text Studiu biblic

Cum să eviți plictiseala la citirea Bibliei și să-ți găsești desfătarea în Cuvântul lui Dumnezeu?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

Cuvântul lui Dumnezeu aduce desfătare

Întreg Psalmul 119 este dedicat Cuvântului lui Dumnezeu. În acest psalm împăratul David spune următoarele cuvinte:

Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile. Mă gândesc adânc la poruncile Tale şi cărările Tale le am sub ochi. Mă desfătez în orânduirile Tale şi nu uit Cuvântul Tău. (Psalmul 119:14-16)

Primul lucru pe care îl vedem în acest verset este că David urmează învățăturile lui Dumnezeu. Atunci când studiezi Scripturile și nu cauți să aplici ceea ce este scris în Biblie, vei pierde interesul și nu vei putea însuși ceea ce studiezi. Este important pentru fiecare om care citește Cuvântul lui Dumnezeu să caute să împlinească tot ceea ce este scris, pentru că doar așa va putea găsi desfătarea în Cuvântul Său.

Al doilea lucru pe care îl spune este că el se gândește adânc la poruncile Domnului. Dragii mei, vreau să faceți deosebire între citire și studiere, pentru că aceste două sunt lucruri absolut diferite. De cele mai multe ori oamenii care citesc Biblia nu se obligă la nimic mai mult decât doar să parcurgă un anumit text. Atunci când studiezi ai un scop bine definit și găsești răspunsul la ceea ce ai căutat în Cuvântul lui Dumnezeu.

Rugăciunea te ajută să descoperi adevărurile din Biblie

Un alt lucru important pe care îl vedem la David în versetul 18 este că el se roagă Domnului ca să-i descopere lucrurile minunate din Cuvântul Său.

Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale! (Psalmul 119:8)

Cuvântul lui Dumnezeu a fost scris prin Duhul Sfânt. Dumnezeu este autorul acestui Cuvânt și tocmai de aceea trebuie să-L citim și să-L studiem. Este foarte important ca atunci când studiem Sfintele Scripturi să ne rugăm Lui Dumnezeu să ne descopere ceea ce este scris.

Te plictisești atunci când nu înțelegi ceea ce citești

Plictiseala vine atunci când nu înțelegi ceea ce citești în Sfintele Scripturi. În versetul 36 zice așa:

Pleacă-mi inima spre învăţăturile Tale, şi nu spre câştig! Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta! (Psalmul 119:36-37)

Sunt mulți oameni care își planifică să citească doar câteva capitole în zi, apoi aleargă după lucruri deșarte. Omul care iubește Cuvântul lui Dumnezeu, meditează la El, chiar și atunci când face alte activități. Acești oameni în orice moment se gândesc și meditează asupra acestui Cuvânt, pe când cel care studiază, dar în același timp se gândește la câștig și la lucruri deșarte, nu-și va găsi plăcerea în Cuvânt, pentru că el nu știe a savura această plăcere.

Ia decizia să găsești plăcere în Cuvântul Lui

David spune așa:

Mă desfăt în poruncile Tale, căci le iubesc. Îmi întind mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc, şi vreau să mă gândesc adânc la orânduirile Tale. (Psalmul 119:47-48)

Un alt lucru important care te va ajuta să-ți găsești plăcerea în Cuvântul lui Dumnezeu este să faci acest lucru intenționat. Trebuie să iei o hotărâre în inima ta. Dacă tu personal ai luat hotărârea să urmezi, să înțelegi, să cercetezi și să împlinești Cuvântul lui Dumnezeu, atunci vei găsi această plăcere. Psalmistul spune:

Dacă n-ar fi fost Legea Ta desfătarea mea, aş fi pierit în ticăloşia mea. (Psalmul 119:92)

Dacă un om nu caută să-și găsească desfătarea și plăcerea în Cuvântul lui Dumnezeu este în pericol să piară în ticăloșia lui. Ei aleargă după lucruri de nimic, după lucruri deșarte și după lucruri materiale, dar nu-și găsesc plăcerea în ele, pe când cel care iubește Cuvântul lui Dumnezeu are totdeauna împlinire și desfătare:

Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc; tot ce începe duce la bun sfârşit. (Psalmul 1:1-3)

Omul acesta nu pierde și nu investește timpul în tovărășii care nu se merită, cum ar fi cei nelegiuiți, păcătoși, batjocoritori. Dacă petreci prea mult timp în compania acestor oameni în scurt timp vei deveni ca ei. Aveți grijă și nu vă înșelați:

Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.” (1 Corinteni 15:33)

Să citești Biblia este foarte important, dar nu trebuie să ne limităm doar la aceasta. Este foarte importantă și studierea. Pentru un creștin, însă, este grav să nu citească Biblia.

Trebuie s-o suferim Învățătura sănătoasă

2 Timotei 4:3

Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor...

O parte din adevărul din Biblie este plăcută, dar o altă parte nu este plăcută! Dar tot adevărul din Biblie ne este folositor!

2 Timotei 3:16-17 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, 17 pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Micul Catehism (1529)
Secțiunea 1. CELE ZECE PORUNCI. Așa cum capul familiei trebuie să le predea celor din casa sa într-un mod simplu. Prima Poruncă. Să nu ai alți Dumnezei. Ce înseamnă acesta? Noi trebuie să ne temem de... Citeste mai mult >>
Cel mai complex plan întocmit vreodată
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm mai mult sau mai puțin de această viață iar apoi, totul se termină la mormânt. Se pare că aceasta este tot ce viața ne p... Citeste mai mult >>
Fiecare să ia bine seama cum, pe ce și ce clădește în lucrare (1 Cor 3:10-15)
Fiecare să ia bine seama cum, pe ce și ce clădește în lucrare (1 Cor 3:10-15) 1 Cor 3:10. După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clăd... Citeste mai mult >>
Înțelepciunea lumii acesteia este nebunie (1 Cor 3:18-23)
Înțelepciunea lumii acesteia este nebunie (1 Cor 3:18-23) 1 Cor 3:18. Nimeni să nu se înşele: dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţel... Citeste mai mult >>
Diferența dintre slujrea adevărată și slujirea din interese (1 Cor 4:7-14)
Diferența dintre slujrea adevărată și slujirea din interese (1 Cor 4:7-14) 1 Cor 4:7. Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum... Citeste mai mult >>
Autoritatea în slujire, văzută și urmată, prin exemplu de slujire (1 Cor 11:1-16)
Autoritatea în slujire, văzută și urmată, prin exemplu de slujire (1 Cor 11:1-16) 1 Corinteni 11:1. Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos. 2. Vă laud că în toate privinţel... Citeste mai mult >>
Tabăra lui Dumnezeu trebuie să fie curată
Atât în trecut, cât și astăzi, tabăra lui Dumnezeu/Trupul lui Hristos trebuie să fie curat, pentru că acolo își are Domnul locuința. (El/Satan n-are nimic în Mine. Ioan 14:30; Dumnezeul tău, merge în... Citeste mai mult >>
„Voi zidi Biserica Mea”, și porțile morții nu o vor birui
La fel ca și într-o familie naturală, pentru a a ajunge la statura de om mare copiii trebuie să fie supuși părinților în toate lucrurile. (Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. 1 Petru... Citeste mai mult >>
Niciun mădular nu trăiește pentru sine
Biserica este văzută de Dumnezeu ca o familie, ca o școală de ucenici dar și ca un trup în care cei născuți din El sunt mădularele Trupului lui Hristos, fiind similar trupului omenesc, care știm cu to... Citeste mai mult >>
Cum crești în familia lui Dumnezeu
Sfânta Scriptură descrie Biserica lui Hristos ca fiind o familie, cu prunci, copii și părinți, unde trăim într-o legătură strânsă unii cu alții și creștem ca să ajungem să fim asemenea Domnului. (Vă s... Citeste mai mult >>