de ce resping tinerii biserica

De ce părăsesc tinerii biserica

          Motivul #3 - Relaţii superficiale cu părinţii

          Acest tânăr nu îl auzise niciodată pe tatăl său spunându-i că îl iubeşte. Credea că dacă va fi bun măcar la fotbal, tatăl său va fi mândru de el. Spre sfârşitul jocului, primise o pasă şi i s-a deschis un culoar pentru gol, însă şutul lui a trecut pe lângă bară. El ştia că tatăl nu avea să-şi mai aducă aminte de cele două goluri pe care le-a dat în prima repriză. Tatăl său urma să se concentreze doar asupra acelui şut care a dus la pierderea meciului. A venit acasă de la şcoală mândru de carnetul său de note. Primise doar medii de 10 cu excepţia uneia de 9, la geometrie. Toate comentariile tatălui său au făcut referire la nota mică: - ”Ce nu înţelegi efectiv la această materie?” l-a întrebat. În acel moment băiatul a încetat să mai încerce să câştige dragostea tatălui. Tânărul a crescut învăţând să-l sfideze pe tatăl său şi căutând să nu-i semene. Tatăl era învăţător de şcoală duminicală şi sponsor al lucrării de tineret. Drept urmare, tânărul se îndrepta inevitabil spre drumul respingerii creştinismului. Un studiu recent în bisericile evanghelice arată că motivul nr. 2 pe care îl invocă tinerii pentru a părăsi biserica se referă la ipocrizia adulţilor. În cartea sa Psychology of Adolescence (psihologia adolescenţei), Dr. Marvin Powell spune: ”mediul familial trebuie să fie un exemplu de influenţă religioasă activă, nu unul care imită de pe buze o religie. Frecventarea bisericii duminică de duminică, urmată de şase zile fără nici o urmă de religie nu va dezvolta un caracter religios în tânăr”. ”Predici” morale care nu sunt urmate de un comportament ca atare nu reprezintă decât o pierdere de timp.

          Un alt studiu, făcut de Benjamin Keeley a măsurat religiozitatea atât a tinerilor creştini cât şi necreştini. Rezultatele au arătat că tinerii care recunoşteau că părinţii lor sunt profund dedicaţi religiei lor erau mult mai religioşi decât tinerii ai căror părinţi nu aveau nici un interes în religie. Credinţa (sau lipsa de credinţă) a părinţilor are un profund impact asupra credinţei tânărului.

          Organizează o întâlnire cu părinţii tinerilor şi împărtăşeşte cu ei aceste învăţături. Oferă-le apoi aceste şapte strategii semnificative pe care părinţii le pot folosi pentru a îmbunătăţi relaţia cu copiii lor.

          #1. Întărirea propriei lor pasiuni pentru Isus: ”Zideşte în mine o inimă curată Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic…. Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale.”(Ps. 51: 10-12). Un părinte înflăcărat pentru Dumnezeu, cu o inimă pentru slujire va avea un impact mult mai mare asupra vieţii unui tânăr decât toate cărţile teologice din lume. Adolescenţii simt ipocrizia imediat, considerând astfel că religia nu are nici o importanţă.

          #2. Exprimarea verbală a dragostei pentru tânărul lor. ”Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu, ca nişte copii preaiubiţi. Trăiţi în dragoste…( Efeseni 5:1-2). Este un singur lucru pe care un părinte îl poate da unui copil, lucru pe care copilul nu îl poate lua de nicăieri altundeva: dragostea părintească. Studiile au dovedit că dragostea părintească şi disciplina sunt determinante în formarea caracterului unui copil. Dacă un părinte nu-şi exprimă dragostea pentru copil, acesta o va căuta altundeva. Cel mai întâlnit motiv pentru ca o fată să aibă relaţii sexuale în afara căsătoriei este căutarea ei după dragoste.

          #3. Să înveţe să obţină încrederea tinerilor şi să îi ia în serios. ”Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat”. (Prov. 11:3). O trăsătură de caracter esenţială pentru dezvoltarea unei relaţii de prietenie solide este abilitatea de a fi confidenţial. Prietenii pecetluiesc o intimitate specială, împărtăşindu-şi unii altora lucruri pe care ar vrea să le cunoască doar puţine persoane. Unii cred că o astfel de relaţie este imposibilă între un adolescent şi părinţii săi. Nu este adevărat. Adevărul este că, dacă tinerii văd că sunt luaţi în serios şi orice dezvăluie este păstrat cu sfinţenie şi nu este folosit împotriva lor, mulţi vor primi pe propriul lor părinte drept prieten. Un părinte înţelept nu tratează cu uşurinţă acele lucruri care sunt importante pentru copilul său. Indiferent că este o notă mică, o experienţă dezamăgitoare în dragoste, un complex, dacă acestea sunt importante pentru tineri, trebuie să fie importante pentru noi.

          #4. Să fii vulnerabil şi să admiţi că ai greşit. ”Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii casă fiţi vindecaţi” ( Iacov 5:16). Sunt câteva fraze care se aud foarte rar şi care, dacă ar fi spuse într-un mod real, ar putea restabili relaţii rupte între părinţi şi copiii lor adolescenţi: ”îmi pare rău”, ”am greşit”, ”te rog să mă ierţi”. La un moment dat tinerii ajung să realizeze că părinţii sunt fiinţe umane, supuse imperfecţiunii. Problema nu stă în perceperea foarte abilă a imperfecţiunilor noastre, ci în refuzul nostru încăpăţânat de a le admite. Nefiind obişnuiţi să ne vedem sfaturile luate la întrebări şi motivele criticate, mulţi dintre noi devenim defensivi, protejându-ne împotriva criticilor. O astfel de tactică nu va face decât să ne depărteze de tineri. A fi vulnerabil şi a-ţi arăta limitele presupune două beneficii. În primul rând, devii o persoană abordabilă. Este aproape imposibil să te simţi apropiat de cineva care insistă să aibă întotdeauna dreptate. În al doilea rând, tinerii vor face faţă propriilor eşecuri mai bine, dacă noi ne admitem slăbiciunile.

          #5. Nu îl fă niciodată pe copil să se simtă stânjenit. ”Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur.” ( Matei 18:15). Când ne mustrăm copilul în faţa altora ajungem să îl depărtăm de noi mai mult.

          #6. Iartă şi uită. ”Dragostea….nu se gândeşte la rău ( nu-şi mai aminteşte răul - engl.)” ( 1 Cor. 13:5). Putem să spunem că am căutat cu sinceritate să ne iertăm tinerii, dacă nu am căutat să uităm ceea ce au făcut? Refuzul de a uita a distrus căsnicii şi relaţii între părinţi şi copii. Dumnezeu Însuşi spune ”nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor” ( Evrei 8:12). Dacă Cel Atotputernic poate uita păcatele, înseamnă că ne va călăuzi şi pe noi ca să uităm greşelile tinerilor noştri. ”Făcându-le tinerilor loc să greşească” vom ajunge să ne îmbunătăţim relaţia cu ei. Calea spre înţelepciune pentru un părinte trece prin punctul în care trebuie luată decizia că nu există păcate de neiertat şi de neuitat în ce îi priveşte pe tineri.

          #7. Dă-le timpul tău tinerilor. ”Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele” ( Efeseni 5:16). Prea multe cărţi despre problemele părinţilor spun că trebuie să petrecem un timp ”de calitate” cu tinerii noştri, când, de fapt, ”cantitatea” de timp este lucrul pe care ei îl doresc. Tinerii cer timp.