E posibil ca un creştin care păcătuieşte să-şi piardă mântuirea?

Dacă cineva a respins creştinismul întreaga sa viaţă, dar apoi pe patul morţii se hotărăşte să nu rişte şi Îl mărturiseşte pe Isus ca Domn şi Mântuitor al său, va fi acea persoană primită în cer?

Categoric nu. Acea persoană nu are nici o şansă să ajungă în cer pe baza faptei pe care aţi descris-o. Înainte de toate, haideţi să înţelegem că răscumpărarea nu vine printr-o profesare a credinţei ci printr-o posedare a credinţei. Aceia dintre noi care avem credinţa suntem chemaţi să o profesăm, să o mărturisim; cu toate acestea, simpla ei profesare nu îi garantează autenticitatea. Acest lucru e adevărat mai ales în cazul unei persoane care face această mărturisire verbală doar ca un mijloc de acoperire a datoriilor, de prevenire a riscului şi de evitare a consecinţelor negative. Din punct de vedere biblic, mântuirea cere o pocăinţă autentică. Credinţa care îndreptăţeşte este o credinţă care se căieşte. Dacă nu există pocăinţă, avem un indiciu că mărturisirea credinţei este falsă.

Dacă întoarcem întrebarea dumneavoastră şi o punem astfel: Cineva, care a trăit întreaga sa viaţă în păcat, răzvrătire şi neascultare, dar pe patul morţii se pocăieşte cu adevărat, poate acea persoană să ajungă în cer? Răspunsul este da, la fel cum tâlharul de pe cruce L-a întâlnit pe Mântuitorul în clipele dinaintea morţii şi a primit garanţia veşniciei împreună cu El. Noul Testament vorbeşte despre cei ce sunt mântuiţi la limită. Desigur, nu e o strategie recomandată, aceea să-ţi amâni pocăinţa până în ziua plecării tale, pentru că nu ştim când e programată acea zi. Chiar dacă o mărturisire a credinţei făcută pur şi simplu din cauza fricii nu e suficientă, acea teamă ar trebui să ne facă să ne oprim şi să ne determine să ne gândim serios la situaţia noastră viitoare.

E posibil ca un creştin să îşi piardă mântuirea din cauza păcatelor pe care le face?

Întrebarea cu privire la pierderea mântuirii cuiva este un subiect de mari controverse în familia credinţei creştine. Sunt mulţi creştini care trăiesc fiecare zi paralizaţi de teama că şi-ar putea pierde ce au găsit în Hristos, pentru că Biblia aduce avertismente serioase în legătură cu cei ce au căzut, iar însuşi Pavel spune că trebuie să fie foarte atent ca nu cumva să devină el însuşi un lepădat. Există avertismente biblice despre ce se poate întâmpla dacă întoarcem spatele lui Hristos după ce am ajuns să-L cunoaştem.

Pe de altă parte, sunt şi mulţi creştini care cred că, de fapt, nu vom cădea niciodată, şi eu mă număr printre cei din acest grup. Sunt convins în urma studierii Scripturii că putem avea siguranţa mântuirii noastre, nu numai pentru astăzi ci pentru totdeauna. Dar siguranţa pe care o avem, sau încrederea în starea noastră viitoare în ce priveşte mântuirea, trebuie să se bazeze pe o temelie corectă. În alte cuvinte, dacă încrederea mea că voi persevera se bazează pe convingerea că nu voi păcătui, atunci ea se află pe o temelie foarte şubredă. Un lucru pe care Biblia mi-l arată cu claritate este acela că, deşi sunt o persoană răscumpărată, este foarte probabil, şi inevitabil, că voi continua să păcătuiesc într-o numită măsură. Dacă ar sta în puterea mea să perseverez pentru a-mi garanta mântuirea viitoare, atunci aş avea slabe speranţe să perseverez.

Dar sunt convins că Biblia ne învaţă că ce Dumnezeu începe în vieţile noastre, El duce la îndeplinire. Pavel ne învaţă, de exemplu, în Filipeni: "Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos." Încrederea mea se bazează pe faptul că Isus promite să mijlocească zilnic ca Mare Preot pentru mine. Încrederea mea pentru mântuirea mea viitoare se bazează pe siguranţa că Dumnezeu Îşi va ţine promisiunea şi că Hristos va mijloci pentru mine şi mă va păstra. Din nou, dacă ar depinde de mine, evident că aş cădea. Îmi place să privesc lucrurile astfel: Păşesc în viaţa de creştin cu mâna mea în mâna lui Dumnezeu. Dacă perseverenţa mea ar depinde de mine ca să mă ţin strâns de mâna lui Dumnezeu, aş cădea cu siguranţă pentru că la un moment dat i-aş da drumul.

Dar eu cred că Scriptura ne învaţă că Dumnezeu mă ţine de mână, şi pentru că El mă ţine de mână, nu trebuie să mă tem că în cele din urmă şi la final voi cădea.

Acum, asta nu înseamnă că creştinii nu se implică în păcate serioase şi în ce noi am numi în teologie "o cădere serioasă şi radicală", dar problema pe care o discutăm aici este dacă un creştin va cădea vreodată total şi definitiv. În Noul Testament, Ioan ne spune, de exemplu, că unii "au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri", şi că "Hristos nu pierde pe nici unul dintre cei pe care I I-a dat Tatăl." De aceea, încrederea mea se bazează pe mijlocirea lui Hristos şi pe capacitatea şi promisiunea lui Dumnezeu că mă va ţine. În mine însumi şi prin mine însumi eu sunt capabil să păcătuiesc chiar până la pierderea mântuirii, dar sunt încredinţat că Dumnezeu în harul Său mă va împiedica de la aceasta.