de ce resping tinerii biserica

De ce părăsesc tinerii biserica

Motivul #6 - Lupta pentru independenţă faţă de părinţi

          ”Nu voi putea niciodată să mă aştept la respect de la cineva care mi-a schimbat scutecele” a spus un tânăr odată. Cel mai important pas de la adolescenţă înspre maturitate este dobândirea unei independenţe sănătoase.

          Ca şi copii, tinerii au experimentat securitatea faptului de a fi controlaţi de părinţi. Valorile părinţilor erau automat adoptate de către copil. Acum însă a venit timpul ca tinerii să-şi dezvolte propria lor personalitate. Studiile arată că tinerii care au fost disciplinaţi cu dragoste în sensul independenţei de controlul părintesc au mai multe sentimente pozitive faţă de familiile lor decât cei care au fost educaţi cu o severitate foarte mare. Un tânăr căruia i-a fost asigurată autonomie faţă de părinţi va menţine o relaţie apropiată cu ei. Se întâmplă rar însă ca această tranziţie să aibă loc fără traume. De fapt, unii tineri cred că singura cale pentru ei de a obţine independenţa este aceea de a respinge valorile părinţilor. Părinţii care practică dictatura ajung în mod ironic să îşi îndepărteze copiii de valorile lor. Şi mulţi dintre aceşti tineri vor respinge biserica doar ca să îşi supere  părinţii. Biserica nu este adevărata ţintă a tinerilor.

          Planifică un timp cu părinţii tinerilor tăi şi pune-le  la dispoziţie căi practice prin care pot evita aceste lucruri. Iată câteva idei pe care le poţi împărtăşi cu ei.

1.    Lăsaţi ca scopul lui Dumnezeu pentru tineri să fie acelaşi cu al părinţilor (Efeseni 4:13-14). Este scopul lui Dumnezeu pentru tineri să ”lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite (Evrei 6:1)”. Adolescenţii vor rămâne ”bebeluşi” spirituali dacă părinţii nu vor face paşi graduali de a restrânge autoritatea lor părintească faţă de ei. Este responsabilitatea părinţilor de a-şi pregăti copiii să fie nişte creştini maturi, care se guvernează singuri?

2.    Propuneţi-vă să modelaţi voinţa adolescenţilor, nu să o înfrângeţi (Isaia 42:2-3). Nu trebuie să facem cu tinerii aşa cum facem cu un cal atunci când îl îmblânzim. De fapt, orice încercare de a-l educa pe un tânăr în acest fel este o greşeală gravă, indiferent de cât de bune sunt intenţiile pe care le-ar avea părinţii. Voinţa adolescenţilor trebuie canalizată şi modelată, însă niciodată nu trebuie desconsiderată sau înfrântă. Tinerii au nevoie de toată puterea de care sunt în stare pentru a face faţă ”vocilor” care îi cheamă să urmeze căi greşite în viaţă. Părinţii nu vor fi întotdeauna acolo pentru a decide pentru ei. Ei trebuie să înveţe să decidă pentru ei înşişi.

3.    Învaţă-l pe tânăr să îşi acordeze voinţa după voia lui Dumnezeu (Filipeni 2:13). Tinerii vor rămâne neconvinşi, dacă cineva încearcă să-i convingă împotriva voinţei lor. Însă cei care îşi vor pune voia lor la picioarele Domnului (nu ale părinţilor) vor descoperi planul perfect al lui Dumnezeu pentru ei.

4.    Fiţi o singură voce atunci când disciplinaţi (Filipeni 2:2). Părinţii care nu sunt uniţi în conducerea familiei lor, îi pun pe tineri în faţa unei dileme. De care dintre ei să asculte? Sau este cel mai bine să nu asculte de nici unul şi să facă ceea ce cred ei de cuviinţă? Primirea de semnale amestecate de la adulţi înseamnă pentru tineri frustrare şi confuzie. Părinţii trebuie să se decidă asupra unei poziţii comune înainte de a lua atitudine faţă de copilul lor.

5.    Când vorbiţi, feriţi-vă limba de rău (Proverbe 15:1). Majoritatea cuvintelor care se spun în momente de dezamăgire, trădare, mânie, faţă de tânăr ar fi mult mai bine să rămână nespuse. Stricăciuni ireparabile s-au adus relaţiei părinte / copil prin afirmaţii negândite care, odată spuse, şi-au început lucrarea otrăvitoare în psihicul tânărului. Exemple de astfel de fraze includ: n-o să fii niciodată bun de nimic! Hei, prostule, nu ştii că trebuie să mă asculţi? N-ai fost niciodată altceva decât o ruşine pentru mine! Mi-aş fi dorit să nu te fi născut niciodată!  Pavel ne-a lăsat câteva sfaturi în ce priveşte modalitatea de a îi disciplina pe tinerii noştri (Efeseni 4:29).

6.    Fii perseverent - nu te da niciodată bătut (Galateni 6:9). Cu toate eforturile tale pentru a îi pregăti pe tineri să se conducă singuri în viaţă, vor fi şi eşecuri. Vor veni momente de descurajare, însă niciodată nu va trebui să renunţi. Nu este niciodată ”şah mat” atunci când regele mai poate face o mutare.

7.    Stabileşte puţine reguli şi impune-le (Matei 11:29-30). Dacă jugul lui Hristos pentru noi este uşor, aşa va trebui să fie şi jugul pe care noi îl vom pune asupra tinerilor noştri. Trebuie să avem câteva reguli care sunt îndeajuns de clare pentru a fi înţelese şi impuse cu tărie de către părinte. Tinerii gândesc şi majoritatea vor aprecia pe un adult care este gata să le explice motivele care stau în spatele regulilor. Stabiliţi aceste reguli împreună cu tinerii voştri, încurajându-i să contribuie la stabilirea propriilor lor limitări. Adolescentul care are un cuvânt de spus în stabilirea regulilor limitative în ce îl priveşte le va respecta mult mai uşor.

8.    Lasă-i pe tineri să sufere consecinţele greşelilor lor (Romani 5:3-4). Există întotdeauna tentaţia pentru un părinte de a-şi proteja copilul de durere. Încurajându-i însă să evite suferinţa îndepărtăm de la ei singura cale spre un caracter ferm. Învaţă-i să ”privească cu o mare bucurie când trec prin felurite încercări” (Iacov 1:2).

9.    Călăuzeşte-ţi tânărul spre sursa iertării şi puterii (Ioan 17:3). Nu este nimic mai important pentru un adolescent decât să aibă experienţa mântuirii cu Domnul Isus.

          A dobândi independenţă faţă de părinţi este un lucru esenţial pentru tânăr. Nu este neobişnuit că revolta împotriva părinţilor care nu încurajează emanciparea copilului lor adolescent este adesea acompaniată de îndepărtarea de religia pe care o practică acei părinţi.