text Studiu biblic

Două categorii de lucrători. Faci parte din una din ele?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Adrian Timișag

Deși era Fiul lui Dumnezeu, constată că lucrarea de vestire a Evangheliei ce implică extinderea Împărăției lui Dumnezeu în lume este atât de amplă și imposibil de făcut de Unul singur încât este nevoit să ceară suplimentarea numărului de lucrători: „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii. Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Lui.” (Matei 9/37,38) Deși erau împreună cu Domnul secerișului, ucenicii nu erau lucrători împreună cu El, ci doar însoțitori.

Dar ce înseamnă să fii lucrător?

Este suficient să ai o diplomă, o legitimație, sau un atestat? Cum pot dovedi?

Însuși termenul „lucrător” face referire la o persoană ce prestează o muncă permanentă sau ocazională. În via lui Dumnezeu toți sunt lucrători. Numai că ei se împart în două categorii: lucrători împuterniciți (autorizați) și lucrători amatori. Dar ce anume face diferența? (Imaginați-vă acum că o biserică ar hotărî să ajute o familie, ridicându-i o casă. Pentru aceasta se oferă 20 de frați să lucreze la ea. Dacă toți s-ar apuca să lucreze după priceperea lor, la urmă „casa” e posibil să nu mai arate ca și o casă. Dar dacă acolo vor fi 2-3 meșteri, sau măcar unul ce va coordona lucrul, la sfârșit va fi „artă”. Se poate spune că toți au lucrat - dar de pe poziții diferite.)

Biserica lui Dumnezeu este asemănată cu un ogor. Lucrul în ogor pot să-l facă și cei cu mai puțină pregătire. Dar tot biserica este asemănată cu o clădire: „Voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.” (1Cor. 3/9) Lucrul la o clădire este diferit... De exemplu: Pentru punerea temeliei a fost nevoie de un profesionist „meșter zidar - înțelept. (1Cor. 3/10)

Conform Pildei Talanților toți au fost chemați să fie părtași la Împărăția lui Dumnezeu. Toți au primit talanți: cinci; trei sau unul. Toți au fost chemați să „zidească în dreptul casei lor” Criteriul după care s-au împărțit talanții a fost „puterea” fiecăruia. (Cum să-i dai unui copil să ducă un bagaj ce are 20 de kilograme când el abia se ține pe picioare?) Ce s-ar fi întâmplat cu talanții dacă celui ce i s-a dat unul, (neștiind nici pe acela să-l folosească) i s-ar fi dat cinci?

În pilda polilor ni se spune că pentru împărțirea polilor au fost chemați doar 10 robi - pentru o slujire deosebită. Chemarea la o anumită slujbă implică și o charismă. „Tot așa și voi fiindcă umblați după darurile duhovnicești să căutați să le aveți din belșug în vederea zidirii sufletești a Bisericii” (1Cor. 14/12) Nu există un tipar. Totul este atât de diferit. „Sunt felurite daruri, dar este același Duh, sunt felurite slujbe dar este același Domn, sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu.” (1Cor. 12/4,5, 6) Tocmai de aceea apostolul Pavel întrebă? „Oare toți sunt apostoli? Toți sunt proroci? Toți sunt învățători? Toți sunt făcători de minuni? Toți au darul tămăduirilor? Toți vorbesc în alte limbi? Toți tălmăcesc?” (1Cor. 12/29,30) Acum putem înțelege mai bine de ce la împărțirea polilor au fost chemați doar zece robi.

Echipa ce urma să lucreze la extinderea Împărăției lui Dumnezeu în lume aflată în faza de proiect (nefiind pusă nici temelia) trebuia mărită și în ea urma să fie incluși și ucenicii. Ne așteptam ca Domnul secerișului să-i trimită pe ucenici să frecventeze cursurile școlilor de teologie existente atunci ca și acum. Însă procedeul a fost altul: „Isus a chemat pe cei 12 ucenici și le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate și să tămăduiască orice boală și orice neputință.” (Matei 10/1) Cât privește partea teoretică, ea era aproape inexistentă. O „predică” formată din 4 cuvinte, „... pe drum propovăduiți și ziceți: Împărăția cerurilor este aproape!” Pentru aceasta nu e nevoie de multă teologie. Nici chiar ținere de minte... În schimb „împuterniciți” cu putere divină li s-a poruncit: „Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățiți pe leproși, scoateți afară dracii.” În acest mod noii „lucrători” și-au început lucrarea în marele seceriș...

