text Studiu biblic

"Diferenţa dintre Maria şi Iuda Iscarioteanul (Ioan 12.3-8 şi Marcu 14.3-11)"

Categorie: Studiu biblic

 

 

Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi I-a şters picioarele cu părul ei ; şi s-a umplut casa de mirosul mirului. Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis :

„De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei şi să se fi dat săracilor ?” Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea. Dar Isus a zis :

„Las-o în pace ; căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele. Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna”. (Evanghelia după Ioan 12 : 3 – 8)

Pe când şedea Isus la masă, în Betania, în casa lui Simon, leprosul, a venit o femeie care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump ; şi, după ce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus. Unora dintre ei le-a fost necaz şi ziceau :

„Ce rost are risipa aceasta de mir ? Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei şi să se dea săracilor.” Şi le era foarte necaz pe femeia aceea. Dar Isus le-a zis :

„Lăsaţi-o în pace ; de ce-i faceţi supărare ? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine ; 7 căci pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi şi le puteţi face bine oricând voiţi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.

Ea a făcut ce a putut ; Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru îngropare. Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.”

Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, s-a dus la preoţii cei mai de seamă ca să le vândă pe Isus. Când au auzit ei lucrul acesta, s-au bucurat şi i-au făgăduit bani. Şi Iuda căuta un prilej nimerit ca să-L dea în mâinile lor”. (Evanghelia după Marcu 14 : 3 – 11)

Nu vom discuta amănunte (ungerea capului sau a picioarelor) ci trei principii care se desprind din cele două întâmplări.

I. Diferenţa dintre Maria (femeia ce I-a făcut un cadou Domnului Isus) şi Iuda Iscarioteanul

1. Ea a făcut ce-a putut … el discuta de ce s-ar fi putut face … cu banii altuia. (Practician versus teoretician al binefacerii făcute Lui Isus).

2. Ea a făcut un gest frumos pentru Isus, pentru Iuda însă, Isus nu merita un astfel de cadou. (Admirator versus dispreţuitor al Domnului Isus)

3. Ea a acţionat cât a putut de bine, Iuda a reacţionat cât s-a putut de rău. (Maria a dat 300 de lei pentru Isus, Iuda L-a vândut cu 30 de arginţi,) …

II. Datul şi luatul

Maria de azi ar da 21.750 de lei (echivalentul a 300 de zile de muncă, la salariul minim pe economie de azi 8 februarie 2017) în timp ce Iuda de azi, L-ar vinde pe Isus pentru 727 de lei (la preţul de azi al argintului) !

III. Ce stări sufleteşti are :

  • cel ce dă ? Este fericit, are bucurie în suflet. Apostolul Pavel spunea :

În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis : „Este mai ferice să dai decât să primeşti”. (Faptele Apostolilor 20 : 35)

  • zgârcitul ? Marcu nu dă numele comentatorului, ci vorbeşte de unii dintre ucenici, dar Ioan care a fost martor ocular scrie clar că de fapt numai Iuda a condamnat-o pe Maria.

Ce are în suflet un astfel de Iuda (care se ştie că este un ucenic al Domnului Isus) ? „ … le-a fost necaz … le era foarte necaz … de ce-i faceţi supărare ?”. (Evanghelia după Marcu 14 : 4 – 6)

Eu cu cine mă asemăn ? Cu Maria sau cu Iuda ?

 

sursa: https://www.cezareea.ro/

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Micul Catehism (1529)
Secțiunea 1. CELE ZECE PORUNCI. Așa cum capul familiei trebuie să le predea celor din casa sa într-un mod simplu. Prima Poruncă. Să nu ai alți Dumnezei. Ce înseamnă acesta? Noi trebuie să ne temem de... Citeste mai mult >>
Cel mai complex plan întocmit vreodată
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm mai mult sau mai puțin de această viață iar apoi, totul se termină la mormânt. Se pare că aceasta este tot ce viața ne p... Citeste mai mult >>
Fiecare să ia bine seama cum, pe ce și ce clădește în lucrare (1 Cor 3:10-15)
Fiecare să ia bine seama cum, pe ce și ce clădește în lucrare (1 Cor 3:10-15) 1 Cor 3:10. După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clăd... Citeste mai mult >>
Înțelepciunea lumii acesteia este nebunie (1 Cor 3:18-23)
Înțelepciunea lumii acesteia este nebunie (1 Cor 3:18-23) 1 Cor 3:18. Nimeni să nu se înşele: dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţel... Citeste mai mult >>
Diferența dintre slujrea adevărată și slujirea din interese (1 Cor 4:7-14)
Diferența dintre slujrea adevărată și slujirea din interese (1 Cor 4:7-14) 1 Cor 4:7. Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum... Citeste mai mult >>
Autoritatea în slujire, văzută și urmată, prin exemplu de slujire (1 Cor 11:1-16)
Autoritatea în slujire, văzută și urmată, prin exemplu de slujire (1 Cor 11:1-16) 1 Corinteni 11:1. Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos. 2. Vă laud că în toate privinţel... Citeste mai mult >>
Tabăra lui Dumnezeu trebuie să fie curată
Atât în trecut, cât și astăzi, tabăra lui Dumnezeu/Trupul lui Hristos trebuie să fie curat, pentru că acolo își are Domnul locuința. (El/Satan n-are nimic în Mine. Ioan 14:30; Dumnezeul tău, merge în... Citeste mai mult >>
„Voi zidi Biserica Mea”, și porțile morții nu o vor birui
La fel ca și într-o familie naturală, pentru a a ajunge la statura de om mare copiii trebuie să fie supuși părinților în toate lucrurile. (Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. 1 Petru... Citeste mai mult >>
Niciun mădular nu trăiește pentru sine
Biserica este văzută de Dumnezeu ca o familie, ca o școală de ucenici dar și ca un trup în care cei născuți din El sunt mădularele Trupului lui Hristos, fiind similar trupului omenesc, care știm cu to... Citeste mai mult >>
Cum crești în familia lui Dumnezeu
Sfânta Scriptură descrie Biserica lui Hristos ca fiind o familie, cu prunci, copii și părinți, unde trăim într-o legătură strânsă unii cu alții și creștem ca să ajungem să fim asemenea Domnului. (Vă s... Citeste mai mult >>