text Studiu biblic

Despre cartea vietii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Samuel BSV & Paula D
“Fiara pe care ai văzut-o era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii, se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni. –” Apocalipsa 17:8
 
           Întotdeauna omul a fost fascinat să afle, să cunoască ce este în cer. Aceasta se datorează faptului că Dumnezeu a pus în inima omului, prin creaţie, gândul veşniciei. - Eclesiastul 3:11 – Dumnezeu a făcut aceasta pentru ca omul să se silească să-l caute pe El, şi astfel să Îi slujească. Căci în ziua judecăţii nimeni nu se va putea dezvinovăţi înaintea Creatorului Atotputernic.
           Cu toate că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu, totuşi Dumnezeu a alesc ca prin sfânta carte, Biblia, să ne descopere câteva din lucrurile ascunse din ceruri.
           Astfel aflăm că în cer există “nişte cărţi” - Apocalipsa 20:12; Daniel 7:10 - şi pe lângă aceste cărţi există şi “o altă carte”, carte care este deosebită de celelate cărţi, şi care se numeşte “Cartea Vieţii” - Apocalipsa 20:12 -
           Cartea Vieţii, în Biblie ne este prezentată sub mai multe nume, şi anume:
→ Cartea Vieţii: Apocalipsa: 20:12, 17:8; 3:5; Psalmul 69:28; Filipeni 4:3
→ Cartea Vieţii Mielului: Apocalipsa 21:27; 13:8
→ cartea Ta: Exodul 32:32,33; Psalmii 139:16
 
“Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului.” Apocalipsa 21:27 
 
           Cartea Vieţii are ca autor pe însuşi Domnul Dumnezeu. Aceasta o înţelegem din cuvintele spuse de profetul Moise când a zis: ”…şterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!” - Exodul 32:32 – şi din cuvintele apostolului Pavel care scria: “…de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu” - Evrei 12:23 -
           Data scrierii acestei cărţii este: “de la întemeierea lumii” - ”Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat.” Apocalipsa 13:8 - Această dată este întărită şi de cuvintele: “pe care ai scris-o” - Exodul 32:32 - 
           Mulţi predicatori şi învăţători ai vremii noastre, predică prin adunările copiilor Domnului o erezie legată de Cartea Vieţii. Învăţătura falsă cea mai des întâlnită, este aceea că noi oamenii trebuie să îl rugăm pe Dumnezeu să ne scrie numele noastre în Cartea Vieţii. Apoi tot învăţătura falsă e cea care spune că odată ce omul se naşte din nou, şi devine o făptură nouă şi copil al lui Dumnezeu, atunci numele lui este scris în Cartea Vieţii. Toate acestea sunt înterpretări greşite ale Sfintelor Scripturi, care reflectă lipsa de cunoştinţă de care dau dovadă cei care vorbesc astfel.
 
           În Cartea Vieţii sunt scrise de la întemeierea lumii:
→ numele tuturor oamenilor de pe faţa pământului: Apocalipsa 17:8
→ toate zilele care sunt rânduite unui om, mai înainte de a fi fost vreuna din ele: Psalmul 139:16
           În Cartea Vieţii rămân scrise:
→ numele acelora care vor moşteni Împăraţia cerurilor, Raiul lui Dumnezeu: Apocalipsa 21:27
 
 ”Totuşi să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse; ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.” Luca 10:20
 
           Când şterge Dumnezeu numele unui om din Cartea Vieţii şi de ce?
           Planul lui Dumnezeu este ca toţi oamenii să fie mântuiţi, tocmai de aceea numele tuturor oamenilor au fost scrise în Cartea Vieţii încă de la întemeierea lumii. Cu toate acestea Dumnezeu nu fortează pe nimeni să Îi slujească în ascultare deplină,. Pe parcursul vieţii unui om, poate avea loc ştergerea numelui său din Cartea Vieţii, ceea ce face imposibilă mântuirea lui după aceea.
♦ Dumnezeu şterge numele din Cartea Vieţii acelora care zădărnicesc planul lui Dumnezeu cu privire la ei. Domnul Dumnezeu rânduieşte o vreme de har tuturor oamenilor, dar dacă omul nu caută în vremea de har pe Dumnezeu, să îi slujească Lui cu toată inima sa, ci trăieşte în păcat continuu, zădărniceşte astfel planul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea lui, întocmai ca fariseii şi învăţătorii Legii pe vremea lui Isus. - ”dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.” Luca 7:30 - 
♦ Dumnezeu şterge numele din Cartea Vieţii acelora care nu se luptă îndeajuns să facă voia Sa. Creştinul este chemat să biruiască lumea şi poftele înşelătoare ale păcatului. Dacă se lasă înşelat sau biruit de anumite pofte sau plăceri ale lumii acesteia, nemai silindu-se să trăiască în neprihănire şi ascultare deplină de El, va ajunge să i se şteargă numele din Cartea Vieţii.. - ”Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” Apocalipsa 3:5 - Evrei 6:4,5,6; Exodul 32:33 “Domnul a zis lui Moise: „Pe cel ce a păcătuit împotriva Mea, pe acela îl voi şterge din cartea Mea.”
           Cel ce şterge numele oamnenilor din Cartea Vieţii.este Domnul Isus Hristos.- Apocalipsa 3:5 -
 