Așadar: Îndreptățirea de a fi un lucrător autorizat o dă ÎMPUTERNICIREA.

Apostolul Pavel a mărturisit în dreptul său cât și a echipei de lucrători: „Noi dar, suntem trimiși împuterniciți ai lui Hristos... ” (2 Cor. 5/20) Nu era suficient ca ucenicii să fi fost doar doxă de teologie. Apostolul Petru a avut curajul să spună: „Argint și aur n-am, dar ce am îți dau: În Numele lui Isus Hristos scoală-te și umblă.” Elisei a știut ce să ceară pentru dificila misiune ce o avea de îndeplinit: „Te rog să vină peste mine o îndoită măsură (de putere) din duhul tău.” Puterea a fost sursa unor lucrări supranaturale ce le-au făcut ucenicii Domnului, deoarece Împărăția lui Dumnezeu nu stă doar în vorbe, ci pe putere. (1Cor. 4/20) Ucenicii au conștientizat aceasta și s-au rugat: „... dă putere robilor Tăi să vestească Evanghelia cu toată îndrăzneala și întinde-Ți mâna să se facă tămăduiri, minuni și semne... ” (Fapte 4/29,30). De ce a fost necesar ca Evanghelia să fie însoțită de minuni? „Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri, felurite minuni și cu darurile Duhului Sfânt împărțite după voia Sa.” (Evrei 1/4) În acest mod lucrătorii din linia întâi (apostolii) au pus bazele (temelia) Împărăției lui Dumnezeu în lume. ((Efes. 2/20) Dar lucrarea nu se oprește aici deoarece pe această temelie urma să fie zidită Casa lui Dumnezeu (biserica) încât porțile locuinței morților (lumea) să nu o poată birui.

Așadar întrebările sunt bine-venite:

Cine sunt lucrătorii după înființarea bisericii și ce lucrează ei?

„Și El a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire pentru zidirea trupului lui Hristos... ” (Efes. 4/11,12) Având în vedere că în biserică s-au strcurat și alți „lucrători falși, apostolul Pavel este determinat să întrebe: „Oare toți sunt apostoli, toți sunt proroci, toți sunt învățători... ” (adevărați)? Deoarece el descoperă printre ei și lucrători mincinoși. Deci, cum îi vom deosebi pe cei ce „El i-a dat” de cei falși? Depinde de ce anume zidesc. Zidăria este foarte importantă, fiind un subiect pe care „Ziditorul tuturor lucrurilor” îl aduce mereu în discuție, atrăgându-le atenția lucrătorilor că El este interesat mai mult de calitate decât de cantitate: „... fiecare să ia seama cum clădește deasupra.” și nu cât clădește. Ce ai clădit în ani de zile se poate dărâma într-o singură zi. Ai clădit fără temelie? Prăbușirea va fi mare și iminentă, deoarece vor veni „ploile și șuvoaiele” ce nu vor cruța lucrarea nimănui făcută fără „... să i-a seama.” Materialele cu care se lucrează sunt de mare preț: aur argint, pietre scumpe și nu este permis înlocuirea lor cu altele lipsite de valoare: lemn, fân sau trestie. Există o zi în care „proba de foc” va evalua lucrarea fiecăruia. Vestea bună este că lucrătorul va primi răsplata pentru munca sa, dar dacă lucrarea sa va fi distrusă de foc își va pierde răsplata, iar mântuirea ca prin foc... (cu greutate)

