De ce m-a mântuit Dumnezeu?

De ce m-a mântuit Dumnezeu?

Nu cunosc nici o întrebare teologică mai dificilă decât aceasta. Studiez teologia de mulţi ani, dar încă nu pot veni cu un răspuns complet care să explice de ce Dumnezeu m-a mântuit pe mine sau pe oricine altcineva.

Unii oameni oferă un răspuns foarte simplu la această întrebare. Ei spun că Dumnezeu te-a mântuit pentru că ţi-ai pus încrederea şi credinţa în Hristos atunci când ai răspuns chemării Evangheliei. La suprafaţă acesta e cu siguranţă un răspuns legitim, pentru că suntem îndreptăţiţi prin credinţă şi suntem chemaţi să răspundem în felul acesta.

Dar întrebarea mai adâncă este: "De ce ai răspuns Evangheliei atunci când ai auzit-o, şi totuşi altcineva care a auzit-o - poate aceeaşi prezentare a Evangheliei cu aceeaşi ocazie - nu a răspuns chemării ei? Ce a fost în tine şi te-a determinat să răspunzi pozitiv în timp ce alţii sunt hotărâţi să o respingă?" Pun această întrebare referitor la viaţa mea. Aş putea spune că motivul pentru care am răspuns chemării este pentru că am fost mai drept decât cel de lângă mine. Ferească Dumnezeu să spun aşa ceva în Ziua Judecăţii! M-aş putea gândi că sunt mai inteligent decât altcineva, dar n-aş vrea să spun nici asta. Unii ar putea spune că mi-am recunoscut nevoia mai mult decât altcineva şi-a recunoscut-o pe a sa, dar chiar şi acest lucru e un amestec de cel puţin o măsură de inteligenţă şi o măsură de smerenie, din care cea mai mare parte în definitiv îşi are rădăcinile în harul lui Dumnezeu. Trebuie să recunosc la fel ca cei din vechime, numai prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Nu pot aduce nici un alt motiv de ce sunt mântuit, doar harul lui Dumnezeu.

Biblia spune multe despre motivele pentru care Dumnezeu are iniţiativa mântuirii oamenilor: El iubeşte lumea; are o atitudine binevoitoare faţă de făpturile Sale decăzute. Ştim aceste lucruri. Dar atunci când intrăm în detalii, Biblia vorbeşte despre lucrarea suverană de răscumpărare a lui Dumnezeu şi foloseşte termeni ca predestinare şi alegere. Acestea sunt cuvinte biblice. Ce e în spatele harului care predestinează al lui Dumnezeu sau în spatele alegerii Sale? Unii spun că Dumnezeu vede mai dinainte alegerile pe care le vor face oamenii. Cred că această opinie elimină tocmai esenţa din învăţătura biblică.

Atunci când Scriptura vorbeşte despre alegerea oamenilor de către Dumnezeu, Dumnezeu vorbeşte despre alegerea oamenilor în Hristos; mântuirea noastră îşi are rădăcinile şi temelia în Hristos. Aceasta mă face să mă gândesc la următorul lucru: Tu şi cu mine suntem mântuiţi nu numai din cauza grijii pe care ne-o poartă Dumnezeu, ci primul şi supremul motiv este hotărârea totală a lui Dumnezeu să-Şi onoreze Fiul ascultător. Suntem darurile din dragoste pe care Tatăl le oferă Fiului, astfel încât Fiul, care a trăit o viaţă de ascultare perfectă şi a murit pe cruce, să vadă rodul muncii sufletului Său şi să fie înviorat. Acesta e motivul principal pentru care eu cred că Dumnezeu te-a mântuit: să-L onoreze pe Isus.

Când a hotărât Dumnezeu să ne dea viaţa veşnică?

"Când" e un cuvânt ce se referă la timp, şi Biblia foloseşte cuvinte ca acesta. Atunci când Biblia vorbeşte despre momentul în care Dumnezeu ia decizia cu privire la viaţa noastră veşnică, în general plasează această decizie la întemeierea lumii; altfel spus, din veşnicie Dumnezeu ne-a ales să fim printre cei răscumpăraţi.

Cred că Pavel subliniază acest lucru foarte clar, în special în primul capitol al Epistolei sale către Efeseni. Am fost aleşi în Hristos de la întemeierea lumii ca să fim modelaţi după chipul lui Hristos şi să fim aduşi într-o stare de răscumpărare. Desigur, în felul acesta atingem imediat doctrina foarte dificilă şi controversată a predestinării. Voi spune în trecere, atingând doar suprafaţa ei, că fiecare biserică are o anume doctrină a predestinării. Există mari diferenţe între biserici cu privire la modul în care trebuie înţeleasă predestinarea, dar fiecare biserică din punct de vedere istoric a trebuit să-şi modeleze o anume doctrină a predestinării, pentru că Biblia vorbeşte despre ea. De aceea există un anumit sens în care putem spune că din veşnicie Dumnezeu Şi-a ales poporul să fie mântuit.

Evident, ajungem acum la câteva probleme secundare foarte complicate. Pe ce bază ia Dumnezeu o astfel de decizie din veşnicie? A luat Dumnezeu din veşnicie decizia ca anumiţi oameni să fie osândiţi la chinurile iadului? Îi destinează pe unii oameni pentru iad? Îi destinează pe unii oameni să cadă? Cred că Biserica a abandonat acest concept şi pe bună dreptate. Cred că Dumnezeu ştia din veşnicie că omul urma să cadă, că omul urma să se răzvrătească împotriva Sa, şi mai ştia din veşnicie şi că va pregăti o cale de răscumpărare a oamenilor. Cunoştinţa lui Dumnezeu este la fel de veche ca şi omniscienţa lui şi e la fel de eternă ca şi El. Tot ce ştie Dumnezeu, El ştie din veşnicie. Trebuie să păstrăm această idee înaintea noastră.

Eu aş spune că decizia lui Dumnezeu să ne aleagă a fost luată înainte de Căderea omenirii dar ţinând cont de Cădere. Daţi-mi voie să repet. El a luat decizia înainte de Cădere, ştiind că această Cădere va avea loc şi ştiind care vor fi consecinţele ei. În alte cuvinte, Dumnezeu n-ar fi putut alege să mântuiască persoane care nu aveau nevoie de mântuire. Numai păcătoşii au nevoie de mântuire, de aceea Dumnezeu trebuie să ne fi considerat păcătoşi şi căzuţi atunci când mintea divină s-a gândit la noi să ne mântuiască. În ultimă instanţă, decizia să fim mântuiţi a fost luată în veşnicie, în conformitate cu cunoştinţa divină a lui Dumnezeu despre noi.