Din nou, despre smerenie

"Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre." – Matei 11:29

Cel ce este gata să îi asculte pe alții oricând, cu blândețe, atent la ceea ce au de spus, cât de neînsemnați ar fi ei, este smerit. Cel care este gata sa învețe mereu, de la cei mai umili, chiar de la copii și de la animale, este modest, într-adevăr. Cel ce nu insista mult asupra drepturilor sale și primește cu umilință și mulțumire tot ce-i trimite Domnul în viață, este smerit.

"Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!" – Matei 5:5

Într-adevăr, blândețea este însoțită de smerenie. Cel ce nu ridică vocea, nu bate cu pumnul în masă, niciodată, sigur nu se crede superior celorlalți.

Și tăcerea în care rămâi liniștit, în loc să te aperi de jignirile celorlalți, este tot un semn al smereniei.

Smerenia e culmea muntelui divin, chiar înaintea dragostei pentru toți oamenii, căci este piscul sfințeniei așezat la poalele slavei. Aduce omului care o caută zilnic pace, sănătate mentală și sufletească, înviorare duhovnicească și este indispensabilă vieții de dragoste creștină. Creștinul trebuie să o cultive ca pe o floare rară, ascunsă, căci dacă ajunge s-o expună public, se va ofili instantaneu! Disciplina smereniei, care duce la sfințenie, se poate practica zilnic prin a ne lăuda oricând cu Domnul și cu minunile Lui în viață - toate la care am fost martori- nu cu bogăția, inteligența sau tăria noastră. Isus Hristos sa fie miezul vorbirii noastre și sfințenia și/sau biruința în credință a fraților, căci dacă ne lăudăm cu faptele noastre(cu bunătatea noastră imaginară), nu doar ne pierdem răsplata, dar ajungem la mândrie spirituală, forma cea mai diabolică de mândrie! . .

Și oare câți credincioși evanghelici nu s-au mândrit măcar o dată, lăuntric sau în discuție, că nu se închină la idoli, adică la obiecte făcute de mână omenească! Disprețuim pe admiratorii moaștelor și ai icoanelor, pe cei care le venerează naiv, în timp ce noi ne adorăm propriul eu "spiritual"... Ai milă de noi, Doamne Isuse!

"Multe flori răsar în vară,

Floarea de Colț pe-un pisc ferit,

Dar o floare și mai rară.

Este-un credincios smerit!"(după Traian Dorz)