Ne întoarcem la lucrătorii de pe ogor. „Plugarul trebuie să muncească înainte de a strânge rodul.” Nimeni n-a fost plătit pentru ore de somn, ci pentru ore lucrate. Vine ziua când lucrătorii se vor odihni de ostenelile lor. (Apoc. 14/13) Adam era în grădina Edenului. Ar fi putut toată ziua să doarmă la umbră dacă nu i-ar fi poruncit Dumnezeu să lucreze grădina și s-o păzească. Ce lucra Adam, sau ce păzea? Nu știu... Era umbra lucrurilor viitoare. „Lucrul” a pornit din grădina „Edenului” și a fost porunca numărul unul și apoi porunca „să nu mănânci.” Însuși Mântuitorul a fost întrebat: „Tu ce lucrezi?” Dacă aceeași întrebare ar fi pusă în dreptul tău, tu ce răspuns ai da? Stăpânul s-ar bucura să te vadă că nu ești „leneș și neroditor.” Să nu fii doar un consumator. Apostolul Pavel atrăgea atenția că sunt unii care nu lucrează nimic și se țin de nimicuri. Este bine că nu te găsești printre ei... Ție ți s-a încredințat un talant. Ți se cere să-l pui în negoț. Să fii un bun ispravnic. Într-o zi vei auzi vocea Stăpânului care te va chema și-ți va zice: „Bine rob bun și credincios, ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.”

Până atunci: „... ce se cere de la ispravnici, e ca fiecare să fie găsit bun în lucrul încredințat lui”

Fiți binecuvântați!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Cum are loc nașterea din nou
Scriptura ne spune că pentru a vedea Împărăția Lui Dumnezeu și pentru a putea intra în Ea trebuie să ne naștem din nou din Dumnezeu. (Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumne... Citeste mai mult >>
„Să vă feriți de poftele (rele) a firii pământești ce se războiesc cu sufletul...!”
(Nu predicăm povești. Studiile nu se bazează pe basme. Totuși ne amintim de unele povești din copilărie menite să avertizeze asupra unor pericole și să îndemne copii la ascultare. În una din ele ni s... Citeste mai mult >>
Logodna cu Hristos și dragostea pentru El
Dacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la admirație și la iubire. Așa se va stârni în noi dragostea și implicit dorința de a fi logodnica și mireas... Citeste mai mult >>
Legea lui Hristos, nu a lui Moise
În lume, omenirea se află în întunericul păcatului. Nu este om care să facă binele. Pentru că omul are înclinație spre rău, lumea seculară are legi care să ne facă posibilă conviețuirea. Ele condamnă... Citeste mai mult >>
Școala lui Dumnezeu și bucuria încercărilor
Când suntem admiși la școala pe care visam să o urmăm sau când suntem angajați într-un post pe care ni-l doream mult, nu se poate să nu ne bucurăm. Însă nu se poate compara cu bucuria când știi că ai... Citeste mai mult >>
Cine vrea să trăiască veșnic?
Căutările omului sunt multe, și în multe direcții. Dar poate cea mai frecventă căutare este cea a veșniciei. Indiferent de cultură sau perioada în care au trăit oamenii căutările lor au fost în aceas... Citeste mai mult >>
Psalmul 15
Cum se formează dragostea de sus în om
Una din valorile fundamentale/din lucrurile de sus care definesc Împărăția lui Dumnezeu este dragostea. (Dumnezeu este dragoste. 1 Ioan 4:8; Încolo, fraților, desăvârșiți-vă, trăiți în pace, și Dumnez... Citeste mai mult >>
Nu vă hrăniți cu nădejde înșelătoare!
Biserica din Tesalonic era într-o stare de incertitudine cu privire la cei care trecuseră din viață. Pentru a-i încuraja și influența pozitiv starea de spirit, apostolul Pavel ar fi putut să le spună... Citeste mai mult >>
Botezul cu foc
Pe seama pildei celor zece fecioare s-au făcut dezbateri interminabile, în mod deosebit asupra necesității untdelemnului din candelă. Sigur că fiecare și-a susținut propria părere, iar interpretarea... Citeste mai mult >>