„... cu împietrirea inimii tale ...”

Încă din Vechiul Testament ni se spune care este dorința lui Dumnezeu cu privire la făptura mâinii Sale: „Pe viața Mea zice Domnul că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască.” (Ezec. 33/11) Astfel, Dumnezeu a pus la dispoziția omului „spațiul” necesar ca el să întoarcă din căile sale ce i se păreau bune, dar care duceau inevitabil la moarte, însă omul a refuzat...

Misiunea prorocilor împuterniciți de Dumnezeu să-i recomande omului întoarcerea a eșuat: „... pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alți robi, mai mulți decât cei dintâi și i-au primit la fel.” (Matei 21/36)

Soluția a fost aparent găsită: „La urmă a trimis pe fiul său zicând: Vor primi cu cinste pe fiul meu. Dar ei au pus mâna pe el, l-au scos afară din cetate și l-au omorât.” Cu toate acestea dorința lui Dumnezeu rămâne neschimbată, iar chemarea Sa la întoarcere este valabilă și-n ziua de astăzi: „Domnul are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.” (2Petru 3/9)

Dacă aceasta este dorința lui Dumnezeu, de ce totuși oamenii refuză să se pocăiască?

Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu are răspuns și la această întrebare formulat într-o singură frază: „Veți auzi cu urechile voastre și nu veți înțelege, veți privi cu ochii voștri și nu veți vedea. Căci inima acestui popor s-a împietrit, au ajuns tari de urechi, și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu și să fie vindecați.” Din acest citat reiese că întoarcerea este imposibilă din pricina unor „mădulare” nefuncționale: ochi, urechi, inimă - date în slujba păcatului ca unelte ale nelegiuirii „... pierzând orice pic de simțire s-au dedat la desfrânare și săvârșesc cu lăcomie orice necurăție.” (Efes. 4/19)

Vinovate de neputința omului de a se pocăi sunt în primul rând „urechile”, ce sunt întoarse de la adevăr și îndreptate spre istorisiri închipuite. În acest context ele nu pot deosebi glasul Păstorului de șoaptele celui rău. Ele nu aud bătăile Duhului Sfânt, ce folosește Cuvântul și bate la inima oricărui muritor. (Apoc. 3/20) Dar sunt fericite urechile care aud. Ele aduc beneficii celor ce le au deschise: „... doi orbi ședeau lângă drum. Ei au auzit că trece Isus și au început să strige: Ai milă de noi Isuse, Fiul lui David!” Ei nu L-au văzut, dar au auzit... Datorită „urechilor”, au fost vindecați întâi ochii, apoi inima - întru-cât ni se spune că au mers pe drum după Isus. Tocmai de aceea Isus în cuvântările Sale făcea apel prin strigare publică: „Cine are urechi de auzit să audă!” Nu-i totul să ai urechi și nu-i totul nici chiar să auzi, întrucât suntem atenționați să luăm seama cum auzim. E foarte posibil auzul să nu-ți fie de nici un folos: „Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăție și nu-l înțelege, vine cel rău și răpește ce a fost semănat în inima Lui.” (Matei 13/19) Intrarea s-a făcut pe o ureche, iar ieșirea pe cealaltă, rămânând sărac, orb și gol. Urechile îți pot salva viața. Vulpea când vrea să tranverseze apa înghețată, întâi pune urechea pe gheață și ascultă. Dacă sub gheață apa se aude curgând e semn că gheața este subțire, oricând se poate sparge, iar viața iar fi în pericol. Minunat este auzul unor urechi sănătoase. Dar noi discutăm aici de urechile interioare...

