iar toată această vedenie minunată (cum este numită ) Exod. 3/3 - n-a fost văzută cu ochii firești, iar focul rugului nu era unul fizic.

Revenind la „foc”, Biblia abundă în folosirea acestei expresii.

Expresia „foc”este luată din lumea materială și intens folosită în cea spirituală. Dar el nu trebuie înțeles totdeauna în mod literal, și chiar ar fi dăunător să ne blocăm în „literă”.

Exemplu: Dacă psalmistul spune despre Dumnezeu că El te va acoperi cu penele Lui, (Ps. 91/4) trebuie să înțeleg că Dumnezeu are pene ca și păsările, sau se referă la anumite modalități de protecție?

Despre „foc”, Ioan Botezătorul spune: „El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc”. (Matei 3/11)

Iar Pavel scrie corintenilor: „Lucrarea fiecăruia... se va descoperi în foc”. (1 Cor. 3/13)

Ce ar însemna să interpretăm și în aceste cazuri „focul” literal?

Și dacă ținem numaidecât să interpretăm focul iadului în mod literal este dreptul fiecăruia să-și susțină propria părere. (Fil. 3/15), dar am o întrebare:

Noul testament vorbește și despre alte forme de pedeapsă pe lângă focul iadului. Cum le interpretăm literal, sau ca pe niște expresii care scot în evidență pedeapsa?

a) „Stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care nu se așteaptă, îl va tăia în două”... (Matei 24/51)

b) „Iar pe robul acela netrebnic aruncați-l în întunericul de afară”. (Matei 25/30)

c) „Robul care a știut voia stăpânului și nu s-a pregătit, va fi lovit cu mai multe lovituri”. (Luca 12/47)

Când citim pilda bogatului nemilostiv aflăm că bogatul se chinuia cumplit în „văpaia focului”.

Ne-am fi așteptat ca el să strige și să se vaiete... Dar nu. El are vreme să intre în conversație cu „Avraam” și să negocieze anumite lucruri. Adică te găsești în foc și în același timp ai o discuție cu cineva? Și totuși bogatul era chinuit. Cum e posibil așa ceva?

Chinul iadului este o formă de pedeapsă psihică și nu una fizică care se manifestă la nivelul sufletului și nu a trupului.

Sufletul (omul lăuntric) conștientizează realitatea dar nu o poate controla (raționa).

Duhul, controlează realitatea dar nu-i poate împărtăși sentimentele (bucurie, durere, s. a. m. d.)

Deci: durerea sufletească este mai chinuitoare decât durerea fizică.

În timpul somnului („când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc” Iov 33/15) trupul intră în repaus, duhul (rațiunea) este „deconectat” de la lumea exterioară, însă prin fața „ochilor” sufletului (fără voia noastră) trec tot felul de imagini. Această stare prin care trece sufletul se numește „vis”.

Aceste „stări” te pot bucura sau chinui până la epuizare. Ce ar însemna să treci printr-o asemenea stare și o noapte întreagă „să arzi într-un foc” din care nu te salvează nimeni. Dimineața te vei trezi transpirat, obosit și „chinuit” - dar bucuros deoarece n-a fost realitate. Și totuși a fost o noapte de „iad”. O noapte de chin.

Exemplu biblic: „Pe când sta Pilat pe scaunul de judecată, nevastă-sa a trimis să-i spună: Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta, căci am suferit mult în vis din pricina Lui”.

Așa va fi chinul iadului, care în unele cazuri începe chiar înainte de moarte. Cu implicația sufletului și nu a trupului.

(A fost un om rău. A ajuns pe patul de moarte. Continuu îi implora pe cei din jur să-l scoată din „focul” în care se găsește și să nu-l lase să se chinuie în el. Zădarnic încercau cei din jur să-l convingă că nu este nici un foc... ) Chinul bogatului din pilda rostită de Domnul Isus era și chinul acelui muribund.

Dar este „focul” iadului unul veșnic?

Ca să înțelegem cât de veșnic este focul, citim în epistola lui Iuda vers. 7:

„Tot așa, Sodoma și Gomora... ne stau înainte ca o pildă suferind pedeapsa unui foc veșnic.

Dar mai arde focul care a nimicit cele două cetăți și-n ziua de astăzi? Cu siguranță că nu.

Dar scrie veșnic, și despre focul iadului tot veșnic.

Focul care a distrus cele două cetăți a ținut până le-a mistuit transformându-le în cenușă pentru totdeauna. Așadar:

Nu focul Sodomei și a Gomorei sau a iadului va fi veșnic ci consecințele lui sunt veșnice și ireversibile, deoarece focul în acțiunea lui mistuie, consumă - pentru eternitate.

In Evrei 10/27 citim despre focul iadului astfel: „văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiți”.

Termenul „mistui” însemnând: a face să dispară, a înceta să mai existe, a distruge. Este adevărat că în conformitate cu cele spuse de Domnul Isus în Matei 11/24 cei răi vor avea parte de o pedeapsă diferită, în funcție de posibilitatea auzirii mesajului pocăinței, cât și în funcție de gravitatea faptelor săvârșite - dar nu veșnic deoarece în Apocalipsa 20/14 citim: „Iazul de foc este moartea a doua.” (și nu viața a doua)

În Vechiul Testament situația era total diferită. Atât „raiul” cât și „iadul” aveau un impact asupra trupului și nimic comun cu sufletul. „Raiul” este descris pe larg în Deutronom 28/1-14 iar „iadul” este descris tot în același capitol 28/15-68. Sfânta Scriptură nu afirmă nicăieri despre faptul că oamenii care au trăit în perioada Vechiului Testament vor ajunge în focul iadului deoarece nu li s-a spus niciodată de existența sa. În acest context întrebarea este firească: Cum ar putea Dumnezeu să arunce în „foc” oameni cărora nu li s-a spus nimic de existența iadului? Biblia ne spune în Daniel 12/2 că la învierea celor din Vechiul Testament, unii vor învia pentru viață veșnică, alții pentru rușine și ocară veșnică (și nu pentru foc veșnic)

Concluzie generală:

Domnul Isus s-a rugat: „Tată îmi mâinile Tale îmi încredințez duhul”.

Raiul va începe din „mâinile” lui Dumnezeu care a scris numele noastre în „Cartea Vieții”.

Și iadul va începe tot din „mâinile” lui Dumnezeu. În acest sens citim în epistola către „Evrei” 10/31:

„Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu”

Deoarece, „Dumnezeu este un foc mistuitor” (Evrei 12/29) care va mistui pentru totdeauna, pentru eternitate.