           De ce Dumnezeu nu mai scrie în zilele noastre pe nimeni în Cartea Vieţii?
× fiindcă Cartea Vieţii a fost scrisă de la întemeierea lumii: - Exodul 32:32; Apocalipsa 17:8; 13:8; Daniel 12:1 -
× fiindcă acum există doar posibilitatea ca numele oamenilor să fie şterse: - Apocalipsa 3:5 
× fiindcă mântuiti vor fi doar acei ale căror nume sunt scrise în Cartea Vieţii de la întemeierea lumii: - Apocalipsa 17:8, 13:8; Daniel 12:1
 
“Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din Cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” Apocalipsa 3:5 
 
           Cartea Vieţii are un rol important în ziua când Dumnezeu va judeca.- ”Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.” Apocalipsa 20:12 -
           Cartea Vieţii conţine în ziua judecăţi numele acelora care au căutat din toată inima lor să slujească Domnului, după toate poruncile Sale, silindu-se să împlinească tot ce e bine şi plăcut înaintea Domnului, în viaţa lor pe pământ.- “Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului.” Apocalipsa 21:27 -
           În zilele din urmă când puterea de amăgire va fi mare pe pământ, acei a căror nume a fost şters din Cartea Vieţii, se vor închina fiarei şi vor crede semnele şi minunile pe care le va face fiara.- ”Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat.” Apocalipsa 13:8 -
           Dumnezeu doreşte ca niciun om să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă, de aceea El ne-a ales înainte de întemeierea lumii - Efeseni 1:4,5,11 - (aceasta nu înseamnă că există predestinaţie. Apostolul Pavel ne învaţă că harul lui Dumnezeu aduce mântuire pentru toţi oamenii – Tit 2:11 – dar pentru fiecare om există o vreme, un timp de har, când poate acepta planul lui Dumnezeu sau refuza planul Lui – Romani 1:28; Evrei 6:4,5,6; 2 Petru 3:9) pregătindu-ne Împărăţia încă de la întemeierea lumii. - Matei 25:34; Evrei 4:3 -
           De aceea se cuvine să ne dăm toate silinţele să fim plăcuţi înaintea Lui, cinstind Numele Lui şi lucrările Sale făcute pentru noi oamenii, pentru ca în final să avem parte de viaţa veşnica împreună cu Dumenzeu în Împărăţia Sa..  
 
“Şi pe tine, adevărat tovarăş de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora, care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement şi cu ceilalţi tovarăşi de lucru ai mei, ale căror nume sunt scrise în Cartea vieţii.” Filipeni 4:3 
 
~ SamuelBSV & PaulaD ~ http://pauladita.wordpress.com

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Micul Catehism (1529)
Secțiunea 1. CELE ZECE PORUNCI. Așa cum capul familiei trebuie să le predea celor din casa sa într-un mod simplu. Prima Poruncă. Să nu ai alți Dumnezei. Ce înseamnă acesta? Noi trebuie să ne temem de... Citeste mai mult >>
Cel mai complex plan întocmit vreodată
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm mai mult sau mai puțin de această viață iar apoi, totul se termină la mormânt. Se pare că aceasta este tot ce viața ne p... Citeste mai mult >>
Fiecare să ia bine seama cum, pe ce și ce clădește în lucrare (1 Cor 3:10-15)
Fiecare să ia bine seama cum, pe ce și ce clădește în lucrare (1 Cor 3:10-15) 1 Cor 3:10. După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clăd... Citeste mai mult >>
Înțelepciunea lumii acesteia este nebunie (1 Cor 3:18-23)
Înțelepciunea lumii acesteia este nebunie (1 Cor 3:18-23) 1 Cor 3:18. Nimeni să nu se înşele: dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţel... Citeste mai mult >>
Diferența dintre slujrea adevărată și slujirea din interese (1 Cor 4:7-14)
Diferența dintre slujrea adevărată și slujirea din interese (1 Cor 4:7-14) 1 Cor 4:7. Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum... Citeste mai mult >>
Autoritatea în slujire, văzută și urmată, prin exemplu de slujire (1 Cor 11:1-16)
Autoritatea în slujire, văzută și urmată, prin exemplu de slujire (1 Cor 11:1-16) 1 Corinteni 11:1. Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos. 2. Vă laud că în toate privinţel... Citeste mai mult >>
Tabăra lui Dumnezeu trebuie să fie curată
Atât în trecut, cât și astăzi, tabăra lui Dumnezeu/Trupul lui Hristos trebuie să fie curat, pentru că acolo își are Domnul locuința. (El/Satan n-are nimic în Mine. Ioan 14:30; Dumnezeul tău, merge în... Citeste mai mult >>
„Voi zidi Biserica Mea”, și porțile morții nu o vor birui
La fel ca și într-o familie naturală, pentru a a ajunge la statura de om mare copiii trebuie să fie supuși părinților în toate lucrurile. (Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. 1 Petru... Citeste mai mult >>
Niciun mădular nu trăiește pentru sine
Biserica este văzută de Dumnezeu ca o familie, ca o școală de ucenici dar și ca un trup în care cei născuți din El sunt mădularele Trupului lui Hristos, fiind similar trupului omenesc, care știm cu to... Citeste mai mult >>
Cum crești în familia lui Dumnezeu
Sfânta Scriptură descrie Biserica lui Hristos ca fiind o familie, cu prunci, copii și părinți, unde trăim într-o legătură strânsă unii cu alții și creștem ca să ajungem să fim asemenea Domnului. (Vă s... Citeste mai mult >>