„Ochii” sunt și ei cauza ce determină nepocăința oamenilor, deoarece sunt lipsiți de vedere... Da, „au ochi, dar nu văd.” Este posibil să fie afectați de o boală sau chiar s-a ajuns la orbire. Dar ce ar trebui să vadă ochii? „bunătatea lui Dumnezeu care îndeamnă la pocăință.” (Rom. 2/4) Nu discutăm aici de ochii fizici, ci de „ochii inimii” pentru care apostolul Pavel s-a rugat: „Și mă rog ca Dumnezeu... să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei Lui.” (Efes. 1/18) Cât de important este ca lumina să pătrundă în mintea omului prin intermediul ochilor! „Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul este sănătos tot trupul va fi plin de lumină, dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric.” (Matei 6/22,23) Numai că „... mintea necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei pe fața lui Hristos.” (2Cor. 4/4) Scopul venirii Mântuitorului în lumea noastră a avut o mare legătură cu ochii: „Eu am venit în lumea aceasta, ca cei ce nu văd, să vadă, iar cei ce (pretind că văd, dar nu văd ) să rămână orbi.” (trad nouă) Ioan 9/39 Cine trebuie să determine pocăința oamenilor: bunătatea, sau asprimea lui Dumnezeu, deoarece fiecare om este îndemnat să privească ambele trăsături divine: „Uită-te la bunătatea și asprimea lui Dumnezeu: asprime față de cei ce au căzut și bunătate față de tine, dacă rămâi în această bunătate... ” Orice tată și-ar dori ca copilul său să fie ascultător ca urmare a bunătății sale. În caz de împotrivire, fiindcă tatăl îi dorește binele este nevoit să acționeze cu asprime. Și una și alta sunt trăsături benefice pentru viața unui copil. Cum ne putem verifica dacă vederile noastre sunt bune? Urmărind dacă credința noastră are angrenate în spatele ei alte virtuții creștine: fapta, cunoștința, înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de frați, iubirea de oameni.” (2Petru 1/5,6, 7) În caz contrar diagnosticul este stabilit: „cine nu are aceste lucruri este orb... ” Însă dacă „orbul” ar dori să vadă cu adevărat, Marele specialist în oftamologie are „doftorie pentru ochi, ca să-și ungă ochii și să vadă” Dar aceasta depinde de voința fiecăruia...

Inima împietrită este principala cauză ce îi împiedică pe oameni să se pocăiască: „dar cu împietrirea inimii tale care nu vrea să se pocăiască... ” Nu doar că nu vrea, dar nici nu poate, deoarece o inimă de piatră și-a pierdut simțirea și nu mai reacționează în nici un fel. Dar Dumnezeu a făcut o promisiune celor interesați: „Voi lua din trupul lor inima de piatră și le voi da o inimă de carne.”(Ezec. 11/19)

Inima de piatră nu poate fi modificată și nici prelucrată în vreun fel. Este inima care îți permite să mergi la Biserică, să te botezi în apă, să cânți și să te rogi, dar nu vrea să se pocăiască (Rom. 2/5) Este „stânca” pe care cade sămânța bună - Cuvântul lui Dumnezeu - ține până la o vreme și se leapădă de el fără să-l înfăptuiască.

În Evrei 3/13 ni se spune cauza ce determină împietrirea inimii: „Nici unul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.”

(Un creștin a fost întrebat într-o împrejurare: „De ce la voi în adunare sunt oameni care nu dau nici o dovadă că sunt creștini? Fiindcă se găseau pe malul unei ape, creștinul a luat din apă o piatră, a spart-o în două, apoi a întrebat la rândul său: Este în această piatră vreo picătură de apă? Nu, a răspuns celălalt. Creștinul a continuat: Ei vezi, piatra aceasta stă aici în apă de 20 - 40 - 70 de ani și n-a intrat în ea nici o picătură de apă. Tot așa și la noi, sunt oameni care au stat pe băncile adunării 30 - 40 - 50 de ani, sau poate chiar toată viața, dar „apa” care este Cuvântul, n-a pătruns niciodată în inima lor pentru a le schimba viața.”)

În aceste condiții este absolut necesar un „transplant de inimă”. Dumnezeu a promis prin proorocul Ezechiel că va da tuturor celor interesați în locul „inimii de piatră o inimă de carne”. Primul care a avut parte de o asemenea „donație” a fost împăratul Saul. În urma acestui „transplant”, Saul a devenit un alt om.

Concluzie: Chiar dacă ochii ar vedea, urechile ar auzi, dacă inima rămâne rea și necredincioasă, ne va despărți pentru totdeauna de Dumnezeul cel viu, deoarece ea hotărăște destinul nostru veșnic. Este necesar să ne rugăm Domnului ca și împăratul David: „Doamne, cercetează-mi inima și cunoaște-mi gândurile, vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei”!

Fiți binecuvântați!